Ministerul Educației anunță cu fast într-o postare pe Facebook că va plăti o parte din datoria pe care o are la transportatorii din unele județe, în valoarea de aproape 52 de milioane de lei. Ministerul nu precizează care sunt județele care vor primi banii. Amintim, Edupedu.ro a scris că numai în județul Suceava facturile restante pe trei luni (fără decembrie 2023) sunt de aproape 5 milioane de lei, adică 10 % din banii e urmează să fie plătiți către mai multe inspectorate din țară în zilele următoare.
Ministerul Educației anunță festiv că plătește o parte din datoriile pe care le are la transportatorii care au eliberat luni de zile abonamente gratuite elevilor și care încă nu și-au primit banii de la Minister.
Potrivit postării, “Ministerul Educației a transmis astăzi, 31 ianuarie, inspectoratelor școlare deschiderile de credite în sumă de e 51.993.212 de lei pentru:
- Plata sumelor către operatorii de transport care au eliberat abonamente gratuite de la data începerii cursurilor anului școlar curent până în prezent;
- Plata sumelor forfetare către elevi pentru aceeași perioadă, în limitele de cost stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene”.
Tonul folosit în comunicarea publică a Ministerului Educației sugerează că ar face o favoare transportatorilor care au anunțat în nenumărate rânduri că nu mai eliberează abonamente gratuite pentru elevi. De altfel, din 8 ianuarie aceștia au anunțat că elevii navetiști din 19 județe plăti transportul din banii lor. Federația Operatorilor de Transport a dat un comunicat în care susținea că noua hotărâre de guvern nr. 1337/ 2023 pentru acordarea alocațiilor forfetare elevilor din zone în care nu există transport public nu le permite să recupereze banii pe lunile trecute, inclusiv pe ianuarie și documentul nu a fost discutat cu ei”.
Edupedu.ro a scris în nenumărate rânduri despre restanțele pe care Ministerul le are de plată. De exemplu, numai în județul Suceava facturile restante pe lunile septembrie -noiembrie sunt de aproape 5 milioane de lei, adică 10 % din suma pe care Ministerul anunță că o va plăti inspectoratelor acum.
Anunțul Ministerului Educației e însoțit pe Facebook și de o fotografie cu mesajul: “Soluții pentru transportul elevilor“.
Azi mai sunt însă județe în care elevii plătesc din banii lor abonamentele de transport, din cauza politicii Ministerului Educației care nu a prevăzut toate situațiile privind elevii navetiști. Este vorba despre situațiile elevilor din 14 județe unde Consiliile județene nu aveau încheiate contracte cu transportatori.
Edupedu.ro a scris că suma forfetară pe care elevii navetiști o vor primi pentru transport nu acoperă integral valoarea abonamentelor în unele județe.
Anunțul integral al Ministerului:
“Ministerul Educației a transmis astăzi, 31 ianuarie, inspectoratelor școlare deschiderile de credite în sumă de e 51.993.212 de lei pentru:
Plata sumelor către operatorii de transport care au eliberat abonamente gratuite de la data începerii cursurilor anului școlar curent până în prezent;
Plata sumelor forfetare către elevi pentru aceeași perioadă, în limitele de cost stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene.
Cu alte cuvinte, suma cuprinde atât restanțele aferente anului 2023, cât și solicitările primite până astăzi, 31 ianuarie, de la inspectoratele școlare pentru luna ianuarie 2024.
Menționăm că, începând cu data de 1 februarie 2024, se aplică soluțiile identificate pentru asigurarea transportului elevilor atât prin eliberarea abonamentelor gratuite, cât și prin sume forfetare, iar Ministerul Educației va asigura fluxurile financiare necesare pentru ca fiecărui elev să-i fie asigurat dreptul la educație”, scrie în comunicatul de presă.
Informații de context
Peste 110 mii de elevi fac naveta la școală, iar jumătate dintre ei sunt nevoiți să plătească abonamente de transport din banii lor, potrivit surselor Edupedu.ro.
Ministerul Educației a precizat după ce operatorii au anunțat că elevii navetiști din 19 județe vor plăti transportul din banii lor din 8 ianuarie că “în cele 14 judeţe în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier judeţean, începând cu data de 1 februarie 2024 elevii vor beneficia de sume forfetare, în baza valorilor aprobate de consiliile judeţene, iar operatorii își vor primi banii restanți tot pe baza acestor valori.”
Amintim, elevii navetiști din mai multe județe sunt nevoiți să plătească din banii lor abonamentele pentru a ajunge la școală pentru că Consiliile județene nu au contracte încheiate cu transportatorii și aceștia nu pot fi încadrați la transport public. Din acest motiv nu s-a putut aplica legea Educației care prevede că transportatorii primesc decontarea abonamentelor gratuite pentru elevi de la Ministerul Educației doar în situația în care există contract cu autoritățile județene.
De la 1 februarie, elevii navetiști care și-au plătit până acum luni de zile din banii lor abonamentele pentru școală ar trebui să primească sume forfetare, stabilite în funcție de tariful per kilometru stabilit de fiecare dintre cele 14 Consilii Județene care nu aveau contracte cu operatorii de transport.
Abia pe 30 ianuarie majoritatea Consiliilor Județene au aprobat tarifele per kilometru pentru a se stabili sumele forfetare pe care ar trebui să le primească elevii navetiști de la 1 februarie pentru transportul gratuit.
În realitate, procesul va mai dura cel puțin câteva zile pentru că majoritatea Consiliilor Județene abia au aprobat de câteva zile tarifele, iar școlile urmează să calculeze sumele forfetare, în funcție de numărul de kilometri parcurși de elevi până la școală. În unele situații acestea sunt mai mici decât au plătit până acum elevii din propriile buzunare.
Practic, cu cât sunt mai puține zile de școală în luna respectivă, cu atât scade valoarea sumei forfetare, deși valoarea abonamentelor eliberate în mod normal nu ține cont de numărul de zile din lună. La un abonament care costă 500 de lei, elevul va primi suma forfetară de cel mult 331 de lei.
Ministerul încalcă legea Educației / Ce prevede legea Educației
Ministerul Educației încalcă legea pentru că prin aceste sume forfetare acordate, nu toți elevii primesc înapoi valoarea integrală a abonamentelor.
În plus, potrivit surselor Edupedu.ro, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) a remarcat faptul că nu există un contract direct încheiat între Ministerul Educației și operatorii de transport pentru ca sumele să poată fi decontate.
Procedura prin care elevii navetiști ar trebui să beneficieze de transport gratuit, potrivit legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 este una birocratică.
Anul acesta nu se mai decontează transportul elevilor, ci legea prevede că se asigură gratuitatea în diverse situații:
Articolul 83 – (1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin, prevăzut la art. 117 alin. (10) lit. r) pct. (iv), beneficiază de gratuitate, în condițiile legii, la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului școlar, în scopul asigurării dreptului la educație, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern inițiate de Ministerul Educației și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu consultarea structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
Doar anunță.
De plătit nu s-a plătit nimic încă.
Nici anunțuri concrete privind procedura actualizată de decontare NU s-au făcut încă.
Campania electorală a d-nei Deca se desfășoară cu motoarele turate de populism.