Mihnea Costoiu, înscris pentru al patrulea mandat de rector, plus alți doi candidați în alegerile care vor avea loc la Universitatea Politehnica București săptămâna viitoare

3.488 de vizualizări
Universitatea Politehnica București / Foto: upb.ro
Actualul rector al Politehnicii București, Mihnea Costoiu, aflat în funcție de peste un deceniu, încearcă să obțină un nou mandat la conducerea instituției, în cadrul unor alegeri programate pentru săptămâna viitoare și în care s-au mai înscris doi candidați – profesorul Alexandru Mihai Grumezescu și instructorul IT Mihai-Daniel Chiroiu.

Aceștia sunt cei trei care și-au depus candidaturile pentru funcția de rector în cadrul procedurilor încheiate săptămâna trecută și, drept urmare, se vor înfrunta în alegerile din 14 decembrie, potrivit calendarului alegerilor. Este primul astfel de scrutin după ce UPB a fuzionat cu Universitatea din Pitești, rezultatul fiind Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București.

Mihnea Costoiu este rector al Politehnicii din 2012. El ar fi trebuit, conform vechii Legi a educației, să aibă două mandate. Dar, în urmă cu un deceniu, pe când era ministru delegat pentru Învățământ Superior în guvernul Ponta, legea a fost modificată așa încât rectorii să aibă posibilitatea să candideze pentru un al treilea mandat, dacă, în timpul petrecut în funcție, au avut intervale de suspendare. El a folosit această portiță în alegerile de acum 4 ani, după cum a relatat, atunci, Edupedu.ro.

Noua Lege a învățământului superior, care, de asemenea, limitează mandatele rectorilor la 2, nu ia în calcul și mandatele exercitate deja, ceea ce îi permite unui rector precum Mihnea Costoiu să rămână în funcție încă două mandate de câte cinci ani, dacă este reales.

El menționează, în CV-ul depus cu ocazia candidaturii de acum, faptul că a obținut licența în inginerie economică în 1996, are „studii aprofundate” în domeniu în 1996-1997, tot la UPB, urmate de „studii postuniversitare – Securitate națională” la Colegiul Național de Apărare. Mai adaugă un „certificat de absolvire” în Management universitar la ASE (2010-2011). În 2020, G4Media.ro a relatat că Mihnea Costoiu fusese exmatriculat de la două doctorate, unul la Politehnica, unul la Academia SRI.

  • Programul managerial propus de Mihnea Costoiu pentru aceste alegeri – aici

Un alt candidat este Alexandru-Mihai Grumezescu, în vârstă de 36 de ani. Potrivit CV-ului său, este profesor universitar la Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii – Departamentul Știința și Ingineria Materialelor Oxidice și Nanomateriale în cadrul UNST Politehnica București. În 2022-2023 a fost cercetător științific grad I la Institutul de Cercetare al Universității din București, este conducător de doctorat la Politehnica, unde s-a angajat ca asistent în 2014 și a avansat pe parcursul ultimilor ani. 

Și el este licențiat UPB, la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor (2009).

  • Programul managerial al lui Alexandru-Mihai Grumezescu – aici.

Al treilea candidat este Mihai-Daniel Chiroiu, în vârstă de 37 de ani. Un CV mai vechi publicat pe site-ul UPB, datat 2019, menționa că atunci era șef de lucrări/ector la Departamentul de Calculatoare al Facultății de Automatică și Calculatoare Actualul CV, depus la candidatura pentru funcția de rector, menționează la activități în curs „Instructor – Academia CISCO din UPB” și „Cisco Certified Network Associate Security”.

  • UPDATE Mihai-Daniel Chiroiu a transmis Edupedu.ro că pe pagina alegerilor UNSTPB “CV-ul meu a fost trucat”, lipsind două pagini. El a precizat că CV-ul complet este acesta. Acest CV precizează că din 2019 este conferențiar în cadrul Universității – Facultatea de Automatică și Calculatoare, iar de anul trecut este responsabil program postuniversitar – Auditor securitate cibernetică, in cadrul aceleiași universități.

