Memoriu al părinților de la „Colegiul Național Dinu Lipatti” din București, către Ligia Deca, după ce elevii trebuie să facă naveta între două sedii aflate la 7 km distanță: Să trimiți elevi de clasa I, a II-a sau a V-a cu vioara în spate sau alte instrumente, să alerge între orele de cultură generală și cele de specialitate, îi va face treptat să renunțe  

6.486 de vizualizări
Foto: Direcția Școli Sector 4/ dgauis.ro
Părinți ai elevilor de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București au depus un memoriu către ministra Educației și la Primăria sectorului 4, după ce au fost înștiințați că elevii vor fi nevoiți anul acesta să facă naveta între două spații aflate la 7 km distanță, pentru că nu se pot realiza lucrările de reabilitare energetică. Elevii au învățat încă de anul trecut parțial în containere aflate în curtea liceului cu promisiunea autorităților că lucrările se vor finaliza rapid. Însă, și anul acesta orele de instrumente se vor ține în containerele din curtea școlii, iar cele de teorie, la liceul Adventist, în cu totul altă parte a Bucureștiului. Primarul sectorului 4, Daniel Băluță a anunțat pe 6 august într-o postare pe Facebook, că au început lucrările la clădiri fără să precizeze cât vor dura. Edupedu.ro a stat de vorbă cu unul dintre părinții semnatari ai memoriului.
  • Edupedu.ro a făcut o solicitare pe email către Primaria sectorului 4 privind situația de la Colegiul Dinu Lipatti, în data de 19 august. Când vom primi răspuns îl vom publica.
  • Am contactat telefonic și conducerea Colegiului, dar nu am primit răspuns.

Părinții elevilor care învață în Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București au depus un memoriu la Ministerul Educației și la Primăria Capitalei, pentru a semnala problema legată de relocarea elevilor pe parcursul unor renovări la clădirile Colegiului.

Pe grupurile de părinți aceștia au fost anunțați săptămâna trecută, cu mai puțin de o lună înainte de începerea școlii, că orele de teorie se vor desfășura la Liceul Adventist (n. red care este pe strada Metalurgiei, în Berceni) și cele de instrumente, în containerele din curtea Colegiului Național Dinu Lipatti din București.

Elevii au învățat și anul trecut în containere, când părinților li s-a spus că se reabilitează clădirile Colegiului, dar atunci elevii au putut învăța pentru orele de teorie în sălile de curs.

“Săptămâna trecută am fost anunțați pe grupurile de părinți că anul școlar după ce am învățat un an în containere și nu s-a întâmplat nimic și a fost foarte greu cu orele de instrumente vă imaginați zică în containere. După un an de învățat în containere acum de fapt ei nu pot recondiționa energetic acea clădire decât dacă pleacă toți copiii din curte. Fix în ziua în care noi am primit acel mesaj, primarul de la Sectorul 4 a făcut o conferință de presă în care a anunțat că se recondiționează Dinu Lipatti și că elevii nu vor fi relocați. Asta a spus el, și nu-mi venea să cred. Citeam pe internet, mă uitam la postarea de pe Facebook a primarului și la mesajul primit de noi în aceeași zi pe grup, care spuneau lucruri diferite: ne-au spus copiii vor învăța în containere”, a spus un părinte pentru Edupedu.ro.

“Mulți copii s-a cerut deja transferul pentru că părinții nu pot gestiona drumurile, pur și simplu copiii vor trebui să renunțe la muzică”, spune părintele.

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță a anunțat pe 6 august într-o postare pe Facebook, că au început lucrările la clădiri fără să precizeze cât vor dura.

În memoriul înaintat Ministerului Educației și Primăriei părinții semnalează faptul că distanța dintre cele două locații unde vor învăța elevii este prea mare, în special pentru copiii de clasele primare:

Vă solicităm respectuos să analizați cât mai grabnic situația Colegiului Dinu Lipatti, în sensul că am fost anunțați că din anul școlar 2024-2025, elevii vor face cursurile de cultură generală în Liceul Adventist, cu sediul în Bulevardul Metalurgiei 89, București, iar materiile de specialitate (instrument, teorie, cor, orchestră etc.) în sediul Colegiului „Dinu Lipatti”, în strada Principatele Unite nr. 63, dar în containerele care au fost construite în curtea colegiului. Ne întrebăm cum se vor auzi pianele, viorile, trompetele și alte instrumente în niște containere. Și dacă aceste containere există, de ce nu au fost și ele mutate la Colegiul Adventist ca să nu trebuiască să facă naveta?

Colegiul „Dinu Lipatti” are elevi de la clasa pregătitoare la clasa a XII-a. Programul acestor copii este foarte solicitant, presupunând de la 4-5 ore de cursuri de cultură generală pe zi pentru clasele 0-4 și încă 5-6 ore de specialitate pe săptămână. Pentru gimnaziu, elevii au între 6-7 ore de cultură generală, 4-6 ore pentru 2 instrumente și alte 4 ore pentru teorie și cor; la liceul, elevii sunt și mai multe ore. Iar pe lângă orele alocate temelor de cultură generală, acești copii trebuie să aibă timp și să studieze.

Noi, părinții, suntem angajați și deci nu ne permitem să plimbăm copii prin București. Mai mult, elevii clasele 0-8 sunt mici și nu au cum să umble dintr-un capăt în altul al Bucureștiului de unii singuri. Dacă li se întâmplă ceva, cine își va asuma responsabilitatea?? La acest Colegiu, sunt elevi din tot Bucureștiul, din Ilfov, fiind deja foarte greu cu adusul lor la un singur sediu.

