Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: În proiectele de planuri-cadru disciplina istorie înregistrează un recul absolut semnificativ. La clasa a XII-a, elevul nu mai poate parcurge istoria națională, ci doar cea rezultată din Istoria Comunismului. Cum se vor putea păstra în doar doi ani școlari cele mai de seamă jaloane ale civilizației umane?

Contextul. Mă număr, încă, printre aceia care au salutat, chiar cu speranță, numirea unui nou titular în fotoliul ministerial al Educației, devenit, în prezent, al Educației și Cercetării. Personalitatea dânsului, precupările deosebite în materie de management al educației și cercetării în învățământul superior, constituie, credem, suportul și garanția unor discuții importante, pe care le deschid în scurt timp – pentru a aminti doar câteva – formarea cadrelor didactice, modificarea evaluării și regândirea examenelor naționale, inclusiv al examenului de titularizare, abordarea cazurilor de plagiat, rolul manualelor digitale, pregătirea unui raport de mult așteptat privind situația educației naționale și, nu în ultimă instanță, noile Planuri-Cadru pentru liceu etc.

• „Tu te afli acum la o răscruce. Ai ocazia să iei cea mai importantă decizie pe care o vei face vreodată. Uită-ţi trecutul. Cine eşti tu, acum? Cine a decis ca tu să fii cel de acum? Nu te gândi la cel care ai fost…” – Anthony Robbins

Și toate acestea se desfășoară într-un moment foarte dificil pentru România, unde democrația face față cu greu extremismului, oricum s-ar numi acesta – suveranism, anti-globalism, urii și discursului instigator la ură, beției unui mesianism incredibil, intoleranței și a atacului asupra instituțiilor democratice, care a cam început și crește în intesitate. În noiembrie 2024, ca după un duș rece, românii se înghesuiau pe Google să caute ce înseamnă legionari, Garda de Fier etc. Și, acesta pentru că educația dădea și dă în mod clar rateuri serioase. Și, nu în ultimă instanță, rezultat al marginalizării istoriei în școală. De peste 35 ani – 31 de miniștri ai educației au anunțat programe, strategii, metodologii au încercat să le și implementeze, dar rezultatul care se cam întrevede astăzi poate constitui subiectul a numeroase discuții, care pot continua la nesfârșit.

Absolut, este important faptul că proiectul Planurilor-Cadru pentru liceu a fost pus foarte rapid în dezbatere publică, mai ales, că există o importantă comandă socială. Desigur, foarte interesat, precum orice cadru didactic, am încercat să parcurg proiectul Planurilor și partea documentară anexă, cu justificările necesare.

Considerații

După 1989, Planurile-Cadru, fie pentru gimnaziu, fie pentru liceu, au fost regândite de câteva ori, pentru a fi puse de acord cu dinamica socială, evoluțiile pedagogiei și didacticii moderne și pentru a se răspunde cerințelor implicate de profilul de formare absolventului.

În 2006, când s-au discutat Planurile-Cadru la gimnaziu, a avut loc la Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București o dezbatere foarte interesantă, care a reunit factorii importanți ai educației. Cu acel prilej, s-a discutat, îmi aduc aminte destul de viu și despre rolul istoriei în documentele curriculare. În același an, la o reuniune paneuropeană, în cadrul Consiliului Europei, la Strasbourg, reprezentantul Secretarului-General de la acea dată, Terry Davies, m-a abordat în legătură cu numărul de ore de istorie în învățământul românesc și m-a întrebat deschis de ce există persoane în România care se luptă pentru creșterea numărului de ore. Citind noul proiect al Planurilor-Cadru pentru liceu, nu m-am putut să nu mă gândesc la aceste întâmplări.

Au circulat în mediul online informații despre alcătuirea proiectelor Planurilor-Cadru. Că a fost vorba despre calcule pur matematice. Că ar atârnat în balanță afirmația «Ce ne trebuie să știm despre Carol I, Dictatul de la Viena, represiunea comunistă, dacă mie îmi plac disciplinele tehnice (este doar un exemplu, ales la întâmplare) și dacă accesez Google și aflu ce vreau?». Sigur, nu sunt relevante pentru discuția de aici.

Și, chiar așa, oare de ce este important să discutăm despre numărul de ore de istorie?! România rămâne singurul stat membru al Uniunii Europene în care numărul de istorie este cel mai mic și situația se perpetuează de ani buni. Mai apoi, după 1989, în ciuda a numeroase luări de atitudine a unor specialiști, menirea istoriei nu este întrevăzută decât în mică măsură ca factor determinant în formarea tânărului, participant activ într-o societate democratică. Domină, cu concursul a mulți nespecialiști – să nu uităm că în România, toată lumea se pricepe să dea verdicte la istorie – ideea că disciplina istorie contribuie doar la educația patriotică, eventual în forma care astăzi a dat naștere și alimentează concepțiile suveraniste. Și să nu uităm, încă ceva – doi președinți ai României au avut consilieri principali sau șefi de cabinet istorici, care au criticat lipsa de ore de istorie, dar nu au schițat niciun gest de inițiativă în domeniu.

