Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a transmis un mesaj profesorilor și părinților, într-un comunicat de presă, cu ocazia Zilei Educației. “Vreau ca trecerea de la principiul egalității la cel al echității să fie garantată tuturor”, susține Deca.
- Amintim că elevii și profesorii sărbătoresc Ziua Educației, 5 octombrie, prin zi liberă de la școală.
- “Ar trebui să o celebrăm prin altceva, dar cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară sau materială, atunci a venit prin această recompensare. Este singurul lucru pe care am putut să-l negociem prin contractul colectiv de muncă”, declara pentru Edupedu.ro, în urmă cu doi ani, liderul sindical Marius Nistor.
Mesajul integral publicat de ministrul Educației, Ligia Deca, de Ziua Educației:
„Ziua Mondială a Educației este un prilej de bucurie și de recunoștință față de toți cei care au dăruit și s-au dăruit necondiționat pentru formarea noastră. Este o zi simbolică pentru recunoașterea rolului pe care dascălii îl au în societate. Nu întâmplător, în limba engleză, denumirea acestei sărbători aduce în prim-plan profesorii: «World Teachers’ Day». Puterea simbolică a zilei de astăzi este în deplină consonanță cu acțiunile pe plan internațional la care România a avut ocazia să ia parte în ultima perioadă. Eforturile din ultimele şase luni, în care România a coprezidat Action Track 3 în cadrul Summitului pentru Transformarea Educației pe tema «Teachers, teaching and the teaching profession», au dat roade, mărturie stând faptul că Secretarul General Adjunct al ONU, Amina Mohammed, a anunțat constituirea Comisiei Internaționale pentru Cariera Didactică.
Profesorilor care ne-au ajutat să devenim noi, cei de azi, le datorăm prețuire și respect, încredere și sprijin.
Totodată, de Ziua Educației, nu-i putem uita pe cei dintâi educatori ai copiilor – părinții și pe toți cei care compensează, prin eforturile lor, ceea ce sistemul nu reușește să facă așa cum ne-am dori. Mă gândesc la copiii din mediile dezavantajate, la cei în prag de abandon școlar sau la stereotipurile și prejudecățile care se interpun, de multe ori, între unii tineri și visurile lor.
Îmi este clar că educația din România trebuie să închidă câteva decalaje majore, pentru a permite o apropiere de media europeană. Unul din cele mai importante este cauzat de numărul mare de copii și tineri care părăsesc școala înainte de finalizarea educației obligatorii. Problema abandonului lovește disproporționat elevii din medii defavorizate, din mediul rural, din comunitățile sărace sau periferice. Copiii de origine romă sunt afectați în mod deosebit, fiind adesea la intersecția mai multor dezavantaje.
Vreau ca trecerea de la principiul egalității la cel al echității să fie garantată tuturor, indiferent de mediul de reședință, de mediul socio-economic, de nevoile educaționale speciale sau de orice alt criteriu.
La mulți ani tuturor, cu șanse egale și cu visuri mari!”
Anul acesta Ziua Educației a picat în mijlocul săptămânii, miercuri. Potrivit ordinului de ministru, “în ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.
Citește și:
De ce au elevii, copiii de grădiniță și profesorii din toată țara liber pe 5 octombrie, de Ziua internațională a educației? Lider de sindicat: Cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară, a venit cu această recompensare
Ziua Educației, zi liberă pentru elevi și profesori. Peste două săptămâni începe prima vacanță din acest an școlar / Structura anului școlar 2022-2023
Alexa Stănescu
Redacția
1 comment
OMG! Socialism pe față!
Pășim politic pe calea creării Omului Nou, ca în 1948.
O perioadă de cheltuieli sociale uriașe, bani aruncați pentru corectarea “inechităților”, în timp ce marea masă a indivizilor vor plăti frânându-li-se orice dezvoltare personală, totul spre binele comun al empatiei sociale.
Au trecut aproape 70 de ani de la “reforma” legii învățământului și nimeni nu mai vrea să iasă din căldura oferită de “stat”, să acționeze, să creeze, să educe cu adevărat; obediența care a creat acest vid imens în cultură, știință, economie în acești ani fatidici, nu mai produce vreun semn de întrebare, darămite vreun plan concret care să producă eliberarea socială, intelectuală, economică, culturală de sub vălul negru al socialismului. Dar e mai bine să studiem, citim, lăudăm doar vasta și copleșitoarea efervescență creativă ante-socialism, ante-1948.
Cum să spui așa ceva?!? Cum adică să înlocuiești principiul egalității cu cel al echității?!? Este inimaginabil, ca acum, după aproape 200 de ani de socialism global, după câteva sute de milioane de morți sacrificați pe eșafodul transferului de proprietate (materială/intelectuală/emoțională), să vii public cu o astfel direcție politică în educația românească!
