„Conducerea liberală a Ministerului Educației” este invocată de secretarul de stat Sorin Ion în cel mai recent mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, ultimul dintr-o lungă serie de comunicări în care este prezentat aproape exclusiv nu în calitate de oficial al ministerului, ci de candidat PNL pentru Consiliul Județean Dâmbovița. Sorin Ion nu este singurul membru al conducerii ministeriale intrat în logica electorală. Dar, dincolo de deplasările tot mai dese ale ministrei Ligia Deca în județe, el este, de departe, cel mai activ în comunicarea politică înaintea alegerilor din acest an, până în acest moment.
- La precedentele alegeri, în 2020, implicarea unor secretari de stat din Ministerul Educației în campania electorală i-a determinat să intre în concediu la locul de muncă, într-un moment de criză – detalii mai jos
În urmă cu două luni, Sorin Ion și-a anunțat candidatura, din partea PNL, în scrutinul pentru postul de președinte al CJ Dâmbovița, în cadrul alegerilor locale din iunie. Din 30 ianuarie, de când a făcut anunțul, el a început să comunice constant pe pagina sa de Facebook, după o perioadă de abandonare a acesteia, în urma alegerilor din 2020.
Din 28 de mesaje monitorizate de Edupedu.ro, publicate pe pagina lui Sorin Ion în perioada 30 ianuarie – 1 aprilie 2024, am identificat doar 4 care nu au elemente de asociere cu PNL sau cu statutul de candidat în Dâmbovița și care, cel puțin la prima vedere, fac referire doar la teme legate de educație. Majoritatea covârșitoare a mesajelor, fie că vorbesc despre Educație, fie despre alte subiecte, îl prezintă pe secretarul de stat în calitate de candidat la CJ, iar subiectele din Educație sunt prezentate în cheie politico-electorală.
Ultimul dintre acestea, monitorizat de Edupedu.ro, cel din 1 aprilie, prezintă fondurile alocate burselor pentru elevi drept o realizare a „conducerii liberale” a Ministerului Educației.
Campania sa s-a suprapus, astfel, cu o perioadă marcată, între altele, de o serie de evenimente legate strâns de domeniul învățământului preuniversitar, domeniu asupra căruia are autoritate în calitate de secretar de stat.
Între acestea: simulările examenelor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, elaborarea noii OUG de modificare a Legilor educației, continuarea pregătirilor pentru noile planuri-cadru pentru liceu, care suferă întârzieri majore.
- Edupedu.ro a semnalat, de altfel, mesaje cu impact electoral care s-au făcut auzite dinspre Minister în legătură cu aceste teme, în ultima perioadă – de la sugestia că la Bacalaureat, în vară, vor fi mai degrabă subiecte de tipul celor la care elevii au știut să răspundă la simulare la cele legate de utilitatea unor planuri-cadru mai „aerisite”.
Sorin Ion nu este singurul secretar de stat care își folosește pagina de Facebook în scopul transmiterii de mesaje politice. Kallos Zoltan, apelează la acest instrument în mod regulat pentru a prezenta sau promova evenimente și mesaje ale UDMR, însă într-o mult mai mică măsură comparativ cu ritmul de campanie al lui Sorin Ion, din ultimele două luni.
Un alt treilea secretar de stat, Florian Lixandru, despre care G4Media.ro relata la un moment dat că se afla printre opțiunile PSD pentru a candida la primăria Sectorului 1 București, a avut, în acea perioadă (prima jumătate a lunii martie), o activitate susținută de comunicare legată de situația din Sectorul 1, inclusiv prin politizarea cazului Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu – după cum Edupedu.ro a scris atunci. Ulterior, însă, în contextul în care, potrivit relatărilor media, alianța PSD-PNL și-a îndreptat atenția spre altcineva, în vederea candidaturii, Florian Lixandru și-a readus comunicarea, pe pagina personală de Facebook, în zona promovării unor teme legate de educație, iar pe pagina de politician a combinat unele mesaje politice cu cele referitoare la educație.
Cazul alegerilor din 2020: doi secretari de stat intrați în concediu pentru a-și face campanie electorală
La precedentele alegeri locale, în plină criză produsă de pandemia Covid-19, care a dat complet peste cap sistemul de învățământ din România, doi secretari de stat intrau în concediu chiar în momentul în care începea anul școlar 2020-2021. Motivul: participarea la campania electorală pentru alegerile programate în aceeași lună septembrie.
Cei doi erau Luminița Bercari – în acel moment candidată pentru președinția CJ Ialomița și Dragoș Rădulescu, desemnat de PMP candidat pentru primăria Ploiești, după cum relata atunci Edupedu.ro.
Situația a apărut în momentul în care anul școlar 2020-2021 începea după șase luni de pauză pandemică, marcat fiind de o serie de restricții majore ce au făcut ca detaliile privind începerea școlii să fie anunțate de ministrul de atunci, Monica Anisie, în ultima clipă.
10 comments
Și pe cal și in căruță.
Și candidat si secretar de stat, ministru!
De ce?
Pt ca se poate.
Politic poti lua o nulitate si o poți promova președinte!
Se poate orice cu protecție politică!
Se tot spune ca în învățământ sa nu se facă politica
Ce înseamnă asta cu candidatura?
Astfel de indivizi ar trebui sa plece cu demisie în momentul angajării la un scrutin electorat când este candidat de la un partid politic sau altfel
Cum putem spune ca depolitizarea învățământului este de actualitate?
Mai mult decat penibil… A lins ca sa prinda ciolanul, pasi mici spre mari succese.
daca autoritatile in drep si-ar face datoria, adica alea cu viitori pensionari necontributivi,la 40 de ani, cei ca sorin ion nu ar mai fi in minister.
Este etic ce se întâmplă?
Un articol jalnic. Chiar vă credeam mai serioși. Nu ați găsit persoana potrivită pt un astfel de articol. Cine l a comandat a greșit.
Sorin Ion este un om integru și serios.
Ha!
Clica liberala de la Minister “a facut praf” invatamantul din judete! Un exemplu: la ISJ Constanta, cel mai corupt din tara, a fost mentinut pe functie cuplul liberal Sorin Mihai – Loredana Manolache, in mandatul carora doi dintre cei apropiati colaboratori, Faliboga si Cabrancea, au primit 3 (trei!) condamnari ptr fapte de coruptie! Mai mult, cei doi au devenit titulari de catedre prestigioase, fara sa treaca prin examene de titularizare! Cinismul sefilor liberalilor constănțeni merge pana intr-acolo incat, foarte probabil, Mihai si Manolache vor fi pe listele de candidati la alegerile din iunie!!
O poză face cât o mie de cuvinte.Portretul , cât și conținutul afișat seamănă leit cu greierul din fabula lui Fontaine.
Fabule și povești, de asta se ocupă Ministerul Educației.
acu câteva zile era un articol in care Dna Deca dădea note prin scoli cum că educația cu politicul și cu campania electorală, nu s ok…la minister nu se aplica?!