Mesajul campaniei de debirocratizare a meseriei de profesor, lansată de Edupedu.ro, a fost preluat de Marcel Ciolacu în programul său de țară: 60% din activitatea unui profesor din învățământul primar este marcată de sarcini birocratice. Trebuie să lăsăm profesorul să fie profesor, debirocratizând și digitalizând procesul educațional

Foto: Angelo Brezoianu / Agerpres Foto

Campania de debirocratizare a meseriei de profesor, lansată de Edupedu.ro luna aceasta, preluată de Marcel Ciolacu în programul său de țară. Candidatul PSD la alegerile prezidențiale 2024 susține că reducerea numărului de documente pe care cadrele didactice trebuie să le realizeze și digitalizarea stă la baza educației de calitate.

Edupedu.ro a lansat la începutul lunii octombrie 2024 campania intitulată Lăsați profesorii să fie profesori! – campanie pentru debirocratizarea muncii cadrelor didactice. Am arătat că 60% din timpul unui profesor revine întocmirii de documente – vezi aici sinteza documentelor pe care le au de pregătit învățătorii. Procentul este preluat în documentul programatic al candidatului PSD la prezidențiale.

Marcel Ciolacu a precizat în proiectul său că profesorii și școlile trebuie să se bucure de libertate și flexibilitate în predare: „De asemenea, profesorii și școlile trebuie să aibă un grad de libertate și flexibilitate în procesul de predare. În prezent 60% din activitatea unui profesor din învățământul primar este marcată de sarcini birocratice. Dacă vrem o educație de calitate, trebuie să lăsăm profesorul să fie profesor, debirocratizând și digitalizând procesul educațional”.

În discursul de lansare al programului de țară, pe care l-a ținut ieri, 20 octombrie, candidatul la prezidențiale a vorbit despre importanța investițiilor în căminele studențești, dar și asigurării de locuri de muncă și locuințe pentru tineri.

„Modernizarea României presupune și rezolvarea problemei forței de muncă, iar asta se face doar prin investiții masive în educație, astfel încât toți copiii și tinerii din România să aibă acces egal”, a spus acesta.

Construcția de cămine va deveni o prioritate națională, a declarat Marcel Ciolacu: „Am fost în căminele din Regie și am văzut cum este viața într-un cămin construit acum 50 de ani și am decis să facem din construcția de cămine studențești o prioritatea națională”.

Conform spuselor sale, obligația conducătorilor țării este aceea de a le oferi tinerilor oportunități de studiu și muncă în România: „Dar acești tineri ne-au povestit și despre visurile lor. Dacă vrem ca ei să nu plece, trebuie să sprijinim toți tinerii care vor să învețe și care vor să muncească – să îi ajutăm să își facă un rost aici, în țară. Suntem, de fapt, obligați să facem asta”.

„Este important ca școala să le dea tinerilor garanția unui loc de muncă bine plătit, dar nu este suficient. De aceea, în programul meu, am inclus o serie de măsuri cu impact și asupra evoluției demografice, pentru a crește rata de angajare în rândul tinerilor și pentru ca aceștia să aibă acces la o locuință”, a mai precizat acesta.

Deși numărul mare de hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse de Ministerul Educației cadrelor didactice a fost criticat public de mai multe ori, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației din partea PNL a declarat recent că „nu se poate renunța de tot la documente într-o școală” și că acest lucru ar fi „iluzoriu”.

Citește și:
Directoarea Andreia Bodea: În fiecare an se adaugă hârtii și în cârca directorilor, și în cârca profesorilor diriginți. Sunt metri întregi pe care trebuie să îi facem
Reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină, spune Sorin Hagiu, director de școală: Hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași, adică eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic
Apel puternic al sindicatelor din Educație pentru debirocratizarea profesorilor / Marius Nistor: În această țară se merge pe un principiu – mortul se acoperă cu pământ, iar viii se acoperă cu hârtii. Avem nevoie de profesori dedicați elevilor, nu documentelor
Liderul sindical Marius Nistor: Nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu. I-am transformat pe profesori în vânători de hârtii
O autonomie a școlilor cred că este singura soluție pentru a se evita birocrația. Să ieșim și să ne spunem punctul de vedere, spune directoarea adjunctă a Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău, Anca Florea
Învățător, despre dosarele de burse: Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim nenumărate documente oficiale, metodologii
Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze și să depolitizeze educația
Birocrația care sufocă școlile. Cu atât de multe responsabilități, nu ai când și cum să le faci pe toate, multe rămân doar pe hârtie, spune un director de școală / Lista documentelor de întocmit
Post nou în școli care să preia funcțiile administrative și birocratice – propunerea unei directoare de școală: Aceste misiuni birocratice date de Minister fac ca între director, secretară și profesori să se paseze sarcini nedorite
Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice
Învățător: Sunt foarte multe cazuri în care cadrele didactice plătesc cursurile de formare din banii proprii / Cheltuielile pentru formarea continuă a profesorilor, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite transferabile, sunt suportate de angajator, potrivit cadrului legal
Cercetătoarea Thea Ionescu: Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat
Exit mobile version