Fiecare profesor și-ar dori ca disciplina în care este implicat să aibă un număr mare de ore. Lecturând documentul pus în dezbatere publică am putut înțelege că este vorba despre o abordare curriculară de tip nou, că se raportează la profilul de formare al absolventului, că își dorește să evite supraîncărcarea elevului – o marotă a criticilor actualului sistem educațional!, că apelul către cadrele didactice este să lucreze pe competențe – apropos! de la introducerea sistemului de lucru pe competențe, acum aproximativ două decenii, sunt tare curios dacă a existat vreo analiză serioasă, științifică, un feedback asupra impactului activității cu competențele la nivelul cadrului didactic – eu cunosc doar unul realizat la nivelul unui ONG, aceasta în condițiile în care se poate vedea aproape cu ochiul liber că nu mai mult de 70-80% lucrează la clasă în acest sistem (procentul este absolut aproximativ).

Abordarea proiectului Planurilor-Cadru pentru liceu relevă permanentizarea actualei structuri a anului școlar pe module – avem, însă, oare, toate argumentele ca să spunem că acest model de structură de an școlar este realmente eficient și servește interesului elevilor și cadrelor didactice? Ponderea Trunchiului Comun scade de la clasele IX-X la XI-XII. Interesantă introducerea Curriculumului de Specialitate și respectiv a Curriculumului la Decizia Elevilor și Oferta Școlii. Nu credem însă că acestea pot suplini eliminarea unor discipline de sine stătătoare.

În noile Proiecte disciplina istorie înregistrează un recul absolut semnificativ. La filiera teoretică, real și uman, clasele IX-X, are alocate 1-2 ore, dar, la unele profiluri și filiere (tehnic, tehnologic) la clasa XI-XII, dispare total. În schimb se menționează că la clasele XI-XII se mențin cursurile Istoria Evreilor. Holocaustul și respectiv, Istoria Comunismului, prevăzute în Legea Învățământului Preuniversitar Nr. 198/2023. Și, pentru ca lucrurile să se complice și mai mult, este menționat la p. 26, 29, 37, 48 din proiectul publicat de MEC că se va discuta „în viitor statutul de disciplină vs. unități de învățare explicit definite; disciplina se va studia și în contextul istoric mai general”. Să iei o disciplină de sine stătătoare, să o tai în unități de învățare și, apoi, să o dizolvi în alte discipline, mi se pare ceva de nedescris. La clasele XI-XII elevii nu vor mai studia istoria, ci de fapt, cele două discipline menționate mai sus, în „contexte largi”. Practic, la clasa a XII-a, elevul nu mai poate parcurge istoria națională, ci doar cea rezultată din Istoria Comunismului. Cum va arăta în aceste condiții modelul disciplinei istorie la liceu? Cum se vor putea păstra în doar doi ani școlari cele mai de seamă jaloane ale civilizației umane? Cum vor putea face față cadrele didactice?

Știu ce va urma! Proteste, luări de poziții ale Academiei Române, institutelor de cercetare științifice, facultăților de profil din țară. Și rezultatul?! Nimic!

Fără îndoială că scăderea ponderii istoriei în noile Planuri-Cadru pentru liceu va impieta asupra viitorului absolvent. Și aceasta indiferent dacă un celebru proiect de școală aplicat în câteva unități de învățământ din România propune un model educativ, descris ca foarte de succes la clasele XI-XII, dar care, ca rezultat final, nu se deosebește de celelalte.

Vor avea loc dezbateri organizate după un calendar dat publicității. Va fi solicitat un feedback din partea experților străini. Care va fi rezultatul, vom vedea. Personal, rămân convins că doar printr-o abordare realistă, pornind de la datele de care se dispune în prezent și obținute de la firul ierbii, se poate ajunge la împlinirea menirii învățământului românesc, aflat, încă o dată, la un moment de cumpănă. Dacă nu, vom mai bifa încă un document curricular, ale cărui consecințe, din păcate deloc favorabile, nu le putem întrevedea decât mai târziu.

Rândurile de mai sus sunt doar expresia reflecțiilor unui cadru didactic de specialitate.

__________

Despre autor:

Mihai Manea este profesor de istorie, doctor în istoria relațiilor internaționale si studii europene, autor de lucrări științifice, metodice și articole în periodice, membru al Comisiei Naționale de Istorie, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR – Clio).