Ministerul Educației, după ce operatorii au anunțat că elevii navetiști din 19 județe vor plăti transportul din banii lor de azi: În cele 14 judeţe în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier judeţean, începând cu data de 1 februarie 2024 elevii vor beneficia de sume forfetare, în baza valorilor aprobate de consiliile judeţene, iar operatorii își vor primi banii restanți tot pe baza acestor valori

1.467 de vizualizări
Foto: Alex Tudor / Agerpres Foto
Ministerul Educaţiei a dat o serie de precizări privind asigurarea transportului gratuit pentru elevi, scrie Agerpres. Instituția precizează cum a fost dată cea mai recentă hotărâre de Guvern pentru reglementarea navetei elevilor și care este mecanismul prevăzut de aceasta pentru alocațiile forfetare prevăzute în 14 județe. Reacția vine după ce vineri, pe 5 ianuarie, Federația Operatorilro de Transport a trimis un comunicat de presă în care atrăgea atenția că din 8 ianuarie, când începe școala, elevii navetiști din 19 județe vor plăti transportul din banii lor fiindcă noua hotărâre de guvern „nu ne permite să recuperăm banii pe lunile trecute, inclusiv pe ianuarie și nu a fost discutată cu noi”.

Potrivit unui punct de vedere transmis Agerpres de Ministerul Educaţiei, decontul transportului, conform prevederilor legale, se face în două modalităţi, şi anume: Acolo unde există serviciu public judeţean de transport, în cazul existenţei contractelor de delegare a gestiunii încheiate între consiliile judeţene şi operatorii de transport rutier, operatorii eliberează abonamente gratuite elevilor şi solicită ulterior decontul acestora inspectoratelor şcolare. În cazul în care nu există mijloace de transport public pe rutele de deplasare, elevilor li se acordă o sumă forfetară, stabilită prin hotărâre a CJ, cu avizul conform al ANRSC.

În judeţele în care au fost atribuite contracte de delegare a gestiunii au putut fi decontate serviciile prestate de operatorii de transport prin inspectoratele şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei.

„Aşa cum reiese, însă, din informaţiile transmise de Consiliile Judeţene Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în 14 judeţe nu se asigură servicii publice de transport rutier judeţean. În consecinţă, în aceste situaţii vor fi acordate sume forfetare stabilite prin hotărâre a CJ, cu avizul conform al ANRSC”, menţionează reprezentanţii ministerului.

În vederea acordării sumelor forfetare, pentru judeţele unde nu se asigură servicii publice de transport rutier judeţean, ANRSC a propus modificarea şi completarea HG 810/2023, pentru stabilirea valorii unitare de lei/km aferentă sumei forfetare, având în vedere situaţia diferită dintre judeţe, astfel: în judeţele în care au fost atribuite contracte de delegare a gestiunii, ca medie a tarifelor medii lei/km/loc, inclusiv TVA, prevăzute în contractele atribuite; în judeţele care nu au finalizat nicio procedură de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii, la nivelul valorii unitare medii la nivel naţional lei/km, stabilită de către ANRSC, mai arată sursa citată.

Potrivit Ministerului Educaţiei, prin adoptarea HG nr. 1.337/2023 se reglementează posibilitatea efectuării plăţilor către transportatori şi/sau elevi, după caz, cât şi modalitatea de aprobare a valorii unitare lei/km.

Conform actului normativ, în cele 14 judeţe în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier judeţean, începând cu data de 1 februarie 2024 elevii vor beneficia de sume forfetare, în baza valorilor aprobate prin hotărârea consiliului judeţean. De asemenea, pentru operatorii de transport care au asigurat transportul elevilor şi au înaintat facturi pentru decont inspectoratelor şcolare judeţene, de la începutul cursurilor şcolare şi până la data de 1 februarie 2024, inspectoratele şcolare vor plăti sumele către transportatori, la nivelul valorii medii lei/km la nivel naţional, comunicată de ANRSC şi aprobată de consiliul judeţean.

În cazul în care nu au beneficiat de transport gratuit, elevii vor primi sumele forfetare, după aprobarea valorii unitare lei/km de către consiliul judeţean, cu avizul conform al ANRSC.

„Consiliile Judeţene vor trebui să aprobe valorile unitare lei/km până la data de 1 februarie 2024. Pe măsură ce în cele 14 judeţe se vor încheia contracte, în baza acestora va fi posibilă plata către operatorii de transport. Până atunci, se vor asigura sumele forfetare elevilor“, precizează Ministerul Educaţiei.

Prin urmare, odată cu aprobarea acestui act normativ, este posibilă atât plata sumelor forfetare către elevi, care nu a putut fi efectuată în lipsa hotărârilor consiliilor judeţene, cu avizul conform al ANRSC, cât şi plata operatorilor de transport care au eliberat abonamente gratuite elevilor, de la începutul cursurilor şcolare şi până la data aprobării hotărârilor consiliilor judeţene, mai spune sursa citată. 

Elevii din mai multe asociații au anunțat că protestează în fața Ministerului Educației, luni de la ora 10:00, față de nerespectarea dreptului la gratuitate pe transport al elevilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii, părinții și elevii sunt așteptați la Târgul de carte Gaudeamus, între 4 și 8 decembrie, la Romexpo. Editura Booklet aduce zeci de titluri noi pentru cititorii devoratori de povești frumoase și Ghidurile pentru clasele a VIII-a și a XII-a (P)

Târgul de Carte Gaudeamus are loc în acest an în pavilionul B2, din cadrul Romexpo, între 4-8 decembrie. De 25 de ani, Booklet este una dintre cele mai importante edituri…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Școlile și grădinițele fac angajări – Guvernul a suplimentat numărul de posturi cu 750 de locuri de muncă pentru personal didactic auxiliar și nedidactic. Măsura vine după ce în ianuarie au fost date afară peste 1.200 de persoane din astfel de posturi

Guvernul a suplimentat numărul de posturi din Învățământ cu 750 de locuri de muncă pentru personal didactic auxiliar și nedidactic, potrivit hotărârii adoptate în ședința de joi seară. Secretarul general…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu cere criterii de performanță în învățământ, “pe lângă salarizarea corectă” / Ministra Deca susținea că salarizarea pe criterii de performanță nu ar fi posibilă

Șeful guvernului, Marcel Ciolacu, a făcut în mod repetat, marți, trimitere la nevoia de criterii de performanță în învățământ, “pe lângă salarizarea corectă și justificată” cerută de profesori, criterii necesare,…
Vezi articolul