Mii de studenți sârbi protestează duminică seară în fața Curții Constituționale din Belgrad, față de corupția din Guvern și președintele pro-rus Aleksandar Vucic

Foto: captură Youtube.com/ CNN News18

Mii de studenți sârbi protestează duminică seară în fața sediului Curții Constituționale din Belgrad, față de corupția din Guvern și președintele pro-rus Aleksandar Vucic, acuzați de manifestanți că au contribuit la tragedia din gara Novi Sad.

Potrivit imaginilor transmise live de pagina de Youtube CNN News-18 (video, mai jos în articol), miile de studenți s-au adunat din jurul orei 17 (ora României) la Curtea Constituțională din capitala Serbiei.

După puternice scandări de stradă, cu megafoane și vuvuzele, masa de oameni a păstrat liniștea mai multe minute în memoria celor 15 persoane peste care un acoperiș a căzut în gara din al doilea cel mai mare oraș din țară.

Studenții și societatea civilă acuză corupția din guvern pentru lucrările de slabă calitate cauzate de contracte atribuite cu dedicație și lucrări nesupravegheate ori neserios făcute.

Conform publicației locale srbin.info, care citează precizări de la tinerii organizatori, protestul a început din fața Facultății de Economie, după a ajuns la Curtea Constituțională, pentru o blocadă în semn de protest față de articolele încălcate ale Constituției Sârbe.

După momentul în care au ținut aprinse blițurile telefoanelor, tinerii au reluat scandările și săriturile, fluturând mai multe pânze cu mesaje anti-corupție și anti-Guvern.

Amintim că protestele studenților din Serbia după tragedia din 1 noiembrie au continuat și în noaptea de Revelion. Mii de tineri au renunțat la artificiile din stradă și au scandat anticorupție: „Nu avem nimic de sărbătorit”.

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat pe 21 decembrie că nu va ceda în faţa protestelor studenților și profesorilor care durau la acea vreme de mai bine de o lună în urma prăbuşirii acoperişului unei gări, care a provocat moartea a 15 persoane, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

„Permiteţi-mi să fiu complet sincer cu voi. Nu-mi pasă deloc. Pot face ce doresc”, a declarat Vucic într-o conferinţă de presă, la adresa protestatarilor. „Ceea ce am învăţat în politică este că nu trebuie să renunţi niciodată sub hărţuire şi presiune. Iar eu nu voi renunţa niciodată”, a adăugat el.

Exit mobile version