„Mie mi se pare aberantă propoziția asta „se caută resurse”, ca și cum guvernanții ar face o favoare acestei societăți, acestei țări și cadrelor didactice”, a spus profesorul Mircea Miclea, la TVR Info, cu privirea la majorările salariale pe care ar trebui să le primească profesorii de la 1 ianuarie 2024. Acesta spune că trebuie alocate resurse cu prioritate, pentru că „nu vom mai avea educație în viitor, nu mai este cine să stea în fața elevilor în clasă.”
- Mircea Miclea este singurul ministru al educației din istoria României care a demisionat după ce Guvernul său nu a acordat Educației bugetul promis la preluarea mandatului.
După greva de la sfârșitul lunii mai, promisiunea pe care au primit-o sindicatele profesorilor, conform ordonanței de urgență nr. 57/2023, a fost că, de la 1 ianuarie 2024, salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie, iar acesta va fi baza de plecare pentru salariile celorlalți profesori din Învățământ. De asemenea, textul ordonanței menționate anterior prevede că, începând cu 1 ianuarie 2024, profesorii beneficiază de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin noua grilă.
Acesta a vorbit despre necesitatea de a se investi în educație și despre importanța salarizării cadrelor didactice: „Nu e vorba de a face nu știu ce inginerii financiare, e vorba de a aloca resurse pentru cadrele didactice, pentru că altfel nu vom mai avea educație în viitor, nu mai este cine să stea în fața elevilor în clasă.”
Mircea Miclea: Dacă nu investim acum în educație, noi vom rămâne tot timpul o țară săracă. E simplu, e clar, deci depinde ce vrem să devenim: o țară săracă sau să avem o țară în care o să fie un nivel mai ridicat de bunăstare. Și atunci asta înseamnă că trebuie investit în educatori. Deci, da, trebuie plătiți mult mai mult decât sunt plătiți acum.
Moderatoare: Vedeți politici publice în sensul acesta de a stimula absolvenții să vină în învățământ?
Mircea Miclea: Nu, deloc. Nu văd aceste politici publice. Dimpotrivă. Să ne referim exact și la mărirea salarială promisă de actualul guvern. Da, a fost o politică reactivă, deci nu a fost, practic, o politică, nu a fost o construcție deliberată a unui proiect în care să spună: iată cum vor fi investițiile noastre în educație, mai ales în resursa umană din educație, pentru a stimula educația în această țară. Nimic. A fost o chestiune reactivă, au fost demonstrațiile masive ale cadrelor didactice, susținute de opinia publică, mai ales partea lucidă a societății, care și-a dat seama că, dacă nu mai avem profesori, atunci o să fie vai de viața noastră. Și atunci, ca reacție oportunistă, politicianistă, guvernul a mărit aceste salarii, care acum nu știm dacă le vor fi mărite sau nu, pentru că încă caută resurse. Ce să cauți resurse? Trebuie să aloci resurse cu prioritate.
Deci nu e vorba de a face nu știu ce inginerii financiare, e vorba de a aloca resurse pentru cadrele didactice, pentru că altfel nu vom mai avea educație în viitor, nu mai este cine să stea în fața elevilor în clasă.
Moderatoare: Se caută aceste resurse financiare în momentul în care noi discutăm, pentru că 1 ianuarie nu e departe, atunci trebuie să intre acea majorare de 50% – diferență dintre salariul actual și viitorul salariu de bază din grilă, plus egalizarea de care au discutat. Semnalul pe care îl vor da guvernanții dacă de la 1 ianuarie nu măresc salariile care este?
Mircea Miclea: Mie mi se pare aberantă propoziția asta „se caută resurse”, ca și cum guvernanții ar face o favoare acestei societăți, acestei țări și cadrelor didactice că ei, străduindu-se și depunând eforturi, iată ce favoare vor face unui grup social. E aberant. Eu vreau să dau un exemplu. Știți cât a alocat la un moment dat Costa Rica, o țară din America Centrală, pentru ca să facă un salt semnificativ în educație, pentru mai mult de 6 ani? Știți că 35% din PIB. Asta înseamnă responsabilitate. Da, îți dai seama că ești cu nivelul educațional foarte scăzut și că asta te trage în jos din punct de vedere economic și investești. Deci să nu-mi spună cineva că nu poți găsi resurse financiare pentru a susține ceea ce este important. Tocmai asta înseamnă o prioritate. O prioritate înseamnă că bugetul este alocat întâi pentru acel domeniu, după aceea mai vedem pentru ce alocăm, dar întâi alocăm pentru prioritate.
