Merele de aur și utopiile reformatoare ale ex-ministrului Funeriu (II)

Am prezentat în prima parte a acestui articol câteva din cele mai importante idei afirmate și asumate în emisiunea lui Cătălin Striblea ”Deșteptarea României” de la Europa FM din 12 februarie a.c., unde mai bine de o oră fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a avut un dialog consistent cu moderatorul și cu ascultătorii, reiterând teme și idei despre educație în general și despre educația în România în special. Idei pertinente, fezabile, unele cu putere aforistică și axiologică pentru care ex-ministrul Daniel Funeriu, un Prâslea cel voinic al autorității morale a învățământului românesc, a primit și din partea noastră aplauze și o bilă albă.

Conform promisiunii făcute, continuăm în partea a II-a a articolului cu prezentarea și comentarea câtorva dintre ideile discutabile, nerealizabile la noi, chiar hazardate și posibil ofensatoare uneori pentru actorii principali ai școlii românești, idei și propuneri lansate în eter de același ”stăpân” al merelor de aur la emisiunea amintită, idei pe care le-am grupat sub genericul Utopiile reformatoare ale dlui Funeriu. Vom comenta în această a doua parte a articolului doar prima mare utopie. 

Prima utopie reformatoare

Și cea mai mare. O super utopie. De fapt, una de tipul 3 în 1, ca la produsele în promoție de la supermarket, se referă la soluția dlui ex-ministru pentru rezolvarea definitivă a problemelor învățământului românesc, respectiv la profesori. 

În opinia sa, primul pas pentru a reforma cu adevărat învățământul românesc ar fi testarea în această vară, apoi, instruirea timp de un an și, în final, reevaluarea tuturor profesorilor și datul afară a celor necorespunzători:

“Două chestiuni ar trebui făcute imediat. În vara asta, aș evalua, aș da examene tuturor profesorilor din România. Odată această evaluare dată, aș oferi fiecărui profesor timp de un an, din fonduri europene, o formare profesională adaptată lui. Din evaluare vezi exact ce-i lipsește unui anumit profesor. Fiecărui profesor i-aș da o pregătire, o formare în funcție de ceea ce îi lipsește, iar peste un an l-aș reevalua. Dacă din nou este nepregătit, l-aș da afară” (s.n, MB), spune în emisiunea citată Daniel Funeriu.

Dincolo de tonul de bravadă și de autoritate inflexibilă, cu folosirea persoanei I singular (aș evalua, aș da examene, l–aș da afară etc.), ton ce-l poate face antipatic oricărui profesor român (și nu numai!), afirmațiile categorice ale dlui Funeriu spun sau subînțeleg corect ca principiu câteva dintre cele mai arzătoare ”cestiuni” la ordinea zilei în învățământul românesc:

1. Profesorul este cheia succesului sau eșecului școlar;
2. ”Cheia” aceasta are acum probleme, nu prea se mai potrivește, se blochează, ne ține încuiați. Este o cheie ruginită. Și ne umple și pe noi ca țară de rugină, cu deosebire la testele PISA.
3. Cum nu avem alta/altele, ea trebuie curățată și/sau recondiționată. Un an. Fiecare cheie în parte. Apoi supusă iar probei de încuiat și de rugină. O vară. 
4. Dacă se blochează din nou, cheia asta trebuie aruncată, dată afară, cum am spune nepedagogic, dacă ar fi vorba despre oameni…

Vi se pare că am tradus/interpretat corect scenariul dlui Funeriu, scenariu ce nu se referă, din păcate, la chei, la obiecte, ci la oameni? Și nu la orice fel de oameni, ci la învățătorii de oameni, la cei care ne fac OAMENI, la PROFESORI. Și nici măcar la unii profesori, ci la toți profesorii din România. După cum o spune, în opinia fostului ministru, toți profesorii noștri sunt o apă și-un pământ, din moment ce toți ar trebui testați, formați, reevaluați, dați afară, dacă e cazul… (Vă rog să observați în citatul de mai sus că Daniel Funeriu se referă explicit la toți profesorii din România. Am subliniat pasajele/le-am scris cu litere aldine!)

Îmi închipui că vor fi fiind cititori care-i dau dreptate dlui Funeriu și care m-ar da afară și pe mine acum, chiar fără a mă mai supune la teste, la formare și reevaluare, procedând ca ministerul la schimbarea puterii după alegeri cu inspectorii generali și apoi, pe cale de consecință, ca inspectorii generali cu directorii de școli, pentru a se asigura că sunt la cârma învățământului ”oamenii noștri” pe toate nivelurile!

Îi rog însă să aibă puțină răbdare și să urmărească argumentele de mai jos, prin care vom explica de ce, în opinia noastră, Daniel Funeriu nu are în acest caz (al scenariului, al soluției propuse) dreptate. Dimpotrivă. Chiar greșește profund. Propune o utopie și, prin extinderea ei la toți profesorii din România, propunerea devine ofensatoare pentru profesorul român în general.

