Mihai Eminescu a debutat literar în 1866, cu poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminoviciu. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broşura omagială intitulată ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnăziaşti din Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”, scrie agenția de presă Agerpres, într-un documentar dedicat poetului.
“Cel care a descoperit talentul poetic al lui M. Eminescu a fost Iosif Vulcan, directorul revistei ”Familia”, după ce a primit, în februarie 1866, mai multe creații aparținând tânărului poet. Adevăratul debut a avut loc în nr. 6/1866 al revistei, prin publicarea poeziei ”De-aş avea…”, semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan) şi însoţită de următoarea notă: ”Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june de 16 ani, care, cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut”. După publicare, poetul acceptă numele de Eminescu şi îi adresează lui I. Vulcan o scrisoare de mulțumire, întrebându-l dacă mai poate trimite şi alte lucrări, deschizându-se în acest fel seria colaborărilor în paginile revistei, conform volumului biografic “Viața lui Mihai Eminescu” de George Călinescu (Editura pentru literatură, 1966).
Activitatea sa poetică a început şi s-a încheiat la ”Familia”. Mihai Eminescu a publicat aici, începând cu anul 1866, timp de trei ani, 12 poezii (”De-aş avea…”, ”O călărire în zori”, ”Din străinătate”, ”La Bucovina”, ”Speranţa”, ”Misterele nopţii”, ”Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, ”La Heliade”, ”La o artistă”, ”Amorul unei marmure”, ”Junii corupţi”, ”Amicului F. I.”), precum şi o traducere – nuvela “Lanţul de aur” de Obkel Adam, iar cu puţin timp înainte de a se îmbolnăvi, în primăvara anului 1883, i-a mai încredinţat lui Iosif Vulcan şapte poezii, între care: ”S-a dus amorul…”, ”Pe lângă plopii fără soţ…”, ”Şi dacă…”, ”Din noaptea…”.”
Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 la Botoșani și a murit pe 15/27 iunie 1889, la 39 de ani, în București.
Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay
1 comment
Ce calendar ar trebui sa folosim, in fapt, la datarile legate de opera (debutul in Familia) si viata lui Eminescu (in speta, moartea sa)? Debuteaza in Familia nr. 6, datata 25 februarie stil vechi/ 9 martie stil nou, 1866. Se stinge din viata in 15 iunie (stil vechi – cf calenfarului iulian, singurul utilizat in Regatul Romaniei pana la 1919), data care, in calendarul gregorian este: 27 iunie (1889), asa cum precizeaza, corect, revista Familia (an XXV, nr. 26, 25 iuniu st. v/ 7 iuliu st. n. 1889) si consemneaza si acest articol-sinteza.