Contextul. Mă număr, încă, printre aceia care au salutat, chiar cu speranță, numirea unui nou titular în fotoliul ministerial al Educației, devenit, în prezent, al Educației și Cercetării. Personalitatea dânsului, precupările deosebite în materie de management al educației și cercetării în învățământul superior, constituie, credem, suportul și garanția unor discuții importante, pe care le deschid în scurt timp – pentru a aminti doar câteva – formarea cadrelor didactice, modificarea evaluării și regândirea examenelor naționale, inclusiv al examenului de titularizare, abordarea cazurilor de plagiat, rolul manualelor digitale, pregătirea unui raport de mult așteptat privind situația educației naționale și, nu în ultimă instanță, noile Planuri-Cadru pentru liceu etc.
- „Tu te afli acum la o răscruce. Ai ocazia să iei cea mai importantă decizie pe care o vei face vreodată. Uită-ţi trecutul. Cine eşti tu, acum? Cine a decis ca tu să fii cel de acum? Nu te gândi la cel care ai fost…” – Anthony Robbins
Și toate acestea se desfășoară într-un moment foarte dificil pentru România, unde democrația face față cu greu extremismului, oricum s-ar numi acesta – suveranism, anti-globalism, urii și discursului instigator la ură, beției unui mesianism incredibil, intoleranței și a atacului asupra instituțiilor democratice, care a cam început și crește în intesitate. În noiembrie 2024, ca după un duș rece, românii se înghesuiau pe Google să caute ce înseamnă legionari, Garda de Fier etc. Și, acesta pentru că educația dădea și dă în mod clar rateuri serioase. Și, nu în ultimă instanță, rezultat al marginalizării istoriei în școală. De peste 35 ani – 31 de miniștri ai educației au anunțat programe, strategii, metodologii au încercat să le și implementeze, dar rezultatul care se cam întrevede astăzi poate constitui subiectul a numeroase discuții, care pot continua la nesfârșit.
Absolut, este important faptul că proiectul Planurilor-Cadru pentru liceu a fost pus foarte rapid în dezbatere publică, mai ales, că există o importantă comandă socială. Desigur, foarte interesat, precum orice cadru didactic, am încercat să parcurg proiectul Planurilor și partea documentară anexă, cu justificările necesare.
Considerații
După 1989, Planurile-Cadru, fie pentru gimnaziu, fie pentru liceu, au fost regândite de câteva ori, pentru a fi puse de acord cu dinamica socială, evoluțiile pedagogiei și didacticii moderne și pentru a se răspunde cerințelor implicate de profilul de formare absolventului.
În 2006, când s-au discutat Planurile-Cadru la gimnaziu, a avut loc la Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București o dezbatere foarte interesantă, care a reunit factorii importanți ai educației. Cu acel prilej, s-a discutat, îmi aduc aminte destul de viu și despre rolul istoriei în documentele curriculare. În același an, la o reuniune paneuropeană, în cadrul Consiliului Europei, la Strasbourg, reprezentantul Secretarului-General de la acea dată, Terry Davies, m-a abordat în legătură cu numărul de ore de istorie în învățământul românesc și m-a întrebat deschis de ce există persoane în România care se luptă pentru creșterea numărului de ore. Citind noul proiect al Planurilor-Cadru pentru liceu, nu m-am putut să nu mă gândesc la aceste întâmplări.
Au circulat în mediul online informații despre alcătuirea proiectelor Planurilor-Cadru. Că a fost vorba despre calcule pur matematice. Că ar atârnat în balanță afirmația «Ce ne trebuie să știm despre Carol I, Dictatul de la Viena, represiunea comunistă, dacă mie îmi plac disciplinele tehnice (este doar un exemplu, ales la întâmplare) și dacă accesez Google și aflu ce vreau?». Sigur, nu sunt relevante pentru discuția de aici.
Și, chiar așa, oare de ce este important să discutăm despre numărul de ore de istorie?! România rămâne singurul stat membru al Uniunii Europene în care numărul de istorie este cel mai mic și situația se perpetuează de ani buni. Mai apoi, după 1989, în ciuda a numeroase luări de atitudine a unor specialiști, menirea istoriei nu este întrevăzută decât în mică măsură ca factor determinant în formarea tânărului, participant activ într-o societate democratică. Domină, cu concursul a mulți nespecialiști – să nu uităm că în România, toată lumea se pricepe să dea verdicte la istorie – ideea că disciplina istorie contribuie doar la educația patriotică, eventual în forma care astăzi a dat naștere și alimentează concepțiile suveraniste. Și să nu uităm, încă ceva – doi președinți ai României au avut consilieri principali sau șefi de cabinet istorici, care au criticat lipsa de ore de istorie, dar nu au schițat niciun gest de inițiativă în domeniu.
