Mihaela Popa, fost secretar de stat: Toată echipa de conducere a Ministerului Educației ar trebui să plece acasă, pentru creșterea abandonului școlar, pentru cel mai mare număr de elevi sub 5 la Evaluarea Națională, deși au fost disponibili cei mai mulți bani europeni pentru educație

Mihaela Popa / Foto: Agerpres Foto

Fostul secretar de stat responsabil cu fondurile europene în Ministerul Educației Mihaela Popa cere demisia întregii echipe „de conducere a Ministerului Educației“, portofoliu deținut de liberala Ligia Deca, fosta consilieră a președintelui Klaus Iohannis.

Pentru creșterea abandonului școlar, pentru cel mai mare număr de elevi sub cinci la Evaluarea Națională, deși au fost disponibili cei mai mulți bani europeni pentru educație, pentru cei 16 000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a și dați «dispăruți» până la sfârșitul anului, pentru haosul privind decontarea navetei elevilor, pentru haosul din așa-zisa săptămână verde, cu excursii pentru cei cu bani, pentru simulacrul de la simulări, pentru bătaia de joc la adresa profesorilor din timpul grevei (elevii având de recuperat aproape două luni), pentru derogările nesfârșite din noua Lege a Educației, pentru faptul că nici până la ora aceasta nu există noile planuri-cadru, pentru amânarea implementării învățământului dual, pentru multă incompetență, toată echipa de conducere a Ministerului Educației ar trebui să plece acasă!“, acuză fostul secretar de stat Mihaela Popa.

Profesoară de matematică, Mihaela Popa a fost secretar de stat în Ministerul Educației în mandatul deținut de liberala Monica Anisie, din septembrie 2020 până în februarie 2021, când poziția a fost preluată de Marina Manea, odată cu schimbarea Guvernului Orban. Anterior, Popa a fost senator PNL în perioada 2008 – 2016 și europarlamentar PDL în perioada 2007-2008.

Ministerul Educației este condus în prezent de liberala Ligia Deca, fostă consilieră pe educație a președintelui Klaus Iohannis și cea care a coordonat proiectul prezidențial România educată, transformat anul trecut în Legile învățământului Deca-Iohannis.

Reacția vine după ce Ministerul Educației a publicat rezultatele de la Evaluarea Națională, care au arătat că 39.195 de elevi au luat medii sub 5 la examenul de la finalul clasei a VIII-a, acesta fiind cel mai mare număr de medii sub 5 din ultimii 10 ani.

Sursa foto: Ministerul Educatiei

Dosarul de presă Evaluare Națională 2024:

Citește și:
Evaluarea națională 2024. Cele mai multe medii sub 5 din ultimii 10 ani – 39.195 de elevi! Sau despre soluțiile permanent refuzate – Ștefan Pălărie (Op Ed)
ANALIZĂ Procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2024 este 74,4 – cel mai slab rezultat din 2020 încoace. Asta înseamnă că 39.100 de elevi sunt sub acest prag după 9 ani de școală
BREAKING Aproape 16.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au terminat clasa sau nu au fost înscriși automat de școli la Evaluarea Națională 2024 / Numărul este cel mai mare din ultimii 5 ani și apare după ce Ligia Deca a trimis în școli, în ianuarie, 13 măsuri ca să combată fenomenul
Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2024. Prăbușire cu peste 84% a numărului de medii maxime, comparativ cu 2023. Doar 65 de absolvenți de gimnaziu au luat media 10
O singură medie de 10 a fost obținută în tot ruralul românesc, la Evaluarea Națională 2024. Este de la o școală din județul Giurgiu
La Evaluare Națională 2024, aproape 40 de mii de elevi nu au reușit să ia media 5 / Rezultatele înainte de contestații
Exit mobile version