CV-ul acestuia (cel de pe pagina alegerilor din Politehnica) nu include detalii despre studii, cu excepția unei ”Diplome de Doctor în Calculatoare și Tehnologia Informației” la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPB, între 2011-2014. A avut mai multe activități în domeniul IT: instructor, rețelistică, administrator de sistem, securitate. CV-ul mai menționează patru ani (2011-2015) de activitate ca asistent universitar la UPB și aproape doi ani (2012-2014) ca cercetător la o universitate din Germania.

  • Programul managerial al lui Mihai Daniel Chiroiu – aici

15 comments
  1. Instructorul IT Mihai-Daniel Chiroiu? Autorule ai vazut ca are doctoratul luat la Darmstat in Germania? Este singurul dintre candidati acorat in realitate. Dar, mai are de invatat. Poate fi o solutie pentru mandatul viitor. De ce? In urmatorii 5 ani, o mare parte din electorat se pensioneaza. Cei care vin din urma nu fac parte din cei care merg cu turma.

    Grumuzescu este interfata dnei Andronescu. A facut doctoratul cu ea si lucreaza in centrul infiintat de ea. Un om ce se considera mult superior celorlalti si care are niste idei ce nu pot fi puse in practica. Considera ca politicile pe care le-ar putea aplica la Chimie, merg si la toate celelalte facultati. Iar fata de personalul TESA are o atitudine de mare stapanitor de sclavi. Propune ca cei care nu respecta doleantele profesorilor sa fie penalizati salarial, nu am auzit sa se fi intamplat asta vreodata. Salariile personalului tehnic sunt printre cele mai mici. Nu mai exista electricieni si instalatori. Un instalator bun ia intr-o luna, cat ar castiga intr-un an in Politehnica.

    Mihnea Costoiu, e un (di)rector priceput. Acum 12 ani, functia de Rector era transformarea celei de Director general. Rectorul devenea Presedintele Senatului, iar directorul general se transforma in Rector. Asa ca nu contau calitatile didactice, ci cele manageriale. In 12 ani a adus bani in scoala si multe cladiri au fost renovate. Parcul Politehnicii este frumos si curat. A construit AULA. El pe partea de macro e de neinvins, din pacate politicile micro lipsesc. Si-a fidelizat cadrele didactice prin mici bonificatii. A construit Gradinita POLITEHNICA, iar mai apoi Scoala POLITEHNICA. Care initial erau gandite sa fie disponibile copiilor angajatilor (initial se gandisera la gratuitate, pana la urma au ajuns la concluzia sa ofere tarif diferentiat fata de cei din exteriorul Universitatii), dar intre timp s-au transformat in adevarate institutii private. Acolo se creeaza o casta.

    Dna Andronescu a ajuns Rector cu ajutorul votului studentilor. Aceasta lectie nu a fost uitata si acum a devenit o regula sa atragi studentii daca vrei sa castigi alegerile.

    Ca o concluzie, Mihnea Costoiu va iesi Rector din primul tur. Doar ca nu va mai avea acele scoruri de 80 – 90%. Daca ne uitam nu exista un contracandidat care sa-i puna probleme cu adevarat.

    Circumscriptiile electorale sunt pe facultatii. Asa ca o sa stie ce facultate e impotriva. Votul e anonim, dar nu cred ca vor avea curaj sa iasa din front.

  2. Chiroiu si Grumezescu sunt departe de alura unui Rector, nu au vreo sansa! Nu realizeaza ce inseamna sa coordonezi o institutie de anvergura. Nu se remarca cu absolut nimic, sunt doar ilustri necunoscuti. Abia au iesit din gaoace si tipa dupa putere. Mai stati baieti cativa ani la incubator, unde e graba? Pe urma trebuie sa si faceti ceva treaba, sa nu va impiedicati singuri.

    1. Ati uitat sa adaugati fraza obligatorie de incheiere: “saru’mana dom’ sef Costoiu ! sa va traiasca frantuzoaica !”

    2. Dumneata faci parte din #echipa câștigătoare a domnului rector Costoiu? Adică prorectorii și secretarii de stat ce-l însoțesc în campanie la fiecare noi alegeri?