Mi se pare un sofism, o reacție politicianistă, așa, de doi bani, să spui că te străduiești să cauți resurse financiare? Ce să cauți resurse? Ai resurse financiare, trebuie doar să le aloci în funcție de prioritatea pe care ai recunoscut-o ca fiind prioritară. Nu e nimic altceva de făcut.
Moderatoare: Dar vin și vă întreb: de ce ai promis dacă știai că nu ai banii respectivi?
Mircea Miclea: A fost o reacție politicianistă. Politicienii au văzut atunci că societatea este de partea cadrelor didactice, pentru că, repet, există o anumită luciditate socială, dincolo de toate fake news-urile și de toate atitudinile, dar există totuși, măcar din când în când, pentru aspectele esențiale, o anumită luciditate a grupurilor sociale. Și atunci această luciditate a apărut. În acel moment, societatea a trecut de partea cadrelor didactice fără niciun fel de presiune, pentru că au înțeles necesitatea. Și atunci, bineînțeles, când ești oportunist, că nu ai o concepție, nu ai un proiect, te pliezi după cum se pliază majoritatea. Și atunci imediat au spus da, vom face aceste măriri. Prin urmare, nu a fost o politică, a fost o atitudine reactivă. Au promis pentru ca să fie în ton cu ceilalți, nu pentru că au crezut în chestiunea asta.
Moderatoare: Dacă, prin absurd, la 1 ianuarie nu vedem acea creștere de 50% plus restul măririlor salariale promise, care ar trebui să fie atitudinea profesorilor?
Mircea Miclea: Întâi să-l tragă la răspundere pe președintele acestei țări care timp de aproape 10 ani de zile a lucrat la un proiect care acum nu are asigurate resursele necesare, pentru a-l pune în practică sau pentru a promova educația. Adică asta înseamnă că au fost mințiți timp de 9 ani de către președintele acestei țări și trebuie să fie tras la răspundere președintele. În al doilea rând, cred că trebuie să penalizeze prin vot la alegerile care vor veni anul viitor pe toți cei care nu pot să aloce bugetul național, care e bugetul rezultat din impozitele pe munca noastră, pentru ceea ce este important pentru noi ca societate, anume educația.
Despre legea salarizării și majorările salariale promise de la 1 ianuarie 2024
Când a fost întrebată dacă salariul unui profesor debutant va fi de la 1 ianuarie 2024 egal cu salariul mediu brut pe economie, ministrul Educației, Ligia Deca, a evitat să dea un răspuns clar și a vorbit despre promisiuni: „Partidul Național Liberal își dorește ca toate promisiunile făcute cadrelor didactice și personalului din învățământ să poată fi ținute.” Declarațiile au fost făcute vineri, 3 octombrie, la Sinaia.
Legea salarizării este esențială pentru a se putea aplica majorările salariale promise profesorilor prin ordonanța nr. 57/2023, după greva generală din mai. Noua lege a salarizării încă nu este gata, deși oficialii le-au promis profesorilor că draftul va fi finalizat până la data de 15 iulie.
După consultările din 23 octombrie de la Palatul Victoria, Guvernul a transmis că „dialogul nostru rămâne deschis pentru a găsi cele mai bune soluții în ceea ce privește salarizarea, raportate la situația economică și la angajamentele asumate de Guvern”, potrivit unui comunicat de presă.
Tot atunci, ministrul Educației, Ligia Deca, după consultările de la Guvern cu sindicatele din Educație, a dat asigurări că sunt bani pentru plata salariilor actuale, a burselor și decontarea navetei elevilor: „sunt stabilite măsuri clare pentru asigurarea plății salariilor cadrelor didactice și ale personalului didactic auxiliar, precum și pentru plata burselor pentru elevi și decontarea navetei.”
