Ministerul Sănătății: 64 de copii care au COVID-19 sunt internați în spitalele România

1.907 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
În total, 64 copii care au dezvoltat COVID-19 după infectarea cu virusul SARS-CoV-2 sunt internați în toată țara, dintre care 15 sunt internați în București, se arată într-un răspuns al Ministerului Sănătății la o solicitare făcută de Edupedu.ro.

De asemenea, în momentul de față sunt 1.166 de locuri libere pentru tratarea copiilor cu COVID în țară și 88 în București.

În total, în prima săptămână de la redeschiderea școlilor au fost confirmați pozitiv cu COVID-19 un total de 290 de elevi și 359 de angajați din sistemul de Educație. Având în vedere perioada de incubație a coronavirusului, este vorba de elevi infectați înainte de redeschiderea școlilor, a spus în mai multe rânduri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Abia de la finalul săptămânii acesteia încolo vom putea vorbi de infectări care ar fi putut avea loc în mediul școlar.

  1. Număr clase cu activitate suspendată în perioada 8-12 februarie: 203
  2. Număr elevi confirmați în perioada 8-12 februarie: 290
  3. Număr angajați confirmați în perioada 18- 12 februarie: 359

„Rata de depistare a cazurilor pozitive din școli este mult sub rata de infectare generală a populației din România, dacă vorbim de cei 244 de elevi, înseamnă 1 la 10.000 rata de infectare pe patru zile, același procent este scăzut în ceea ce privește procentul personalului din învățământ infectat. Până acum, rezultatele nu sunt cauzate de transmiterea în școli, de acum încolo, însă, de săptămâna viitoare ceea ce va apărea ca plus peste această rată de infectare, putem considera din păcate că este determinat de reluarea școlii, până acum nu”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, săptămâna trecută la Digi24.

Foto: © Paulus RusyantoDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


3 comments
  1. Cum sa spui ,,internati de covid”? Si sa fie si publicat prin ,,ziare”. In regula, scrie cineva un text. Dar, nu-l citeste nimeni inainte de a fi ,,urcat pe site”? Cica ,,internati de covid” … Sigur, sigur ca cine-a scris ,,textul” are ,,diplomele necesare” pentru a presta in ,,fituica”. Nici macar nu-i vorba de pocirea exprimarii ci pur si simplu n-are sens chiar daca analfabetii functional vor intelege ca 64 de copii sunt internati in spital pentru ca au avut simptome care necesitau ingrijire medicala. Sigur ca se putea formula cu putin efort astfel incat exprimarea sa aiba sens dar, din dorinta de a fi cat mai populari, ,,ziaristii” au inceput sa ,,fabrice” stiri formuland textele pe placul analfabetilor functional (tot mai multi, pe zi ce trece).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Erori științifice fundamentale din podcastul Mind Architect și programul Neuroștiința la Clasă” ajung la elevi, cu susținerea Ministerului Educației – avertizează într-o scrisoare deschisă cercetătorii Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu

Trei profesori și cercetători în Neuroștiințe și Științe Cognitive au lansat o scrisoare deschisă prin care îl avertizează pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, că instituția pe care o conduce și-a…
Vezi articolul