      Domnul Tânăr Profesor Universitar Grumezescu pare a fi mai degrabă un candidat de formă. Că ar fi dat urât să candideze singur domnul Costoiu ca data trecută.

      Vedem la alegeri tovarășe dacă rămânem în continuare cu investițiile imobiliare, euronews, plata cu ora în regim de zilier agricol etc. Mulțumim Funeriu pentru legea lui minunată ce-a transformat universitățile în moșii feudale, rectorii în suverani și profesorii în supuși.

  3. Rector fără doctorat. Rector condamnat penal. Scăpat doar prin prescripție. Dar cu decizie în apel prin care i se confirmă vinovăția. Iar „comunitatea academică “ din UPB îl votează de zor. Acu’, zic și eu, ce vină are omul că este votat????

  4. Vostoiu are o teză de doctorat discutabilă de plagiat. este o rușine de rector. Nu-i ajunge pachidermului 3 mandate? Unde mama masii este democrația?

    1. Unde are doctoratul la care faceți referire? Că dacă ai fost exmatriculat de două ori (ultima dată de universitatea unde ești rector ..!!!) nu se cheamă că ai doctoratu’.

  5. @Edupedu: dar pe dl. profesor universitar (la doar 36 de ani) AM Grumezescu l-a verificat cineva? Si in context cu ce spune carcotasul mai sus vis-a-vis de ‘copii’ doamnei Andronescu, oare unde se situeaza dl AM Grumezescu in aceasta sfera?
    Acest domn, daca era asa destept pe cat pretinde CV-ul, era acum la MIT sau NASA, iar dansul cu greu a depasit granitele RO. Ceva este putred in Romania… cand ai de ales intre un ex-pupil (cu condamnari penale etc.) si un actual pupil (pe care nu-l recomanda mare lucru in afara de un CV complet absurd si ne-natural pentru un cercetator de 36 de ani cu doctorat facut in 2 ani – apropos, un alt subiect de investigat daca aveti chef, vedeti cat dureaza un doctorat pe bune facut afara, vedeti cum este cu stagiile in strainatate pe la alte universitati si asa mai departe) din aceasi gasca de smecheri atunci rezultatul nu poate fi decat unul singur si extrem de trist.

  6. Ca pupil al distinsei doamne Abramburica, cea care “l-a implementat”, politic, in functia de rector, d-l Costoiu da dovada de o inadecvare la realitate pe masura celei a maestrei dumisale. Nu e de mirare. Totusi, care sunt realizarile profesionale ale acestui domn ce l-ar indreptati sa creada ca poate conduce Universitatea Politehnica Bucuresti spre culmi ale prestigiului ingineresc ? Concret: care sunt aceste realizari, PERSONALE, nu de ordin politic ?

  7. Unde sunt adevărații profesori?? De ce nu candidează?? La 36-37 profesor univ în inginerie și unde experiența inginereasca se câștigă greu. 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conducerea CNATDCU a respins propunerile Ministerului Educației de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat. Mircea Dumitru: Verificarea integrală a unei teze de doctorat la fiecare sesizare nouă care apare nu poate fi pusă în practică. Cîmpeanu ne-a invitat să venim cu propunerile noastre

Consiliul General al CNATDCU a respins astăzi, cu 15 voturi din 18 membri prezenți, propunerile de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat și a regulamentului de funcționare…
Vezi articolul
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

DOCUMENT Decretul pentru prelungirea stării de urgență: Unitățile de învățământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităților, desfășurarea de activități din planurile de învățământ, în format online

Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o declarație publică de la Palatul Cotroceni că, pe lângă prelungirea suspendării cursurilor față în față și a faptului că școlile rămân închise, „se suspendă…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2023 la Limba română. Sfaturi pentru elevi de la profesorul Cătălin Zaman: Să se întoarcă la texte pentru informații ori de câte ori e nevoie, când se simt nesiguri, pentru că timp este suficient

Elevii de clasa a VIII-a care urmează să susțină proba de Limba română ar trebui să citească cu atenție și fără grabă cele două texte date, pentru a nu pierde…
Vezi articolul