Ministerul Educației: Aproape 400 de elevi ucraineni, inclusiv preșcolari, s-au înscris ca audienți la școlile din România / Profesorii vor primi vineri ghiduri și resurse online pentru a ajuta elevii ucraineni să se integreze

661 de vizualizări
elevi ucraina
Photo 242613348 © Candy1812 | Dreamstime.com
Până joi, erau înscriși cu statut de audient, în jur de 400 de elevi și preșcolari ucraineni, iar Ministerul Educației va colecta și va anunța săptămânal aceste date, spune pentru Edupedu.ro, secretarul de stat în ministerul Educației, Sorin Ion.

Sunt elevi înscriși în toate județele țări, aproape, cei mai mulți în județele aflate la graniță: Maramureș, Suceava, Tulcea, spune secretarul de stat în învățământul preuniversitar, Sorin Ion. “Avem undeva la 400 de copii elevi și preșcolari înscriși cu audienți până la data aceasta, dintre care peste 100 și restul de 280 elevi. Sunt câte 1 – 2 elevi în aproape toate județele. Vom colecta date despre numărul elevilor înscriși la nivel de județ și apoi dacă este nevoi, le colectăm la nivel de școală”, mai spune secretarul de stat în învățământul preuniversitar, Sorin Ion.

Părinții din Ucraina care vor să-și înscrie copiii la școlile și grădinițele din România trebuie să trimită sau să depună o cerere la inspectoratul școlar. Copiii au statul de audient până la echivalarea studiilor și susținerea eventualelor diferențe, și sunt trecuți în cataloage provizorii, potrivit ordonanței de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative.

“Cât timp au statut de audienți și nu sunt înscriși în cataloagele școlare, profesorii au libertatea de a decide ce anume fac la ore, pentru că în momentul în care vin refugiații avem două probleme: una de ordin psihologic pentru că acești copii vin cu traume, și o problemă de ordin educațional. Trebuie să punem lucrurile într-o ierarhie cred că cea mai importantă e problema de ordin psihologic.

Prezența copilului într-un grup e la fel de importantă ca situația școlară, care oricum se va definitiva ulterior. Sigur că profesorii au libertatea să facă acele activități pe care ei le consideră potrivite cu elevii,” explică secretarul de stat.

“La clasa a șasea a șaptea copiii mai știu limba engleză și mai pot comunica. Că fac niște cuvinte, sau că fac niște jocuri care n-au nevoie neapărat de limbaj, e binevenit, pentru că nu avem profesori care vorbesc ucraineană în toate județele. Cei din județele de la frontieră ar putea face școală online cu elevii înscriși la școli din alte județe, și unde nu sunt profesori care cunosc limba ucraineană, în situația în care au cu cine să facă trebuie să fie disponibil și elevii să le susțină. Orice variantă care ajută puțin copiii chiar dacă nu e perfectă, e bine primită. Sunt plăcut surprins de modul în care se implică colegii din țară”, a mai spus Sorin Ion.

Profesorii vor primi ghiduri și informații despre sistemul de învățământ și programa din Ucraina

Mulți profesori cer ajutor pe grupuri de socializare, ca să îi integreze pe elevii ucraineni la ore. Unii copii știu puțină engleză, alții deloc.

“Noi am pregătit un set de informații pe care le vom trimite școlilor care se referă la odată despre sistemul de educație ucrainean cu sistemul de notare, curricula, planurile cadru mai ales pentru clasele terminale. Ele nu vor fi un real folos, dar e bine să înțeleagă profesorii sistemul din care vin acești elevi. Pe de altă parte, pregătim o listă cu resurse educaționale din Ucraina pentru că au niște platforme pe care le pot accesa copii și sunt situații în țară. Copiii pot face învățământ online în continuare cu unii profesori care au rămas în Ucraina”, subliniază secretarul de stat în învățământul preuniversitar, Sorin Ion.

Cele două seturi de informații ce vor ajunge la inspectoratele școlare mâine (n. red vineri) vin de la Centrul Național de echivalare a diplomelor. Membrii acestei instituții au participat ieri la o întânire cu omologii din Ucraina. Inspectoratele vor transmite informațiile mai departe școlilor.

Citește și: Zeci de copii din Ucraina au fost înscrişi ca audienţi la două şcoli din judeţul Alba.
“Ne-am adaptat noi la copii, nu ei la orarul nostru“ – așa au fost primiți trei elevi ucraineni, refugiați din Kiev, la o școală din București

Photo 242613348 © Candy1812 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației: Rezultatele obținute la simularea Evaluării Naționale sunt un semnal de alarmă. Decalarea simulării cu o lună și faptul că lucrările nu au mai fost corectate de profesorii de la clasă – două posibile cauze

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, spune că “rezultatele obținute la simularea Evaluării Naționale sunt un semnal de alarmă, atât pentru noi, pentru cadrele didactice, pentru conducere unităților…
Vezi articolul
propunerea de scoatere a profesorilor de sport de la clasele primare

Cu o zi înainte de termenul limită impus profesorilor pentru a declara dacă vor să se vaccineze, Ministerul Educației anunță „disponibilitatea” universităților de Medicină de a le explica celor din învățământ de ce e bună vaccinarea

Universitățile de medicină și farmacie și universitățile care au în structură facultăți de medicină și farmacie își declară disponibilitatea de organizare și participare în webinarii și sesiuni de informare destinate…
Vezi articolul

Educație Digitală de Top cu ECDL/ICDL: beneficii pentru școală, elevi și profesori. Înscrieri deschise la concursul #BackToSchool dedicat elevilor care susțin un test de certificare a competențelor digitale între 1 septembrie și 15 decembrie (P)

ECDL Romania, liderul în certificarea competențelor digitale, aduce educația digitală la nivelul următor și vine în sprijinul elevilor și școlilor din întreaga țară. Prin intermediul programului ECDL/ICDL, elevii și profesorii…
Vezi articolul

Zilele în plus de vacanță se pot transforma în zile de școală în iunie / Orele remediale se vor putea organiza și în vacanțe, unde rata de infectare este mai mică de 6 la mie / Grădinițele vor putea organiza activități cu avizul DSP – Ministrul Educației VIDEO

Organizarea orelor remediale va fi permisă și în perioada vacanțelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori, a anunțat astăzi ministrul Educației, Sorin…
Vezi articolul