Ministerul Educației nu a emis până a această oră un document esențial de care depinde modul în care școlile vor organiza examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională din acest an pentru elevii cu cerințe educative speciale, atrage atenția Ana Dragu, psiholog clinician și președintele Asociației Autism Europa Bistrița. „Solicităm, așadar, ca Ministerul Educației și Cercetării să emită în regim de urgență procedura de egalizare a șanselor pentru anul școlar în curs, tergiversarea acesteia punând în dificultate atât unitățile de învățământ care trebuie să organizeze condiții de examen prin care să asigure egalizarea de șanse, cât și familiile elevilor care trebuie să facă demersuri separate în vederea susținerii de către aceștia a examenului adaptat”, a scris Ana Dragu pe Facebook.
„Procedura în cauză constituie un ghid pentru unitățile de învățământ care organizează examene de capacitate și bacalaureat, detaliind condițiile în care elevii cu cerințe educaționale speciale vor susține respectivele examene. Condițiile descrise de procedură se referă la adaptări de formă ale examenelor, particularizate pe tipuri de dizabilități, care sunt gândite pentru a compensa deficitele neurobiologice ale elevilor cu cerințe educaționale speciale care învață după curriculă individualizată.
Printre adaptările menite să asigure egalizarea de șanse amintim creșterea timpului pentru administrarea probei cu 1-2h, prezența unui terapeut/profesor de sprijin alături de elev în sala de examen, dictarea răspunsurilor de către elevii cu tulburări care implică deficite motrice, etc. În cursul acestui an, FEDRA a transmis specialiștilor din cadrul Direcției Consiliere a MECT observații de natură să optimizeze procedura de egalizare a șanselor pentru elevii cu tulburări din spectrul autist, însă până la acest moment procedura în cauză nu a fost nici măcar publicată”, a explicat Ana Dragu pe Facebook.
Postarea integrală a psihologului:
„În plină pandemie, când serviciile medicale sunt oricum suprasolicitate și accesul la medic este dificil pentru oricine, Ministerul Educației – România nu a emis până a această oră un document esențial de care depinde modul în care școlile vor organiza examenul de capacitate și Bacalaureat pentru elevii cu cerințe educative speciale. În cursul zilei de azi am transmis o solicitare în acest sens către MECT. Ne aude cineva?
Publicată anul școlar trecut în 14 februarie, ”Procedura privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficiențe de auz/tulburare de spectru autist/tulburări specifice de învățare” care urmează să susțină examene naționale în acest an, nu a fost publicată de MECT până în prezent.
Procedura în cauză constituie un ghid pentru unitățile de învățământ care organizează examene de capacitate și bacalaureat, detaliind condițiile în care elevii cu cerințe educaționale speciale vor susține respectivele examene. Condițiile descrise de procedură se referă la adaptări de formă ale examenelor, particularizate pe tipuri de dizabilități, care sunt gândite pentru a compensa deficitele neurobiologice ale elevilor cu cerințe educaționale speciale care învață după curriculă individualizată.
Printre adaptările menite să asigure egalizarea de șanse amintim creșterea timpului pentru administrarea probei cu 1-2h, prezența unui terapeut/profesor de sprijin alături de elev în sala de examen, dictarea răspunsurilor de către elevii cu tulburări care implică deficite motrice, etc. În cursul acestui an, FEDRA a transmis specialiștilor din cadrul Direcției Consiliere a MECT observații de natură să optimizeze procedura de egalizare a șanselor pentru elevii cu tulburări din spectrul autist, însă până la acest moment procedura în cauză nu a fost nici măcar publicată.
Solicităm, așadar, ca Ministerul Educației și Cercetării să emită în regim de urgență procedura de egalizare a șanselor pentru anul școlar în curs, tergiversarea acesteia punând în dificultate atât unitățile de învățământ care trebuie să organizeze condiții de examen prin care să asigure egalizarea de șanse, cât și familiile elevilor care trebuie să facă demersuri separate în vederea susținerii de către aceștia a examenului adaptat.
Precizăm că în vederea susținerii examenului adaptat conform procedurii, elevii cu CES trebuie să prezinte un dosar cu o serie de documente medicale care se obțin cu dificultate, timpii de așteptare la serviciile medicale fiind foarte mari în contextul pandemic cu care ne confruntăm. Neemiterea procedurii de egalizare a șanselor la timp conduce la riscul ca elevii cu cerințe educaționale speciale să nu beneficieze de examene corect adaptate.
În România se înregistrau la nivelul anului școlar 2019-2020 36.922 de elevi cu cerințe educative speciale integrați în învățământul de masă cu servicii de sprijin și curriculă adaptată și 22.320 de elevi în învățământul special. De anul trecut elevii cu cerințe educative speciale concurează pentru admiterea la licee pe locuri separate. Solicităm de asemenea Ministerului Educației și Cercetării să ne comunice și să facă publice datele statistice referitoare la:
• numărul de elevi cu cerințe educative speciale înscriși în anul școlar 2020-2021
• numărul de profesori de sprijin pentru elevii cu cerințe educative speciale înscriși în învățământul de masă
• numărul de elevi cu cerințe educative speciale care au fost admiși în 2020 pe locuri speciale în învățământul liceal
• publicarea ghidului pentru organizarea învățământului online pentru elevii cu cerințe educative speciale, particularizat pe tipuri de deficiențe.
Solicitările noastre au la bază dreptul la educație al fiecărui elev, precum și facilitarea accesului elevilor cu cerințe educative speciale la servicii educaționale adaptate nevoilor.
Am rugămintea ca reprezentanții județului Bistrița-Năsăud în Parlament să se implice direct în rezolvarea acestei probleme.”
Sursă foto: Pexels