Ministerul Fondurilor Europene anunță la finalul primului modul de școală cum vor arăta noile carduri pentru tichete educaționale, în valoare de 500 de lei, cu care cei peste 410 mii de elevi ar fi trebuit să poată cumpăra rechizite la începutul anului școlar

2.931 de vizualizări
Tichete educaționale 2024
Foto: Ministerul Fondurilor Europene
La finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță într-o postare pe Facebook că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra rechizite pentru copii. Nu este precizat însă și când vor primi aceste carduri cei peste 410 mii de beneficiari. Ordonanța de urgență nr.83/2023 menționează doar că cei 500 de lei vor fi acordați într-o singură tranșă, dar nu există și un calendar anunțat. Până să fie distribuite cardurile, beneficiarii trebuie verificați printr-o aplicație a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) care în prezent, la data publicării acestui articol, “se află în procesul de proiectare-dezvoltare-testare la nivelul STS”, potrivit unui răspuns pentru Edupedu.ro.

În prima zi de vacanță între module, la mai mult de 7 săptămâni de când a început școala, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe Facebook cum vor arăta noile carduri pe care cei peste 410 mii de beneficiari ar fi trebuit să le primească înainte de începutul anului școlar pentru a cumpăra rechizite, așa cum sugera fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

“Iată cum vor arăta cardurile pentru tichetele educaționale, aducându-ne aminte de zilele colorate de școală”. Acesta este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ministerului, în prima zi de vacanță. Nimic însă despre când le-ar putea folosi elevii și părinții pentru a cumpăra rechizite.

Edupedu.ro a cerut Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene informații despre când vor fi trimise cardurile și încărcate cu cei 500 de lei. Când vom primi un răspuns îl vom publica.

Procedura până la care vor fi trimise cardurile va mai dura

Termenul de depune a cererilor a fost extins până la data de 26 noiembrie, potrivit unei modificări a ordonanței de urgență, publicată în Monitorul Oficial. Nu a fost anunțat un termen la care vor fi livrate cardurile.

Ordonanța de urgență nr. 83/2023 prevede mai mulți pași până la emiterea și distribuirea cardurilor educaționale.

  • Școlile trebuie să introducă datele din cererile depuse de părinți în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (S.I.I.I.R), în termen de 5 zile calendaristice de la expirarea termenului pentru depunerea cererilor”. Asta ar însemna până în data de 1 decembrie, potrivit calculelor Edupedu.ro.
  • Listele cu destinatarii finali vor fi realizate folosind “aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale”, menționează Ordonanța de urgență.

De precizat, aplicația este în prezent, la data publicării acestui articol, “în stadiul de proiectare-dezvoltare-testare”, transmite Serviciul de Telecomunicații Speciale, la solicitarea Edupedu.ro. Nu am primit un răspuns concret la întrebarea: “În cât timp estimați că aplicația va fi funcțională?”, ci doar că “aplicația va fi operaționalizată în conformitate cu prevederile legislative în vigoare și cu cerințele stabilite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”.

Cum va funcționa aplicația

“Din punct de vedere tehnic, platforma va fi interconectată prin canale securizate cu servicii și baze de date aparținând Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Direcției Generale de Evidența Persoanelor (DGEP), Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) și Ministerului Educației.

Din punct de vedere operațional, aplicația va prelua automat CNP-urile introduse în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) și va realiza validarea acestora în evidențele DGEP și IGI. Ulterior, vor fi interogate bazele de date disponibile la ANAF pentru obținerea mediei veniturilor pe membru de familie și pentru a stabili încadrarea în pragurile prevăzute de lege.

Validările prin intermediul aplicației STS vor fi efectuate în mod automatizat și având flux 100% digital, pe măsură ce unitățile de învățământ vor introduce cererile în SIIIR”, mai scrie în răspunsul primit de Edupedu.ro.

Apoi, “lista destinatarilor finali va fi transmisă de către Serviciul de Telecomunicații Speciale la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și poate fi accesată de către beneficiar, prin intermediul aplicației informatice speciale, în termen de 10 zile lucrătoare de la data prelucrării și structurării bazei de date”, scrie în Ordonanța de urgență nr. 83/2023.

Data prelucrării și structurării bazei de date încă nu este cunoscută.

De asemenea, lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.