După cum am precizat, ideea de principiu, anume aceea că profesorii, cadrele didactice din România au nevoie de formare este corectă. Ceea ce nu înseamnă că este nevoie de un nou examen național pentru cadrele didactice. Și, mai ales, pentru toate cadrele didactice. Așadar, nu principiul este greșit, ci ce spune și cum spune ex-ministrul despre punerea în practică a acestui principiu. Să explicăm, în baza afirmațiilor citate din intervenția radiofonică a dlui Funeriu:

A. “În vara asta, aș evalua, aș da examene tuturor profesorilor din România”.

1. Referitor la examinarea profesorilor, la examene, deși ”a evalua” și ”a da examen” nu e același lucru, a vorbi despre creșterea numărului de examene la profesorul român este deja mult prea mult. Poate ne spune dl Funeriu în ce țară europeană sau de aiurea profesorii mai dau atâtea examene ca cei din România: examen de titularizare, examen de definitivare în învățământ, examene pentru gradele II și I etc.

Ca să nu mai vorbim de profesorii suplinitori, care se prezintă la examene an de an și nu reușesc să ia un post chiar dacă au note mari, uneori nici măcar cu nota 10! Plus că examenul/rezultatul unui examen nu te face automat un profesor bun. Uneori nici măcar profesor. Ca om al școlii cu îndelungată experiență la catedră și managerială pot să afirm (și sunt convins că știu, uneori pe propria piele, și cititorii) că sunt destule situații în care candidați la postul de profesor, tobă de carte, cum se spune, și cu note foarte mari n-au performat și nu performează pe măsură și la clasă, pentru că a fi profesor nu înseamnă numai să știi, să ai cunoștințe. Dimpotrivă, înseamnă mult mai mult. Profesorului bun îi pasă de tot ce se întâmplă și de tot ce se face la școală și nu doar de ce se întâmplă la orele lui particulare. Profesorul bun transmite nu doar cunoștințe, ci și încredere, atitudini, valori. El te învață nu numai cum să înveți și cum să știi că ceea ce ai învățăt ai învățat bine, adică autoreflecție și autoevaluare, ci și să faci. Te învață cum să trăiești împreună cu ceilalți și cum să fii tu însuți un elev bun pentru început, apoi un cetățean bun și activ, mai târziu un părinte bun și, de ce nu, la rândul tău, un profesor bun. Pentru că un profesor bun este și un model. Un model de neuitat pe care unii dintre noi am avut șansa să-l avem și să-l urmăm în viață. Un model pentru care, cel puțin deocamdată, nu cunosc să existe undeva un examen standard. Pentru că nu există încă examene pentru inefabil și vocație. 

Rezumând, da, un profesor intră în carieră pe bază de examen. De ce ar trebui să mai fie examinat de nenumărate ori pe parcurs? Pentru că nu are rezultate? Dar, cine și cum poate garanta că, dacă îl mai examinăm o dată sau de o mie de ori, el va deveni bun sau mai bun? Nu cumva cheia nu este în examinare, ci la el și în școala fiecăruia, în performanța profesorului de zi cu zi, în susținerea lui pentru a obține această performanță și a-i asigura o formare dedicată. Cu experți adevărați (domeniu în care inclusiv sistemul universitar de la noi este, cel puțin în parte, la pământ) și, mai ales, cu programe de formare plătite de sistem, desfășurate în perioada activă a anului școlar și nu în perioada concediului legal, dreptul la odihnă fiind unul garantat și consfințit de Constituția țării. Apoi, să-i fie asigurată o evaluare reală a activității (nu după fișa unică de evaluare aiurea schițată de minister și detaliată în aceiași parametri aiuristici în școală prin consultare cu reprezentantul de sindicat!), de parcă ministerul educației ar fi un cartel al sindicatelor, fără putere executivă, și nu o parte a guvernului acestei țări! Și, pe baza acestei evaluări, stabilite salarii de performanță și renunțat la salarizarea unitară, păguboasă, nestimulativă și egalizatoare.

Nu aș vrea să se înțeleagă faptul că nu știu sau că nu sunt de acord cu faptul că există și cadre didactice care nu performează, deși ar fi ceva de discutat și aici, în sensul definirii performanței școlilor și a profesorilor nu doar în funcție de rezultatele de la evaluarea națională și de la bacalaureat. Un subiect de articol distinct ce va urma.