„Guvernul caută o soluție tehnică care să prevadă creșterea salariilor în educație de la 1 ianuarie 2024, chiar și în lipsa legii salarizării. Acum, care va fi această variantă, vom vedea”, a declarat Ligia Deca săptămâna trecută.
Liderul FSE, Marius Nistor, spunea pentru Edupedu.ro pe 19 octombrie că rezolvarea inechităților salariale ar putea fi făcută prin majorări serioase pentru personalul din conducerea școlilor: Un director adjunct al unei școli ar trebui să primească în plus 1600 de lei pentru a ajunge la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată.
Reamintim, șeful Guvernului s-a mai întâlnit și în 16 octombrie cu sindicatele din învățământ, fără ca Ministerul Educației să fi prezentat vreo soluție la situația de criză în care se află directorii și personalul de conducere – secretarii-șefi și contabilii-șefi din școli, conform surselor Edupedu.ro.
Înainte de întâlnirea din 16 octombrie, cea mai recentă întâlnire a sindicatelor cu premierul Ciolacu pe tema salarizării a avut loc pe 4 septembrie, când liderii sindicali spuneau că: “în cursul lunii septembrie se vor finaliza discuțiile cu Guvernul României privind salarizarea personalului din învățământ”. Declarațiile de atunci se bat cap în cap cu ceea ce declară ministrul Deca acum, când într-un interviu la Europa Liberă a fost rugată să dea exemple de salarii din grila de la învățământ. Răspunsul: „Eu cred că nu are rost, pentru că ea nu este finalizată”. Fără să existe o grilă publică a salariilor din Educației, profesorii nu știu ce anume înseamnă creșterea de 50% din diferența între salariul din grilă și cel din prezent.
În Parlament, Guvernul a trimis pe 20 octombrie un punct de vedere prin care a anunțat că nu susține creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2024 printr-o inițiativă legislativă, pentru că aceasta “are caracter discriminatoriu” față de alți bugetari, deși Ligia Deca tocmai ce anunțase că se caută o soluție să crească salariile separat în învățământ, dacă legea salarizării nu va fi gata.
Budăi a declarat că de la 1 ianuarie 2024 un profesor debutant va avea un salariu net de 4.600 de lei. Declarația a fost făcută după ședința în care Executivul a adoptat ordonanța de urgență prin care au fost acceptate cererile sindicatelor.
Pe 15 iunie, în discursul său din Parlament, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier:
„Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ce majorări prevede Ordonanța de urgență
Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.
De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.
„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.
(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”
6 comments
NUmai pt profesori “se cauta resurse” (in zadar) pt mariri maruntele (!), in timp ce pt “speciali” si alti privilegiati se tot gasesc permanent resurse sa le mareasca si pensii si salarii in mod consistent si fara prea mult tam-tam si fara anuntarea in presa.
Tocmai ce marele sfidător al poporului, ce de 9 ani l-a digitalizat pe Băsescu, dulapul președinte ales ne-a demonstrat în stilul non-verbal ce înseamnă Romania Educata, prin dansul fetelor din Kenya. Mișcări de du-te vino înainte și înapoi lascive din fund. A fost foarte incantat cuplul prezidențial, in frunte cu măreață prim-doamna, căreia cineva îi face suplinirile la catedra in timp ce ea își etalează nesimțirea. Mesajul a fost clar: Ia mai luați de-aici!!!
Am consultat lista pe județ a candidaților pentru definitivat . Este șocant . Apar unul sau doi candidați la discipline cum ar fi : istoria, geografia, fizica, chimia, educația plastică . Viitorul e sumbru. Din depărtare se aud acorduri de muzică funebră…
stai liniștit! Aduce profesori din Kenia . tocmai ce s a dus sa faca vorbele .
in curand o sa se caute profesori. o sa i inlocuiti cu nepalezi .
stai liniștit! Aduce profesori din Kenia . tocmai ce s a sa faca vorbele .