Simularea examenului de Matematică din cadrul Evaluării Naționale a adus note sub 5 pentru 81,15% dintre elevii ieșeni care învață la sat, arată raportul oficial publicat de Inspectoratul Școlar Județean Iași. „Dacă scoatem şi zona metropolitană din mediul rural, ajungem la aproape 90% de elevi cu note sub 5. Vorbim de un colaps în sistemul educaţional şi, deşi au fost bani, decalajul s-a accentuat”, a declarat pentru Ziarul de Iași profesoara Mihaela Popa.
Fost secretar de stat responsabil cu fondurile europene în Ministerul Educației pentru 5 luni, în perioada 2020-2021, astăzi profesor de matematică la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Mihaela Popa a atras atenția că Ministerul Educației ar trebui să ia drept model raportul cu rezultatele simulării publicat de Inspectoratul Școlar Județean Iaşi. „Faptul că acceptăm aceste rezultate este un prim pas. De aici încolo există bani de la Uniunea Europeană efectiv pentru acest obiectiv de a micşora decalajul rural-urban. Însă, de aici începe un întreg proces, pentru că nici orele remediale şi nici heirupismul în cele patru luni care au mai rămas nu cred că rezolvă foarte multe“.
Mihaela Popa a precizat pentru Ziarul de Iași că lipsa resursei umane este una dintre cauzele colapsului din învăţământul din mediul rural și susţine introducerea dublei specializări. „Noua lege nu aduce nimic nou pentru a schimba ceva şi pentru a atrage resursă umană în sistem. Sunt de acord că trebuie evaluaţi profesorii, dar întâi să îi avem. Ministerul a apelat la un artificiu destul de dureros pentru elevi şi anume menţinerea cadrelor didactice ca titulari până la 70 de ani”, a declarat fostul secretar de stat, pentru publicația citată.
Profesoara a vorbit și despre forma actuală a examenului de Evaluare Națională, testare susținută în continuare la doar două materii. „Evaluarea Naţională cu această ierarhizare unde se poate intra şi cu nota 1 a început în 2000. Din 2000 până în 2024, starea învăţământului s-a deteriorat fantastic de mult. Înseamnă că această Evaluare Naţională nu este bună. Eu, în timpul scrierii Legii educaţiei, am strigat cât am putut şi am explicat de aici, de la catedră, că modalitatea de a evalua elevul la 14 ani este toxică. Pe mine, ca matematician, nu mă avantajează că un copil este dopat cu nişte teste, dacă el nu are o cultură generală şi nu are o gândire critică. Iniţial, în proiectul România Educată, era o reaşezare a învăţământului gimnazial şi a programei, o schimbare de paradigmă totală, ceea ce ar fi dus la o schimbare a învăţământului. Aşa cum un zgârie-nori nu poate rezista fără o fundaţie bună, nici elevii nu pot avea performanţe fără o bază solidă în primele 10 clase, indiferent de disciplină”, a declarat pentru Ziarul de Iași fostul secretar de stat în Ministerul Educaţiei.