2. Apoi, presupunând că examinarea tuturor profesorilor ar fi soluția reală (deși nu este!), punerea ei în aplicare, așa cum zice că ar vrea dl Funeriu, adică în vara acestui an, pentru toate cele aproape 300.000 de cadre didactice din România, este iarăși o utopie. Dincolo de faptul că vara cadrele didactice sunt în concediu și de concediul legal nu te poți atinge nici măcar cu astfel de măsuri, ideea nu e fezabilă nici tehnic și nici administrativ. Vă închipuiți ce organizare ar trebui pentru un număr așa de mare de candidați, de câte mii de comisii de evaluare ar fi nevoie! De unde să luăm evaluatorii? Din universitar? Eu zic să se mai gândească dl Funeriu și să vadă ce scriu Mircea Miclea și Daniel David despre necesitatea urgentă a reformării universității românești. Poate că de aici, de la universități ar trebui început și mers invers, ca-n Iona lui Marin Sorescu, scriitor recent scos de la BAC, alături de Marin Preda și de Nichita Stănescu. Că așa e la noi, ”îmbunătățim” rezultatele școlii învățând mai puțin… Îndrăznesc să spun că nici în rolul lui Prâslea cel voinic dl Funeriu nu ar putea organiza un astfel de examen, indiferent de cât de ascuțite ar fi țepușele puse în fața și în spatele său, pentru trezire și maximă vigilență la supraveghere pe timpul acestui examen. Pentru ”problema” cu țepușele, vă invit să recitiți basmul lui Ispirescu, basm în care, pregătindu-se de păzit mărul domnesc ce făcea mere de aur, după ce frații săi mai mari, deși fii de împărat, eșuaseră lamentabil, Prâslea ”luă cărți de cetit, două țepușe, arcul și tolba cu săgeți” (s.n., MB). Să vezi și să nu crezi, basm în care eroul își pune în  loc de merinde și de paloș ”cărți de cetit”!!! 

Așadar, cine să asigure o asemenea organizare și desfășurare de forțe? Poate echipele de ”evaluatori” (elevi și părinți) ale dlui Miclea, cel care propunea recent ca profesorii să fie evaluați cu note de la 10 la 1 de către părinți și elevi și remunerați în funcție de rezultatele acestei evaluări. Brevetând metoda Miclea, dincolo de o evaluare de calitate nemaivăzută la noi și în lume, dacă s-ar reuși un asemenea super-examen cu 300.000 de participanți, domnii Funeriu și Miclea ne-ar asigura și un loc de cinste în Guinness Book of World Records. Plus premiul standard de 800 USD. Cu care am mai recupera ceva din costurile acestei mega examinări.

B. ”Odată această evaluare dată, aș oferi fiecărui profesor timp de un an, din fonduri europene, o formare profesională adaptată lui. Din evaluare vezi exact ce-i lipsește unui anumit profesor. Fiecărui profesor i-aș da o pregătire, o formare în funcție de ceea ce îi lipsește”.

Ce frumos spus! Ca într-o poveste. De observat și că, dacă la momentul examinării inițiale de vară tonul era categoric (”aș evalua, aș da examene tuturor profesorilor din România”), acum e mult îndulcit, examenul/controlul s-a transformat în ofertă mărinimoasă și adaptată (”aș oferi fiecărui profesor timp de un an, din fonduri europene, o formare profesională adaptată lui”). Absolut minunat. Ideal, deci imposibil! Imposibil chiar în basme și povești. Am văzut că și acolo eroii mai dau greș, reușind abia când se încearcă a treia oară (cu al treilea fecior de împărat). Darmite în viață. Și, mai ales, în școală unde greșeala trebuie privită și tratată ca ceva normal, firesc, pentru că de aceea vin copiii la școală, să învețe cum să nu greșească. Și să învețe și cum să aibă curajul să riște și chiar să mai greșească uneori. Apoi, discutând despre profesori, mai greșesc și ei. Pentru că sunt oameni.

Desigur, ar fi extraordinar să se poată organiza o asemenea formare. Învățământul ar merita asemenea programe. Și chiar să primească bugetul de care are nevoie. Dar una e să merite și alta să și primească. Pe dl Cîțu l-ați întrebat?

Până una alta, acest vis frumos al formării și asistării pedagogice individualizate a profesorilor ar putea fi transferat și asumat de formarea inițială a profesorilor în universități prin atât de mult așteptatul masterat didactic. Îi vom dedica acestei formări un capitol aparte.

C. ”… iar peste un an l-aș reevalua. Dacă din nou este nepregătit, l-aș da afară.” 

E clar, nu? Acum, ce ar mai fi de spus? După reevaluarea asta (la care am epuiza tot bugetul Uniunii Europene!) am rămâne doar cu două posibilități: păstrarea profesorului/confirmarea pe post sau datul afară. Afară de tot. Trimis la cules de sparanghel. Unde nu trebuie să dea examene, plus că e plătit mai bine. Ar putea fi dați afară din școli, după reexaminarea finală a dlui Funeriu, cam 40% dintre profesori, pentru că atâția profesori sunt azi analfabeți funcționali, conform afirmațiilor bizare ale dnei Tunegaru într-o emisiune recentă de la antiDeșteptarea României.

Aceeași soartă ar putea-o avea și școlile, pe puțin 40% dintre ele rămânând fără profesorii dați afară după reexaminare. Asta nu o mai spune dl Funeriu, dar s-ar putea întâmpla. Situație în care, la cele 44% procente de analfabetism funcțional, conform rezultatelor PISA, am putea adăuga încă 40% abandon școlar. Restul, în Germania, la școală sau la sparanghel. După modelul Funeriu și după posibilitățile financiare ale părinților.

Foto: Mircea Bertea