UPDATE Ministerul Educației: Orange Romania a livrat doar 25.000 de tablete, din lotul de 82.000 câștigat. Anisie: „A fost o săptămână liberă în China”, țara de unde sunt aduse tabletele

Foto: Pixabay.com

Doar 25.000 din cele 82.826 de tablete pentru elevi pe care trebuia să le livreze Orange România au ajuns la inspectoratele școlare, potrivit unui răspuns oficial al Ministerului Educației, în condițiile în care Orange a semnat contractul-cadru cu Ministerul în data de 9 septembrie. Ministrul Educației a precizat joi că din discuțiile avute cu operatorul economic, întârzierea de distribuție se datorează unei probleme de achiziție – „a fost o săptămână liberă în China”, țara de unde sunt cumpărate tabletele elevilor.

UPDATE: „Din ce a spus operatorul economic a fost o problemă de achiziție a lor din străinătate, a fost o săptămână liberă în China, de unde le-au achiziționat, și nu au putut să facă transportul, deci în cel mai scurt timp vor fi transmise și aceste tablete”, a declarat joi ministrul Educației, Monica Anisie.

„Achiziția celor 250.000 de dispozitive electronice, cu conexiune la Internet inclusă, este derulată, așa cum se cunoaște, prin ONAC. În urma finalizării primei procedurii de achiziție, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) și Orange Romania au semnat, în cursul lunii septembrie, acordul-cadru pentru livrarea a 3 loturi, cuprinzând 82.826 de dispozitive, în 14 județe și Capitală. Până în acest moment, Orange Romania a livrat peste 25.000 de dispozitive, fiind acoperite integral solicitările pentru județele Argeș, Mureș și Municipiul București și parțial județul Ilfov. Pentru celelalte județe din acest lot, livrările sunt în derulare”, se arată în răspunsul Ministerului Educației pentru Edupedu.ro.

Valoarea ofertată de Orange și declarată câștigătoare pentru cele trei loturi, potrivit ONAC:

Regiunea București-Ilfov – 5.698.790 RON pentru 11.425 de bucăți

Regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu) – 17.145.751,20 RON pentru 34.374 de bucăți

Regiunea Sud (Argeș, Călărași, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova) – 18.469.067,60 RON pentru 37.027 de tablete.

În total Orange a ofertat 41.313.608,8 RON fără TVA pentru 82.826 de tablete, deci valoarea unei singure tablete cu conexiune la internet timp de 2 ani este de 498,8 lei.

„De asemenea, în data de 6.10.2020, ONAC și Vodafone Romania au semnat acordul-cadru pentru livrarea a încă 108.327 tablete, aferente a 4 loturi pentru 18 județe: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, Iași, Suceava și Vaslui. În plus, se află în procedură de evaluare ofertele pentru ultimele 2 loturi rămase (9 județe: Bacău, Neamț, Botoșani, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare), reprezentând 58.847 de tablete”, se mai arată în răspunsul ministerului.

Nu mai puțin de patru firme au licitat pentru ultimele două loturi de tablete destinate elevilor: Orange România, Vodafone România, Elsaco Solutions și Fragra Design, potrivit Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC). În momentul de față, ofertele sunt în procedura de evaluare.

Licitația pentru tablete a fost publicată pe SICAP (sistemul public de achiziții) pe 14 iulie 2020, după ce Guvernul a anunțat că aloca 150 de milioane de lei pentru aceste dispozitive și după ce Ministerul Educației a făcut un recensământ al dispozitivelor pe care le au elevii și profesorii, prin intermediul SIIIR, sistemul informatic al școlilor. La elevi ar fi trebuit să ajungă nu mai puțin de 250.000 de tablete înainte de începutul anului școlar pe 14 septembrie.

Sursă foto: Pixabay

CITEȘTE ȘI:
10.000 de tablete școlare stau în depozitele Inspectoratului București, la o lună de la începerea școlii. ISMB: Toată lumea se mișcă greoi. Dorim ca până la sfârșitul săptămânii să repartizăm aceste tablete
Patru firme au intrat în cursa licitației pentru ultimele două loturi de tablete pentru elevi. Orange și Vodafone au câștigat primele două runde
EXCLUSIV Rezultatele celei de-a doua licitații pentru tabletele elevilor: Vodafone, singurul ofertant, a câștigat 4 loturi cu o ofertă totală de 64,8 milioane lei cu TVA
ULTIMA ORĂ Nici a doua licitație de tablete nu a reușit, pentru două loturi s-au reluat procedurile. Ministrul Educației: Avem o problemă, să spunem așa, din punct de vedere al distribuirii acestor tablete
Licitația pentru tablete școlare a fost reluată. Singurul ofertant este Vodafone, “Telekom a întârziat 2 minute” față de ora limită la care se puteau depune ofertele. Două regiuni, rămase pe dinafară – anunță șefa ONAC
Premieră în educație: Cine sunt cei 2 secretari de stat oficial în concediu pentru a-și face campanie electorală / Debut de școală cu licitații ratate pentru tablete și manuale și promisiuni neonorate după 3 luni de vacanță
Monica Anisie, întrebată de ce nu demisionează după eșecul licitației pentru tablete: Trebuie să continui acest mandat, în semn de responsabilitate față de copii, elevi și față de colegii mei profesori
BREAKING Nicio contestație nu a fost depusă la licitația pentru cele 3 loturi de tablete școlare, spune șefa ONAC. Pe 9 septembrie se poate semna contractul-cadru cu Orange – pe 10 este termenul contractual de livrare
EXCLUSIV Șefa ONAC: Compania Orange a câștigat licitația de tabletele școlare pentru 3 din cele 9 loturi. Termenul pentru depunerea contestațiilor este 8 septembrie. Pentru celelalte 6 loturi va fi reluată licitația
Exit mobile version