Ministerul Educației, în cazul percheziționării elevilor din Școala Gimnazială Jilava: “Pe viitor, elevilor să li se explice cu calm rolul verificărilor și să beneficieze de un tratament prudent”

Transport gratuit pentru elevi

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

“Ministerul Educației a primit sesizări, ieri, 30.10.2022 cât și astăzi, cu privire la articolele apărute în presă cu privire la percheziția efectuată de polițiști în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava”, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. Pentru că imaginile de pe camera de supraveghere apărute în spațiul public arătau modul în care elevii dintr-o clasă au fost controlați în bagaje de polițiști, în timpul orei, iar mai mulți părinți s-au plâns de acest aspect, Ministerul Educației a avut discuții atât cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cât și cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Ministerul Educației s-a întâlnit cu reprezentanți ai Inspectoratului școlar Ilfov și cu reprezentanți ai Ministerului de Interne după ce i-au fost semnalate articole apărute în presă cu privire la percheziția efectuată de polițiști în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava. Potrivit comunicatului trimis de instituție, “în urma acțiunii preventive a polițiștilor privind portul şi folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învățământ, mai mulți părinți au reclamat comportamentul pe care polițiștii l-au avut față de elevi”.


“În urma celor semnalate, Ministerul Educației a avut discuții atât cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cât și cu reprezentanții MAI. Fiind conștienți de rolul acțiunilor preventive și de importanța intervențiilor poliției pentru asigurarea sănătății și a integrității elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar, considerăm esențial ca toți elevii să fie tratați cu blândețe și cu tact pedagogic. Recomandăm ca pe viitor, chiar dacă este vorba despre intervenții urgente sau despre acțiuni de percheziționare derulate în baza legislației în vigoare, elevilor să li se explice calm rolul verificărilor și să beneficieze, fără echivoc, de un tratament prudent, care să nu le altereze sub nicio formă starea de bine“, precizează ministerul Educației.

Poliția Ilfov a anunțat că face o anchetă internă cu privire la modul în care s-a desfășurat controlul elevilor de la Școala Gimnazială nr.1 Jilava, după ce mama unui elev a făcut sesizare la poliție.

Inspectorul școlar Ilfov a declarat pentru Edupedu.ro că va deschide o anchetă pentru a verifica cele întâmplate. Potrivit publicației Fanatik.ro, directoarea școlii nu ar fi fost anunțată de controalele polițiștilor. Poliția Ilfov precizează însă contrariul, într-un comunicat de presă.

Edupedu.ro a încercat să obțină un punct de vedere al directoarei de la secretariatul școlii. Ni s-a spus să revenim după ce se termină ora, dar până la publicarea acestui articol nimeni nu a mai răspuns la telefon.

De menționat, poliția Ilfov precizează că nu este vorba despre percheziții, ci un control al bagajelor, pentru percheziții fiind necesar un mandat, iar în această situație nu era nevoie pentru că a fost o acțiune de prevenție.

Citește și:
VIDEO Elevii de la Școala Gimnazială Jilava, percheziționați ca la penitenciar de o patrulă de poliție, în timpul orelor. Polițiștii spun că ar fi căutat „obiecte ascuțite” / Directoarea școlii susține că i-a întrebat dacă au mandat, dar nu a primit răspuns / Inspectoarea declară că merge abia mâine la școală, la două săptămâni de la eveniment
Exit mobile version