Și aici nu este vorba doar de organizarea Învățământului românesc după direcții politice, sprijinul politic a fost întotdeauna esențial cel puțin dacă ne aducem aminte de cei 25% din PIB acordați Învățământului pe timpul regalității, ci dorința de transformare a învățământului după formele politice, devoalată prin aceasta declarație publică.
În primul rând, cele 2 principii nu doar că nu sunt compatibile, reversibile, interschimbabile dar nu pot suferi măcar ordin de comparație. Ori acest aspect, de înțelegere la un nivel minim intelectual necesar unei persoane publice instituită la un asemenea nivel politic, ar fi absolut esențială dar se pare că vremea numirii de indivizi aleatoriu de pe uliță în funcții publice (fără vreo verificare în afară de cea declarativ-politică) a revenit odată cu valul exemplificator rusesc în Ucraina.
Principiul egalității este esența întregii existențe umane, este aspirația oricărui individ din momentul în care devine conștient, este parte din codul genetic care face un sugar să caute sânul mamei, este singura alinare a inexorabilității morții.
Principiul echității este o formă a idealismului socialist, exprimată clar de karl marx în 1837 din ideile iluminismului francez, prin care transferul de proprietate (materială/intelectuală/emoțională) ar duce cumva la o liniște socială și la o putere mai mare prin unificarea acestor valori (proprietăți). Cu alte cuvinte, acest principiu nu este unul care pur și simplu ar exista în natura umană ci este unul din start creat artificial și deci impus celor din jur. E ca un fel de convertire religioasă forțată, indiferent dacă vrei sau nu.
Dacă privim dincolo de valoarea semantică, care ne spune că orice ideal nu poate fi atins fizic/emoțional ci doar mental, imaginativ, fapt care justifică de altfel favorizarea educațională a acestui aspect în dauna practualității, putem observa cu ușurință, prin prisma propriilor experiențe, că atunci când uniformizăm ceva, acel ceva devine plat, fără gust, fără vreo ceva remarcabil care să poată satisface orice formă de satisfactie/fericire dorită/țintită înainte. Cu alte cuvinte pasărea pe limba ei piere, tocmai parcurgerea drumului socialist îndepărtează o societate din atingerea propriilor obiective și duce la propriul sfârșit (de obicei catastrofal).
Să luăm ca exemplu economia. În orice sistem socialist, pentru stabilirea obiectivelor, are nevoie să fie centralizat planificată. Mă amuză că premiul Nobel se acordă pe acest domeniu, inițial sigur nu era și pentru economie, nu am habar dar mă arunc în presupunerea că a fost propus într-o perioadă cu mari influențe socialiste. Avem vreo 2(doi) astfel de câștigători, mari teoreticieni economici, care, printre altele, au lăudat prin articole exhaustive, modelul de planificare economică a Venezuelei, țară în care cumperi azi o pâine (dacă o găsești) cu o valiză cu bani. Ori economia, de când e lumea și pământul, se bazează pe un alt principiu social-genetic : Cerere și Ofertă. Pe baza acestui principiu se generează și prețul și multe multe altele. Ori atunci când stimulezi artificial una din cele 2 talere ale balanței, o afectezi automat pe cealaltă și implicit prețul. Dacă, de exemplu, avem zero cerere pentru borcane cu castraveți murați în oțet dar producem în cantități uriașe, prețul lor real va fi insignifiant în economie, chiar dacă ceri 2 lei pe borcan (că atât costă producția) nu cumpără vreo cineva, căci ar fi 2 lei aruncați. Cu alte cuvinte, toate economiile care au succes și contribuie uriaș la dezvoltarea unei țări, sunt de fapt economii libere, ne-planificate, minimum reglementate. Asta este de fapt definiția liberalismului în economie.
Am mirosit-o de ceva vreme pe doamna Ligia Deca, când insista în declarații și apoi prin inserțiile în oracolul “România educată” cu privire la incluziune și echitate. Acum însă a venit pe față cu socialisme. O cred și o înțeleg, căci nu poți să te transformi în altceva ca individ atunci când te pliezi direcțiilor socialiste din organizații studențești și ONG-uri, cu concepte “revoluționare”, cu idealuri care necesită lupta de clasă, cu principii care urmăresc educația “corectă”, reprimarea primitivului, a diversității reale, a impunerii diversității celor minoritari “reprimați” de o societate “bolnavă” care urmărește doar fericirea personală în loc de a celor din jur “oprimați”. Da, în momentul în care consideri că empatia necesită a fi educată și nu este o formă genetică a doar câtorva indivizi care reacționează emoțional la durerile prezentate ostentativ a 1% dintr-o populație oarecare, e clar că duci o luptă continuă, cu toată lumea care nu îți cântă în strună sau nu te sprijină necondiționat.