O profesoară de informatică de la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia a publicat pe Facebook o scrisoare emoționantă pe care a primit-o de la un fost elev, absolvent al promoției 2014, la revederea de 10 ani organizată recent.
„Cea mai emoționantă scrisoare pe care am primit-o vreodată… S-a întâmplat la revederea de zece ani. Mulțumesc, Cipi!”, începe profesoara Alexandra Veronica Stroe în postarea de pe Facebook pe care o preluăm cu acordul acesteia.
Scrisoarea vine de la un elev care, după cum s-a semnat la finalul textului, a stat „în prima bancă de la geam”. „Nu am fost cel mai bun elev al dumneavoastră și aici mă refer la note, dar poate am fost cel care a preluat cele mai multe calități de la dumneavoastră”, consemnează fostul elev al profesoarei Alexandra Stroe.
„Am învățat să fiu bun, să vorbesc cu oamenii și să ofer din bunătatea mea și altora”, notează în scrisoare băiatul, trecut de 10 ani de vârsta majoratului, despre câteva din calitățile preluate de la diriginta lui.
Iată scrisoarea primită de profesoară:
“Dragă doamna dirigintă,
Nu pot decât să mulțumesc bunului Dumnezeu că v-a adus în calea vieții mele, să vă cunosc și mai mult decât atât, să vă am ca profesor, dirigintă, prietenă și îndrumător pentru patru ani, poate printre cei mai importanți pentru orice persoană.
Prin caracterul dumneavoastră puternic am învățat că doar cu dăruire, perseverență și pasiune pot realiza lucrurile mult dorite.
Nu am fost cel mai bun elev al dumneavoastră și aici mă refer la note, dar poate am fost cel care a preluat cele mai multe calități de la dumneavoastră. Am învățat să fiu bun, să vorbesc cu oamenii și să ofer din bunătatea mea și altora. Să fiu implicat și să atrag după mine noi persoane, să nu țin nimic numai pentru mine, ci să împart tot ce știu cu cei ce își doresc să învețe.
Cu alte cuvinte, sunteți o întreagă gamă de calități, pe care este păcat ca cine are ocazia să vă cunoască să nu le preia și să le dezvolte în viitorul propriu.
În puținele rânduri rămase, doresc să vă spun că pentru mine nu ați fost doar o profesoară sau o simplă dirigintă, ci un model pe care îl urmez și în ziua de astăzi, având numai de câștigat.
Vă mulțumesc și vă urez tot binele din lume și sănătate, că-i mai bună decât toate, iar nu în ultimul rând vă doresc să fiți fericită și să primiți în viață măcar pe cât ați dăruit dumneavoastră elevilor ce v-au trecut și le-ați trecut pragul clasei!
cu multă stimă și respect,
P. Ciprian
clasa a XII-a B
Generația 2014
Prima bancă de la geam
Data: 14 iunie 2024“