Lista programelor recunoscute la nivel național în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările de finalizare a studiilor va fi publicată în Monitorul Oficial, potrivit Ministerului Educației. Instituția anunță pe Facebook că lucrările vor fi verificate cu aceste programe din acest an universitar.
Fiecare universitate folosea până acum un program de identificare a similitudinilor în lucrările de absolvire, noutatea ar fi că toate aceste programe sau o parte dintre ele au fost listate de Ministerul Educației. Softurile sunt, de regula, produse comerciale cumpărate de fiecre instituție de învățământ.
„Analizarea tuturor lucrărilor de finalizare a studiilor cu un program de similitudini, dintre cele recunoscute la nivel național de Ministerul Educației, începând din anul universitar 2023-2024”, conform unei postări pe Facebook a ME
Photo by Patrick Tomasso on Unsplash