Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru a explicat pentru Edupedu.ro, că Ministerul ia in calcul să acorde burse de merit tuturor elevilor care au avut anul trecut media anuală peste 9,50 pe lângă cei 30% dintre elevii unei clase. Explicația vine în contextul în care marți, secretarul de stat a cerut școlilor din țară să transmită Ministerului Educației numărul de elevi cu media mai mare sau egală cu 9.50, criteriu după care se acordau bursele de merit, pe legea anterioară. Noua lege a Educației care a intrat deja în vigoare de câteva zile prevede însă noi criterii pentru acordarea burselor de merit: vor fi acordate indiferent de medie, pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase, fără să mai existe vreun prag maxim sau minim de medie.
- Potrivit secretarului de stat, metodologia privind criteriile de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024 vor fi în lucru până vineri, 8 septembrie, cu 2 zile înainte să înceapă școala
- Tot Florian Lixandru susținea că pragul de 30% dintre elevii unei clase pentru acordarea bursei de merit nu a fost ales pe baza unor studii, ci a tranșelor de medii din SIIIR
Secretarul de stat Florian Lixandru a spus într-o declarație pentru Edupedu.ro că a cerut școlilor o situație a elevilor care au obținut peste 9,50 media anul trecut, pentru că sunt situații “în care aplicând acest procent de 30% riscăm să nu acordăm burse acelor elevi care au o medie generală peste 9,50 și care anul școlar trecut s-au pregătit, știind că pragul de obținere a bursei de merit este 9,50. S-au pregătit să obțină o medie peste acest prag de 9,50 și nu este normal să schimbi regulile în timpul jocului”, a spus secretarul de stat în Ministerul Educației.
“Metodologia de stabilire a criteriilor pentru acordarea burselor este în proces de updatare, după ce am preluat toate observațiile venite din spațiul public în timpul perioadei în care metodologia s-a aflat în transparență, adică până pe data de 4 septembrie. Ne-a interesat să vedem care este numărul elevilor care au obținut medii generale peste 9.50, așa cum se putea obține bursă pe vechea metodologie, să vedem câți sunt în situația aceasta și care ar fi impactul. Ca orice măsură trebuie măsurată. Legea 198 / 2023 spune că bursele de merit se acordă pentru minim 30% din elevii fiecărei clase. Această prevedere din lege nu poate fi eludată, deci clar va trebui să acordăm burse de mediu pentru minim 30% din numărul de elevi din fiecare clasă. Dacă introduc un plafon de medie, risc să nu mai respect legea. Dar în același timp avem situații în care aplicând acest procent de 30% riscăm să nu acordăm burse acelor elevi care au o medie generală peste 9,50 și care anul școlar trecut s-au pregătit, știind că pragul de obținere a bursei de merit este 9,50. S-au pregătit să obțină o medie peste acest prag de 9,50 și nu este normal să schimbi regulile în timpul jocului”, a spus Florian Lixandru.
“Criteriile de acordare a burselor sunt în lucru până vineri, 8 septembrie”, mai spune secretarul de stat Florian Lixandru. Școala începe pe 11 septembrie.
Sunt 286.438 de elevi care au obținut anul trecut medii mai mari sau egale cu 9.50, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de Edupedu.ro.
Informații de context
Proiectul de metodologie privind criteriile acordării burselor pentru elevi a fost amplu criticat în spațiul public, în special în privința burselor de merit și a eliminării pragului de medie.
Modelul acordării acestor burse a fost preluat de la primăria sectorului 6, care prin hotărâre de consiliu local prin care a eliminat pragul și a introdus procentul de acordare al burselor. Primarul Ciprian Ciucu este coleg de partid în PNL cu ministra Ligia Deca.
În dezbaterea online organizată de Ministerul Educației pe 31 august s-au primit multe argumente pro și contra menținerii plafonului unei medii sau a eliminării pragului de 30 % dintre elevii unei clase, fără să existe o medie minimă. Citește aici argumentele.
În cadrul aceleiași dezbateri online, secretarul de stat a fost întrebat dacă au existat studii care să arate cum a fost stabilită limita de 30% pentru acordarea acestor burse: “S-a ajuns la acest procent “pe baza datelor pe care Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) le furnizează cu privire la tranșeele de medii generale pe care le obțin elevii la sfârșitul anului școlar”, spunea Lixandru.
Avocatul Poporului i-a cerut într-o scrisoare adresată Ministrului Educației, Ligia Deca, să explice măsurile incluse în proiectul de ordin privind bursele școlare pentru anul școlar 2023-2024, dar și cele referitoare la burse din Legea învățământului preuniversitar. Scrisoarea face trimitere la analiza Edupedu.ro cu privire la efectele acordării burselor de merit pentru 30% dintre elevii unei clase, instituția apreciind că “noua reglementare nu va conduce, în opinia noastră, la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă, va genera efecte inverse”.
Federația părinților a anunțat că nu susține acordarea burselor de merit fără prag de medie pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, așa cum prevede proiectul cu regulile de acordare. Iulian Cristache, președintele FNP a declarat că „propunerea actuală nu ne aparține”.
Pentru anul școlar 2023-2024, bursă de merit este 450 lei/lună (n. red. crește de la 200 de lei).
