Câțiva profesori din Canada și Statele Unite au făcut colaje de fotografii “altfel” care au devenit faimoase pe rețelele de soclializare. Inspirați de actuala criză sanitară și de respectarea regulilor de distanțare fizică impuse de pandemie, cadrele didactice au creat fotografii virale, scrie publicația Parents.com. Iar acestea sunt chiar mai interesante decât cele din anii trecuți, comentează autorii articolului.
Anul școlar 2020-2021 a devenit dintr-o dată mai bun, mai interesant, pentru că se pare că oamenii încep să se adapteze din ce în ce mai bine la acest “nou normal”, potrivit sursei citate. Mai multe școli din Canada și SUA au declanșat această nouă modă a fotografiilor “la cutie”.
„Din cauza COVID, anul acesta nu am putut face o fotografie de grup a clasei”, a scris Kat Marsch pe Facebook, o învățătoare care are în acest an clasa a doua de la “Ruth Hooker School” din localitatea Selkirk Manitoba, Canada. “Așa că m-am gândit că cel mai bine ar fi să avem fiecare o cutie dezinfectată și așa am făcut propria noastră fotografie de clasă cu distanțarea fizică de rigoare. Scuzați-mi abilitățile slabe de editare. Iubesc acești copii.”
Dar educatoarea din Canada nu a fost singura care a avut această idee, pe Facebook au apărut foto asemănătoare și la școli din New York și Virginia.
Foto: Facebook.com/POWHATAN SCHOOL