La proba scrisă de limba și literatura română la Evaluarea Națională 2024 nu s-au prezentat 7069 de elevi de clasa a VIII-a, adică 4,4% din totalul elevilor înscriși, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă. De precizat, anul acesta a fost cel mai mare număr al elevilor neînscriși la Evaluarea Națională din ultimii 5 ani, potrivit unei analize Edupedu.ro.
“Marți, 25 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă (Limba și literatura română) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2024) în 3.392 unități de învățământ/centre de examen.
Au fost prezenți 153.398 de absolvenți ai clasei a VIII-a (95.6%) din totalul celor 160.467 de înscriși pentru susținerea acestei probe. Nu s-au prezentat 7.069 de absolvenți. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un elev”, anunță Ministerul Educației.
- Prin comparație, numărul elevilor care nu se prezintă la această probă este similar cu cel de anul trecut, când au lipsit 7052 din 161.654 de elevi înscriși. Ministerul Educației a calculat un procent similar de prezență, 95,63%, în 2023.
De remarcat, aproape 16.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au terminat clasa sau nu au fost înscriși automat de școli la Evaluarea Națională 2024. Numărul este cel mai mare din ultimii 5 ani și apare după ce Ligia Deca a trimis în școli, în ianuarie, 13 măsuri ca să combată fenomenul.
Calendarul Evaluării Naționale 2024
A doua probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 27 iunie, urmată, vineri, 28 iunie, de ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă).
Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
“Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.
Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale”, mai scrie ]n comunicatul Ministerului Educației.
Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.