Mesajul pentru profesori, de ziua lor, al ministrului Educației, Ligia Deca: Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale didactice sunt doar câteva dintre inițiativele care se concretizează deja

Ligia Deca / Foto: edu.ro

„Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR care vor schimba fața școlilor din România, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale didactice care să ușureze activitatea la clasă sunt doar câteva dintre inițiativele care se concretizează deja”, transmite ministrul Educației, Ligia Deca, de Ziua Profesorului.

Mesajul ministrului Educației:

„5 octombrie este un moment în care ne îndreptăm atenția spre rolul esențial al educației și al celor care aleg să educe, profesorii. Este, de asemenea, un moment în care ne gândim, cu recunoștință, la toți cei care se dedică celui mai mare sistem public din România.

Miile de oameni care fac să funcționeze sistemul de educație merită toată recunoștința și tot sprijinul, iar acțiunile din ultima vreme sunt un indicator că educația trebuie să fie o prioritate națională și că trebuie să facem totul pentru ca profesia didactică să fie respectată.

Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR care vor schimba fața școlilor din România, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale didactice care să ușureze activitatea la clasă sunt doar câteva dintre inițiativele care se concretizează deja.

Toate acestea sunt dublate de convingerea mea că reformele începute prin noile legi ale educației sunt șansa pentru ca educația să fie mai aproape de ceea ce ne dorim cu toții și sunt completate de devotamentul neclintit pentru educație, pentru copii și tineri și pentru cei care îi educă.

Știu neajunsurile sistemului de educație și știu că lucrurile se pot face mai bine. În mine, veți avea mereu un partener de dialog și un sprijin!

Mulțumesc tuturor celor ce se dedică educației, celor ce sunt inspirație și rămân, peste timp, repere în devenirea copiilor noștri!

La mulți ani!

Ligia DECA,

Ministrul Educației”

Exit mobile version