Ministerul Cercetării anunță o finanțare de 5 milioane de euro, prin PNRR, pentru programe de mentorat

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a anunțat că lansează o investiție destinată dezvoltării programelor de mentorat pentru accesarea fondurilor Orizont Europa, cu finanțare de 5 milioane de euro prin fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cu acești bani, sub forma a 500 de vouchere, este urmărite pregătirea cercetătorilor pentru a accesa fondurile din cadrul programului-cadru european Orizont Europa. Astfel, potrivit ministrului de resort, Bogdan Ivan:

Investiția se adresează întreprinderilor cu activitate de cercetare-dezvoltare menționată în statut (cod CAEN 72), precum și organizațiilor de cercetare-dezvoltare care desfășoară o activitate economică în cadrul proiectului, pe teritoriul României.

Apelul de proiecte se deschide pe 14 iulie. Cererile de finanțare vor putea fi depuse continuupână la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai târziu de 30.11.2025, potrivit anunțului.

Activitățile încurajate prin această investiție:

Detalii despre aceste activități și despre depunerea cerelor – n informarea MCID.

Photo © Rawpixelimages | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version