Minimum o oră de informatică și una de TIC pentru toate clasele, în învățământul liceal și profesional – propunerea Asociației patronale din sectorul IT

9.103 vizualizări
SURSA: Freepik.com
Includerea a minimum unei ore de informatică și unei ore TIC în trunchiul comun în fiecare an de studiu, pentru toate formele de învățământ și evaluarea competențelor digitale la Bacalaureat sunt propunerile formulate de ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, în contextul lansării în dezbatere publică a proiectului planurilor cadru pentru învățământul liceal și profesional.

Asociația arată, într-un comunicat de presă, că este nevoie de introducerea de cursuri de tehnologia informației, inclusiv programare, în trunchiul comun pe toată durata liceului, atât în licele teoretice, cât și în învățământul profesional și tehnic. Iata așadar necesitatea de a include o oră de informatică și una de TIC.

Comunicatul ANIS îl citează pe Ion Moldoveanu, membru în Consiliul Director al organizației, potrivit căruia “numărul de specialiști IT și al absolvenților din facultățile de profil este cu mult sub cerințele pieței”, iar “la capitolul digitalizare a populației suntem pe penultima poziție a clasamentului DESI 2020”.

Comunicatul ANIS, integral: 

Propunerea Industriei IT – Minimum o oră de informatică și una de TIC pentru toate formele de învățământ liceal/profesional, în fiecare an de studiu 

București, Ianuarie 2021 – În contextul lansării în dezbatere publică a proiectului planurilor cadru pentru învățământul liceal și profesional, ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – prezintă observațiile sale referitoare la tematica competențelor specifice tehnologiei informației, realizate în baza a peste 22 de ani de expertiză în postura de cea mai importantă organizație a industriei de software din România. Propunerea este elaborată cu sprijinul Uniunii Profesorilor de Informatică din România (UPIR) și a unui grup de profesori universitari din principalele universități din țară. 

„Specialiștii români cu abilități excepționale în tehnologia informației au făcut ca țara noastră să fie recunoscută ca un hub al excelenței în IT pe plan mondial. Însă, atât succesul actual, cât și dezvoltarea viitoare a sectorului IT, depind în cea mai mare măsură de numărul și gradul de pregătire al absolvenților de liceu și învățământ universitar din România. Numărul de specialiști IT și al absolvenților din facultățile de profil este însă cu mult sub cerințele pieței. Pe de altă parte, la capitolul digitalizare a populației suntem pe penultima poziție a clasamentului DESI 2020. Într-o societate informațională, nu putem avea o industrie IT performantă și o societate pregătită să adopte economia digitală dacă dezvoltarea competențelor digitale nu se regăsește și în ponderea cursurilor de TIC si informatică pentru licee, indiferent de profilul absolvit”, a declarat Ion Moldoveanu, membru in Consiliul Director ANIS. 

În acest sens, ANIS a trimis către autoritățile competente (Ministerul Educației și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării) o serie de observații asupra proiectului planurilor cadru pentru învățământul liceal și profesional, pus în dezbatere publică. Astfel, din punctul de vedere al industriei de software și servicii, este necesară introducerea de cursuri de tehnologia informației, inclusiv programare, în trunchiul comun pe toată durata liceului, atât în liceele teoretice, cât și în învățământul profesional vocațional și tehnic. Concret, ANIS propune următoarele măsuri: 

  • Includerea a minimum unei ore de informatică și unei ore TIC în trunchiul comun în fiecare an de studiu, pentru toate formele de învățământ. Întreruperea orelor de programare în clasa a IX pentru toți elevii ce nu urmează un liceu cu profil informatic va diminua șansele acestora să ajungă la un nivel de competențe digitale adecvat societății și economiei actuale, precum și șansele acestora să lucreze în industria IT și conexă, cu impact atât economic cât și social.
  • Evaluarea competențelor digitale la bacalaureat, inclusiv algoritmică și bazele programării. Includerea tehnologiei informației în cadrul probelor de bacalaureat reflectă faptul că aceasta are un rol extrem de important în viața oricărui cetățean, stimulând noile generații să investească în formarea competențelor digitale critice pentru o societate digitală.

Prin aceste măsuri, ANIS vizează dezvoltarea competențelor de tehnologie a informației în rândul absolvenților, respectiv ale populației la nivel general, în contextul unei societăți tot mai digitalizate, care prezintă o nevoie acută de profesioniști. Această inițiativă este parte a obiectivului ANIS de dezvoltarea a educației digitale, prin care își propune să asigure atât necesarul de specialiști ceruți de industrie, cât și dezvoltarea competentelor digitale necesare oricărui cetățean într-o societate modernă. Minim o oră de informatică este așadar propunerea ANIS.

În cei 22 de ani de la înființare, ANIS a fost și va rămâne un partener de încredere al autorităților în demersul acestora de digitalizare a societății și facilitare a adoptării tehnologiei în economia locală, și militează activ pentru adoptarea de măsuri destinate dezvoltării accelerate ale sectorului tehnologic românesc.


8 comments
    1. Si ce cauta geografia in profilul real? Ce cauta istoria? Ce cauta religia? Desenul? Muzica? Daca suntem prosti si punem materie de filo (et al) la real, de ce nu punem materie de real in alte profiluri?

    2. ”Mihaela spune: Ce sa caute informatica la tehnic si la orice profi. Ziua si aberația.”

      … aberantă e intervenția dumitale!
      Așa cum informatica ESTE (cu succes) la clasele 5-8, ar avea cel puțin același succes și la ORICE altă specializare de liceu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directorul de securitate nucleară al Institutului de Fizică de la Măgurele, despre nivelul de radioactivitate din ultima săptămână: Avem un turn meteo de 60 de metri. Nu avem creșteri ale radioactivității mediului

Directorul de securitate nucleară la Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, Mitică Drăgușin, a declarat pentru Edupedu.ro că nu sunt motive de îngrijorare, deoarece „noi…
Vezi articolul

UPDATE Bugetul Educației, avizat favorabil în Comisiile reunite, după o ședință cu scandal. Trei sferturi de oră aleșii s-au certat pe cine să conducă ședința în care se dezbate bugetul Educației. La vot a câștigat prezidiul Monica Anisie – „conduceți dictatorial”, i-a reproșat PSD

Bugetul Educației a primit aviz favorabil fără amendamente, din partea comisiilor de Învățământ ale Camerei Deputaților și Senatului, în cadrul ședinței reunite de astăzi, care s-a desfășurat cu scandal. În…
Vezi articolul