78 de copii din familii vulnerabile din comuna Vulcan, județul Brașov, sunt sprijiniți de KFC alături de SOS Satele Copiilor România, printr-un program gândit să contribuie la îmbunătățirea condițiilor lor de viață și facilitând accesul la educație. Anul trecut KFC a început să susțină 77 de copii din două comunități, Trivalea Moșteni și Mereni, județul Teleorman. Demersurile sunt realizate sub platforma “Meniul Zilei de Mâine“, o inițiativă pe termen lung a Sphera Franchise Group, holdingul care deține compania ce operează KFC în România, prin care ajută persoane vulnerabile cu nevoile de hrană și de educație.
În noua comunitate, KFC sprijină 27 de familii (78 de copii și 49 de părinți sau reprezentanți legali), cu perspective de extindere pentru încă minimum 6 familii până la finalul anului. Intervențiile în fiecare familie sunt personalizate și includ de la acordarea de burse școlare până la suport pentru renovarea spațiilor de locuit și asigurarea condițiilor de igienă. Un accent special se pune pe dezvoltarea abilităților parentale și pe sprijinirea părinților în găsirea unor surse stabile de venit, pentru a putea susține pe termen lung educația copiilor lor. Prin eforturile susținute ale echipei SOS Satele Copiilor și suportul constant oferit familiilor, opt dintre cei doisprezece copii care părăsiseră sistemul anul trecut au revenit pe băncile școlii și își continuă studiile.
Opt copii care părăsiseră școala s-au întors anul acesta în bănci
„Educația este un drept fundamental și singura cale către un viitor mai bun, dar, pentru mulți copii din România, aceasta rămâne un vis greu de atins. În comunitățile vulnerabile, am înțeles că succesul școlar al copiilor este strâns legat de stabilitatea și bunăstarea întregii familii. De aceea, prin “Meniul Zilei de Mâine” și alături de partenerii de la SOS Satele Copiilor, construim programe de sprijin care abordează atât nevoile educaționale, cât și cele de bază ale familiilor”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager, Sphera Franchise Group.
România continuă să înregistreze cele mai îngrijorătoare cifre din Uniunea Europeană în ceea ce privește riscul de sărăcie și excluziune socială, care afectează 32% din populație, față de media europeană de 21,4%, conform Eurostat . Această realitate se reflectă și în sistemul educațional, unde România ocupă primul loc la abandon școlar timpuriu, cu 16,6% dintre tinerii cu vârste între 18-24 de ani părăsind prematur sistemul de învățământ, aproape dublu față de media UE, potrivit aceleiași surse. De asemenea, conform Sustainable Governance Indicators, țara noastră se menține pe poziția 39 la nivel internațional în ceea ce privește dezvoltarea politicilor sociale, o poziție neschimbată din 2014, indicând stagnarea sistemului de protecție socială. Contextul național, efectele acestui cerc vicios al sărăciei și excluziunii sociale, se reflectă și în comunitatea din Vulcan, unde provocările sunt diverse și profund interconectate. La baza rezultatelor școlare slabe și a riscului de abandon se află, în primul rând, lipsa condițiilor elementare de trai – de la absența unei alimentații adecvate și a hainelor necesare, până la imposibilitatea asigurării rechizitelor și a unui spațiu propice pentru studiu. Situația este potențată de lipsa suportului parental, mulți părinți neavând ei înșiși educația necesară pentru a-și sprijini copiii în procesul de învățare. În acest context complex, platforma “Meniul Zilei de Mâine” vine cu o abordare care merge dincolo de soluții punctuale, concentrându-se pe întreruperea cercului vicios al sărăciei și excluziunii sociale, prin intervenții integrate și personalizate la nivelul întregii familii.
„Misiunea noastră este să oferim șanse reale pentru fiecare copil, atât celor rămași fără sprijinul părinților, care cresc în Satele SOS, cât și celor din comunitățile vulnerabile, care riscă să fie separați de familie. Vedem zilnic cum lipsa unui spațiu adecvat pentru teme, absența unei mese calde sau imposibilitatea părinților de a oferi sprijin în pregătirea școlară pot afecta dramatic parcursul educațional al unui copil. Prin “Meniul Zilei de Mâine”, prin programele noastre de prevenire a separării copilului de părinți și prin implicarea specialiștilor SOS, acordăm copiilor mai mult decât resurse – le oferim speranța unui viitor mai bun și instrumentele necesare pentru a-l construi. Parteneriatul cu KFC ne ajută să transformăm această misiune în realitate pentru comunitatea din Vulcan.”, a declarat Diana Podaru, director general SOS Satele Copiilor România.
Pentru cei 78 de copii din comuna Vulcan, KFC direcționează o parte din vânzările Hot Bucket, unul dintre cele mai apreciate produse din meniu. Fondurile sunt utilizate pentru a crea un mediu propice învățării atât la școală, cât și acasă. Programul include sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit, asigurarea unei alimentații adecvate, acces la servicii medicale și consiliere psihologică, precum și dezvoltarea abilităților parentale.
Platforma „Meniul Zilei de Mâine” a debutat în luna iunie a anului trecut printr-un program realizat în parteneriat cu SOS Satele Copiilor, prin care 77 de copii din 24 de familii defavorizate din județul Teleorman sunt susținuți cu resursele necesare pentru alimentație și educație.
Sphera Franchise Group este cel mai mare grup de foodservice din România, deținând companiile care operează francizele KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, și KFC în Chișinău, Republica Moldova, și în anumite zone din Italia. Grupul deține peste 170 de restaurante pe cele trei piețe și are aproximativ 5.000 de angajați. Sphera Franchise Group este listat la Bursa de Valori București din 2017 sub simbolul SFG, fiind singura companie HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum și în MSCI Frontier Markets Small Cap.
SOS Satele Copiilor: de peste 30 de ani ajută mii de familii, sute de tineri crescuți în casele familiale SOS la nivel național – peste 100.000 de beneficiari
De peste 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și îi susține și protejează pe cei care riscă să o piardă. Peste 500 de copii și tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial, peste 1.300 de familii vulnerabile au fost asistate, iar peste 4.500 de copii au fost sprijiniți să rămână alături de părinți. La nivel național, SOS Satele Copiilor derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri, Centrul de Tranzit), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale (Grădinițe SOS, SOS Planet After School, Tabăra SOS etc), precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Din 2022, SOS Satele Copiilor a implementat și programe dedicate familiilor din Ucraina.