17 comments
Iar s-a stabilit o sruto-camila din calculul burselor.
In felul acesta nu-i invatam pe elevi sa-si constientizeze adevarata valoare si limitele. M.I. face totul ca o peltea amagitoare. E clar ca MEDIOCRITATEA este la putere. Cine vrea sa invete de ZECE , invata si la liceul agricol X si la C. N. X-ulescu din buricul Bucurestiului !
Doamne ocroteste-i pe romani !
Copilul meu a terminat clasa a VIII-a cu medie peste 9.50 și a câștigat premiul III la un concurs național,faza pe Municipiu, finanțat de Ministerul Educației.Acum este clasa a IX-a la un liceu privat și nu se încadrează niciunde.Oare acești copii nu au muncit?Nu au merite?
Sunt clase de nivel scăzut, unde mediile nu trec de 9.Daca luam în calcul procentul de 30% dintr-o clasa de 25 elevi ,rezulta ca vor lua bursa 7 -8 elevi cu medii sub 9.La o class de top cu medii foarte mari vor lua bursa tot 7 elevi cu medii peste 9.50.Este corect fata de cei cu medii mari de 9-9.50 care nu se încadrează în procentul de 30% sa nu primească bursa??Cum sunt motivați sa mai învețe cei din urma??
Sa nu ii uite nici pe cei care au luat peste 9.50 la evaluarea nationala și sunt acum în clasa a 9 a. Cum a fost pana anul trecut.
Asa măcar toți copii cu medii peste 9.50 ar lua bursa, dar cum se va aplica asta? Daca într-o clasa sunt 30 de elevi, și 10 elevi au peste 9.50 media…le da la cei peste cu 9.5 bursa și încă la 30% din elevi sau cum?? Și într-o clasa unde nu e niciun elev cu peste 9.50 le da la 30% din copii?
Ca nu e clar deloc…
e foarte clar… vor lua primii 30% bursa… si in plus vor lua cei care nu sunt printre primii 30%, dar au peste 9,50…
Corect. Sa nu ii uite nici pe cei care au luat premii la olimpiadele judetene. Ca si ei s-au pregatit stiind ca iau bursa. Va rugam insistati sa primeasca si ei burse macar anul asta, asa cum se stia la momentul desfasurarii olimpiadelor.
Dar pentru copiii care au muncit enorm și au reușit să ia premii la fazele județene ale olimpiadelor, se pot schimpa regulile în timpul jocului?? Să fii printre primii pe județ este mai putin lucru decât să fii printre printre primii 30% dintr-o clasă?? Orice clasă!!
nici elevii care sunt la scolile private si obtin medalii la concursurile nationale organizate de federatiiile de profil pentru sporturile olimpice nu primesc nici macar bursa de merit!!!
în sfârșit cineva a sesizat ca regulile nu trebuiesc schimbate în timpul jocului(în cazul de fata era…după sfârșitul jocului)!
Felicitari
Și pt profi, când?
Aceștia nu merită?!
Eu cred ca profii ar trebui sa isi sustina elevii si sa aiba si ei un cuvant de spus in ceea ce priveste acest subiect. Ei stiu cel mai bine cat munceste un copil pentru a obtine o medie peste 9.50… Dvs. vi se pare normal ca elevii cu medii de 6 sa primesca bursa de MERIT?! Merit pt ce? Ca au promovat clasa?!…
Iar pt profesori ar trebui introduse niste criterii de performanta (prin care sa fie evaluati si de catre parinti, si de catre elevi, si de catre colegi… pt a reflecta colaborarea cu toti cei implicati in functia pe care o detine), deoarece sunt ft multe cadre didactice care nu isi fac treaba si nu ii intereseaza decat sa obtina un salariu mai mare!
Asta chiar ar fi ceva!
Numai sa nu se apuce toti sa voteze PSD la anul, uitand, ca Lennie din Mice and Men, ca inainte sa il salveze George de la inec, el l-a impins in rau :)))
Asa e cel mai bine pentru toti
Vai!
Ce iubesc ei dintr-o dată respectarea legii?
Oare nu știau anul trecut când au dat această lege că vor apărea aceste inechități?
Știau foarte bine dar tot atât de bine știau ca urmează un an electoral.
Cu siguranță pe pliantele de la partid va apărea ,, măreața realizare”
Probabil că așa zisa testare antidrog are același scop – de a păcăli electoratul că ei politicienii sunt preocupați de soarta copiilor!
am sa încerc sa răspund unuia care …e aproape de adevăr!
s a gândit primarul de sector 6 cum sa facă el sa fie reales la anul.
A găsit solutia:luam din banii contribuabililor și dam la 30 % dintre elevi(majoritatea au doi parinti votanti) si am rezolvat problema.
s a mai gândit puțin și și a zis ca da rău la dna ca sunt totuși bani publici și iarăși a țâșnit o revelație!
A chema t o pe tanti Deca(colega de partid) si i a spus ca are el un proiect revoluționar, bazat pe studii temeinice(in baie) care i musai sa fie implementat la.nivel national….
și asa a apărut nemernicia asta de proiect cu 30 %.
Deci BURSA ELECTORALĂ se păstrează și pentru elevii mediocrii?
Penibilă încercarea politicianistă de a face adevărul minciună si minciuna adevăr!