Fiecare profesor și-ar dori ca disciplina în care este implicat să aibă un număr mare de ore. Lecturând documentul pus în dezbatere publică am putut înțelege că este vorba despre o abordare curriculară de tip nou, că se raportează la profilul de formare al absolventului, că își dorește să evite supraîncărcarea elevului – o marotă a criticilor actualului sistem educațional!, că apelul către cadrele didactice este să lucreze pe competențe – apropos! de la introducerea sistemului de lucru pe competențe, acum aproximativ două decenii, sunt tare curios dacă a existat vreo analiză serioasă, științifică, un feedback asupra impactului activității cu competențele la nivelul cadrului didactic – eu cunosc doar unul realizat la nivelul unui ONG, aceasta în condițiile în care se poate vedea aproape cu ochiul liber că nu mai mult de 70-80% lucrează la clasă în acest sistem (procentul este absolut aproximativ).
Abordarea proiectului Planurilor-Cadru pentru liceu relevă permanentizarea actualei structuri a anului școlar pe module – avem, însă, oare, toate argumentele ca să spunem că acest model de structură de an școlar este realmente eficient și servește interesului elevilor și cadrelor didactice? Ponderea Trunchiului Comun scade de la clasele IX-X la XI-XII. Interesantă introducerea Curriculumului de Specialitate și respectiv a Curriculumului la Decizia Elevilor și Oferta Școlii. Nu credem însă că acestea pot suplini eliminarea unor discipline de sine stătătoare.
În noile Proiecte disciplina istorie înregistrează un recul absolut semnificativ. La filiera teoretică, real și uman, clasele IX-X, are alocate 1-2 ore, dar, la unele profiluri și filiere (tehnic, tehnologic) la clasa XI-XII, dispare total. În schimb se menționează că la clasele XI-XII se mențin cursurile Istoria Evreilor. Holocaustul și respectiv, Istoria Comunismului, prevăzute în Legea Învățământului Preuniversitar Nr. 198/2023. Și, pentru ca lucrurile să se complice și mai mult, este menționat la p. 26, 29, 37, 48 din proiectul publicat de MEC că se va discuta „în viitor statutul de disciplină vs. unități de învățare explicit definite; disciplina se va studia și în contextul istoric mai general”. Să iei o disciplină de sine stătătoare, să o tai în unități de învățare și, apoi, să o dizolvi în alte discipline, mi se pare ceva de nedescris. La clasele XI-XII elevii nu vor mai studia istoria, ci de fapt, cele două discipline menționate mai sus, în „contexte largi”. Practic, la clasa a XII-a, elevul nu mai poate parcurge istoria națională, ci doar cea rezultată din Istoria Comunismului. Cum va arăta în aceste condiții modelul disciplinei istorie la liceu? Cum se vor putea păstra în doar doi ani școlari cele mai de seamă jaloane ale civilizației umane? Cum vor putea face față cadrele didactice?
Știu ce va urma! Proteste, luări de poziții ale Academiei Române, institutelor de cercetare științifice, facultăților de profil din țară. Și rezultatul?! Nimic!
Fără îndoială că scăderea ponderii istoriei în noile Planuri-Cadru pentru liceu va impieta asupra viitorului absolvent. Și aceasta indiferent dacă un celebru proiect de școală aplicat în câteva unități de învățământ din România propune un model educativ, descris ca foarte de succes la clasele XI-XII, dar care, ca rezultat final, nu se deosebește de celelalte.
Vor avea loc dezbateri organizate după un calendar dat publicității. Va fi solicitat un feedback din partea experților străini. Care va fi rezultatul, vom vedea. Personal, rămân convins că doar printr-o abordare realistă, pornind de la datele de care se dispune în prezent și obținute de la firul ierbii, se poate ajunge la împlinirea menirii învățământului românesc, aflat, încă o dată, la un moment de cumpănă. Dacă nu, vom mai bifa încă un document curricular, ale cărui consecințe, din păcate deloc favorabile, nu le putem întrevedea decât mai târziu.
Rândurile de mai sus sunt doar expresia reflecțiilor unui cadru didactic de specialitate.
__________
Despre autor:
Mihai Manea este profesor de istorie, doctor în istoria relațiilor internaționale si studii europene, autor de lucrări științifice, metodice și articole în periodice, membru al Comisiei Naționale de Istorie, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR – Clio).