OUG nr.83/2023 prevede traseul prin care cardurile vor ajunge la beneficiari, nu și data. “Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.

Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.

Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.

Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale”.

Informații de context

Vineri, pe 20 octombrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin a anunțat că se extinde termenul de depunere al cererilor până pe 26 noiembrie. Edupedu.ro a scris că în aceeași zi, a fost lansată și licitația pentru achiziția cardurilor cu care părinții pot cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii defavorizați.

Chiar dacă părinții nu mai trebuie să aducă adeverințe de venit, procedura de verificare a veniturilor și de acordare a tichetelor educaționale este una birocratică în continuare.

În toamna anului trecut, Marcel Boloș, ministru al Fondurilor Europene la acea vreme și actual ministru al Finanțelor în cabinetul Ciolacu, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile.

Acesta spunea vă banii ar putea să fie virați înainte să înceapă anul școlar: „Vom gândi o platformă informatică dedicată pentru voucherele elevilor și vom folosi bazele de date de la ANAF, pentru a verifica venitul mediu pe membru de familie. Listele de beneficiari încercăm să le generăm fără să mai umble după adeverințele de venit. Pur și simplu, inspectoratele școlare au situația copiilor aflați în evidențe, iar de la finanțe să preluăm veniturile pe membru de familie (…)”, spunea Boloș în noiembrie 2022.

Și anul trecut, când cei 500 de lei pentru cumpărarea rechizitelor și hainelor se acordau în două tranșe, ministerul a întârziat aproape un an școlar cu emiterea cardurilor și încărcarea lor. Abia în luna mai au primit toți beneficiarii restul banilor, cu o lună înainte de vacanța de vară. Ministrul Fondurilor Europene de atunci, Marcel Boloș inițial invocase greva profesorilor ca motiv pentru întârzierea celor 500 de lei.

Citește și:
Toți beneficiarii tichetelor educaționale în valoare de 500 de lei vor primi carduri noi – precizează Ministerul Fondurilor Europene / Nu se știe când vor fi livrate, pentru că licitația pentru carduri a fost lansată abia vineri, după ce Guvernul a extins termenul până la care părinții pot depune cererile
OFICIAL Părinții pot depune cererile pentru tichetele educaționale în valoare de 500 de lei pentru rechizite până în data de 26 noiembrie
Părinții pot depune cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei până pe 26 noiembrie, după ce termenul a fost prelungit, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului

Toți beneficiarii tichetelor educaționale în valoare de 500 de lei vor primi carduri noi – precizează Ministerul Fondurilor Europene / Nu se știe când vor fi livrate, pentru că licitația pentru carduri a fost lansată abia vineri, după ce Guvernul a extins termenul până la care părinții pot depune cererile

OFICIAL Modelul de cerere pentru acordarea tichetelor educaționale de 500 de lei, în 2023, aprobat prin Ordin de ministru / Cererile se depun până pe 26 noiembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerea premierului Cîțu de a modifica structura anului școlar la nici 2 săptămâni de la începerea cursurilor, “dezavuată ferm” de Consiliul Elevilor: Auzim la televizor că școlile se deschid primele și se închid ultimele, dar cum rămâne în practică?

Consiliul Național al Elevilor (CNE) spune, într-un comunicat emis vineri, că “dezavuează ferm propunerea de a modifica structura anului școlar la nici două săptămâni de la începerea cursurilor”. Organizația elevilor…
Vezi articolul

UPDATE Profesorul șpăgar din Constanța, fost inspector școlar, condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență / Inculpatul – obligat să frecventeze un curs de pregătire școlară și să presteze muncă în folosul comunității la Primăria Mangalia sau la Sanatoriul Techirghiol

Profesorul Lucian Faliboga, fost inspector școlar în Constanța, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență, printr-o decizie pronunțată miercuri de…
Vezi articolul

Apel World Vision: Lumea trebuie să acționeze imediat în ajutorul copiilor din Afganistan / 8,2 milioane de minori au avut nevoie de asistență umanitară și de protecție în 2021

“Nenumărați copii vulnerabili din Afganistan vor plăti cu viața pe măsură ce vor fi înghițiți de conflict”, avertizează, marți, organizația umanitară internațională World Vision. Această arată, într-un comunicat de presă,…
Vezi articolul