Ministerul Sănătății recomandă “inspecția vizuală” a elevilor de către profesori, la prima oră de curs / Alte măsuri de protecție recomandate

Când se termină școala

Foto: © Yobro10 | Dreamstime.com

Ministerul Sănătății a transmis, vineri, o serie de recomandări privind normele de igienă individuală şi colectivă pentru elevii profesori în şcoli, în contextul pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2 şi al apropierii sezonului gripal. Printre recomandări se numără păstrarea igienei mâinilor, aerisirea sălilor de curs, dar şi purtarea măştii în spaţiile închise aglomerate, slab ventilate şi ”inspecţia vizuală” făcută de un cadru didactic la prima oră de curs, potrivit News.ro, preluată de G4Media.ro.

Reguli de igienă recomandate ţin de igiena mâinilor: spălarea frecventă a mâinilor şi/sau dezinfecţia lor (înainte de intrarea în clasă, înainte de masă, după utilizarea toaletei, după tuse/strănut, ori de câte ori e necesar); igiena respiratorie: tuse, strănut în şerveţel de unică folosinţă sau în plica cotului, aruncarea şerveţelului la gunoi imediat după folosire, spălarea/dezinfecţia mâinilor după tuse/strănut. Importantă este şi igiena în clase, în acest sens recomandându-se aerisirea frecventă a sălilor de curs, prin păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil sau aerisirea cel puţin 10 minute după fiecare oră de curs, curăţenia şi dezinfecţia suprafeţelor şi obiectelor din unităţile de învăţământ înaintea începerii cursurilor. O altă recomandare se referă la evitarea schimburilor de obiecte personale.

Totodată, pentru reducerea transmiterii virusurilor respiratorii, Ministerul Sănătăţii recomandă purtarea măştii în spaţiile închise aglomerate, slab ventilate, respectarea distanţării fizice de minimum 1,5 metri în timpul cursurilor, dacă e posibil, şi informarea periodică a părinţilor de a nu trimite la scoală copilul atunci când se confruntă cu simptome de viroză respiratorie, dureri în gât.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Yobro10 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version