10 comments
Si ceva foarte important care dintr o pudoare greu înțeleasă nu este menționată în mod explicit: cum se face încadrarea profesorilor titulari în condițiile acestei scăderi drastice de ore?Interesează pe cineva în afara celor afectați, ce se întâmplă cu profesorii ce predau istorie?Titulari sau suplinitori,sunt oameni cu familii,copii.Regula celor 2 ore pe tot ciclul școlarității gimnaziale și liceale este validată de experiență, tradiții,utilitate formativă.Ce faci cu bacalaureatul care se dădea la istorie din materia clasei a XII? Se dă din Istoria comunismului (care poate fi curs opțional sau integrată că până acum în Istoria românilor).Chiar crede domnul ministru că un curs focalizat pe o problematică care ține de o realitate sistemică poate genera înțelegeri și comportamente dezirabile? Presiunile diverselor institute sau ong uri, trebuie receptate cu întelepciune și echilibru de conducerea ministerului pentru a nu face in primul rand rău sistemului pe care îl coordonează vremelnic.
Astept poziția președintelui Academiei Române .
M-am întrebat de mule ori de ce profesorii de istorie au rămas pasivi la schimbările operate în curriculum. Comunismul este doar o perioadă pe care a parcurs -o poporul român. Sincer, nu înțeleg de ce trebuie sa studieze atât de amănunțit ( materie cu ore alocate distinct) Istoria evreilor. Un modul ar fi fost mai mult decât suficient. Pe de altă parte, ceea ce s-a întâmplat în închisorile comuniste ar putea avea mai multă atenție din partea Ministerului.
Se vorbește despre competențe. A compara ( daca ai termenii), a sintetiza, a deduce sunt operații mentale la care ar fi nevoie să ajungă și pe care sa le practice elevii. Asta daca ne dorim conducători educați.
Un discurs diluat. De la înălțimea funcției pompoase ar trebui să prezentați o analiză punctuală, nu o gargară literară . Proza dvs. poate fi ușor confundată cu o proză de-a lui Sadoveanu sau Moș Teacă.
Felicitări domnule profesor!
Dacă lăsăm învățământul la decizia elevului, de ce mai cerem performanță profesorilor?
De ce sa mai învete copiii Istoria României. Devine irelevantă pentru actuala coaliție. Poate știu ei ce știu. Împortante sunt doar Îstoriile comunismului și respectiv holocaustului.
Cel mai probabil, toate aceste tăieri de ore vin pe fondul Grevei profesorilor, grevă care a deranjat oficialitățile, pentru că profesorii au primit salarii mai mari. De notat faptul că profesorii ar fi trebuit să primească salarii mai mari conform legii din 2017, dar s-au tot făcut prorogări ce au condus la stagnarea salariilor.
Profesorii au primit acum nota de plată, prin tăieri de ore, înghețare a salariilor și punerea sub semnul întrebării a constituirii normelor de predare.
Surprinzător faptul că nu există mai multe luări de poziție din rândul cadrelor didactice, chiar dacă este weekend.
Ori profesorii, oameni inteligenți, precum autorul articolului, și-au cam dat seama că nu are rost să se mai obosească să își spună punctele de vedere având în vedere că nu le vor fi luate în seamă.
Colegii de cancelarie aveau cuvinte de laudă pentru noul ministru al Educației, având speranța că acesta îi va consulta și va lua decizii coerente, care să vină atât în sprijinul cadrelor didactice, cât și al elevilor.
Aș mai nota faptul că acea consultare, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să fi fost făcută înainte de publicarea proiectului, dar suntem deja obișnuiți cu astfel de abordări.
Acum te-ai trezit?
Ne a fost implementat în minte ,in dubcoy,de la an la an ideea aceasta retrogradă și umilitoare, a examenului de titularizare. Sunt unii care sunt dependenți, disperați de ideea de titularizare,că doar aceștia sunt profesorii capabili, restul după gândirea lor sunt niste incompetenți,nu??? Titularul e super profesor iar Suplinitor vreun idiot/ prost,nu?? Asta e gândirea retrogradă și manipularea indusă de ei! Suntem singura țară din Europa si lume care avem așa ceva,aceasta bătaie de joc și umilință fata de cadrul didactic!!! Examenul de Titularizare Trebuie să Dispară Definitiv din sistemul de învățământ românesc!! inclusiv UE ne cere insistent asta!
Și care este legătura cu articolul?
Nu are nicio legătură!
Probabil nici nu ai citit articolul și ai comentat direct, ca un postac de meserie.
Dacă tu nu ești titular, și poate ești în grațiile unui director numit politic care îți oferă ore de suplinit, nu înseamnă că aduci un argument valid pentru desființarea titularizării.
Vino cu argumente, nu cu lozinci fără niciun fel de bază!
Și postează pe topic, nu scrie la alte articole unde nu este vorba de titularizare!