Profesorii care realizează venituri extrasalariale din meditații au primit un mesaj de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în prima săptămână de școală, potrivit profit.ro. Instituția le reamintește cadrelor didactice și oricăror persoane care acordă meditații și obțin venituri din această activitate independentă, că trebuie să se înregistreze fiscal și să își declare câștigurile.
“Reamintim persoanelor fizice care realizează venituri din meditații că au obligația de a se înregistra fiscal și de a îndeplini obligațiile declarative și de plată, în condițiile legii. Veniturile din meditații se încadrează în categoria veniturilor din activități independente, fiind reglementate de prevederile Codului fiscal (Titlul IV – Capitolul II).
Persoanele care realizează venituri din meditații au obligația de a depune la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), în termen de 30 de zile de la data începerii activității, în vederea declarării veniturilor estimate (definitivarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate în condițiile legii, funcție de situația fiscală concretă, se realizează în anul fiscal următor, până la termenul limită de depunere a declarației)”, a transmis ANAF.
Instituția mai transmite că inspectorii ANAF vor sprijini contribuabilii să se înregistreze fiscal prin depunerea Declarației Unice. În acest caz, oamenii pot suna la ANAF – 031.403.91.60.
O altă soluție pentru solicitare de asistență este prin formularul de contact de pe site:
Dacă veniturile pe un an depășesc 12 salarii minime brute, atunci persoanele respective vor trebui să plătească nu doar cei 10% impozit, ci și contribuții sociale (25% pensii și 10% sănătate), potrivit site-ului specializat avocatnet.ro.
ANAF-ul are dreptul să verifice situația fiscală a persoanelor fizice supuse impozitului pe venit, cum este și cazul cadrelor didactice. Orice venituri pe care contribuabilul meditator ar fi trebuit să le declare și pentru care trebuiau plătite impozitele aferente vor fi impozitate, iar organele fiscale vor percepe și dobânzile și penalitățile aferente (impozitare din urmă, practic).
Codul de procedură fiscală stabilește că organul fiscal are dreptul de a controla dacă o persoană are venituri nedeclarate printr-o verificare fiscală prealabilă documentară a ansamblului situației fiscale personale.
Verificarea constă într-o comparație între veniturile declarate de contribuabil și situația fiscală personală a acestuia, iar orice venituri constatate de organele fiscale, a căror sursă nu este identificată (pentru acestea, cel verificat va fi pus să aducă justificări), vor fi impozitate cu 10%, dar în mod complementar, se vor stabili și penalizările, se mai arată în sursa citată.