Solicităm să se găsească o soluție care să nu îi pună pe acești elevi să facă naveta zilnic prin tot Bucureștiul.

Putem înțelege o deplasare între 2 sedii care ar presupune 10-15 minute pe jos, dar să trimiți elevi de clasa I, a II-a sau a V-a cu vioara în spate sau alte instrumente să alerge între orele de cultură generală și cele de specialitate îi va face treptat să renunțe”, semnalează părinții elevilor Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” din București.

Dacă Primăria Sector 4 nu deține alte sedii, considerăm că este de datoria tuturor instituțiilor abilitate, locale și naționale, să colaboreze și să se găsească o soluție pentru că nu pot acești copii să facă această navetă tip de 3-4 ani și să continue să facă și performanță. 

Putem înțelege o deplasare între 2 sedii care ar presupune 10-15 minute pe jos, dar să trimiți elevi de clasa I, a II-a sau a  V-a cu vioara în spate sau alte instrumente să alerge între orele de cultură generală și cele de specialitate îi va face treptat să renunțe. 

Considerăm că instituțiile abilitate de la nivel local și național trebuie să găsească o soluție pentru acești elevi.

Stimată doamnă ministru Deca, vă întrebăm, cu respect, dacă dumneavoastră ca mamă credeți că acești copii nu vor fi expuși unor riscuri făcând această navetă zilnic prin București și dacă credeți că vor mai putea face performanță după ce vor fi pe drumuri mai bine de 10 ore pe zi? Acești copii renunță oricum la o mare parte din copilăria lor, studiind 3-4 ore zi sau chiar mai mult! Trebuie să le creăm condiții în care să înflorească! În situația care se poate crea prin această struțo-cămilă, nu vom face decât să le tăiem aripile și să le mai adăugăm încă o greutate care să îi facă să renunțe“, scrie în memoriul părinților.

Anul trecut elevii au învățat tot în containere cu ore mai scurte și a trebuit să recuperăm noi acasă, părinții și elevii

“Copiii de un an învață în containere”, spune părintele cu care am stat de vorbă. “Acum un an au fost mutați în container pentru că ni s-a spus că se încep lucrările la partea istorică a clădirii. Noi am crezut că este vorba despre lucrări pentru recondiționare seismică. Și de înțeles, pentru că e vorba despre clădiri vechi și cu toții participat și am încercat să facem totul cât mai bine pentru copii, tocmai pentru că e foarte important ca acele vederi să fie recondiționate. Din punctul acesta de vedere. Acum am aflat că este doar energetică. Asta în condițiile în care deja clădirea avea termopane și dacă în timpul iernii dacă binevoia primăria să dea căldură, elevii stăteau cu geamul deschis pentru că sunt pereți de cărămidă de jumătate de metru de groși. Deci nu știu ce anume de ce era necesară recondiționare energetică”. 

Potrivit părintelui și anul trecut le-a fost greu copiilor să învețe în containere și din cauza acusticii, iar orele s-au scurtat.

“A fost un an în care copiii n-au făcut nimic, orele s-au scurtat la 40 minute. A fost groaznic și pentru profesori, a fost groaznic și pentru copii, și pentru noi, mai ales pentru că noi, părinții, ar trebui să recuperăm acasă tot ce nu se putea face în acele ore scurtate. Adică au avut mai multe teme și în tot acest timp nu s-a făcut nimic. Deci noi am făcut tot ce a ținut de noi ca să susținem acest lucru”, a spus părintele.

Părinții se tem acum că situația va fi și mai grea pentru copii și nu numai. Distanța dintre cele două sedii este foarte mare. Potrivit hărții sunt 7,5 km distanță între containere de la Dinu Lipatti și sediul Liceului Adventist.

“Acum ne-am mutat la IMGB și nu se știe dacă doar anul asta sau încă un an, dar problema este că doar partea teoretică se va face la Liceul Adventist de la IMGB și partea de instrument se va face mai departe, la cel puțin o oră, indiferent ce mijloc de transport ai găsi, îți ia cel puțin o oră să ajungi într-o locație în alta. Deci noi nu știm cum se vor desfășura orele de muzică. Toate instrumentele sunt acum efectiv trântite în containerele în care au învățat copiii, dezacordate”, mai spune părintele.  

Lucrările de la Colegiul Dinu Lipatti vin la 5 ani de când au fost făcute alte investiții și renovări

Anumite lucrări au fost făcute și în 2019: a fost amenajată sala de festivități, curtea și o clădire. “O sală de festivități complet nouă, o curte proaspăt asfaltată, o clădire complet igienizată”, scria Direcția Generală de Administrare a Unităților de Învățământ și de sport. Lucrările au costat 156 de mii de euro.

“Cu acești bani au fost reparați și zugrăviți pereții holurilor de la parterul și de la primul etaj al clădirii, scara de acces în internat, pereții sălii de festivități și ai sălii “Johann Sebastian Bach” și grupurile sanitare. În același timp, a fost recondiționat parchetul sălii de festivități, au fost reparate grupul sanitar și instalațiile sanitare, a fost schimbat complet sistemul de iluminat, au fost montate 60 de lămpi de iluminat cu leduri, au fost montate uși noi.
Alți 152.000 de lei au fost investiți în dotarea sălii de festivități cu scaune noi, astfel încât aceasta să se ridice la standardele unei săli demne de un colegiu european”, preciza Direcția Generală de Administrare a Unităților de Învățământ și de sport, în comunicatul de presă.

Sursa: Direcţia Generală de Administrare a Unităţilor de Învăţământ şi de Sport

Sala de festivități, după renovări

Foto: Facebook Colegiul Dinu Lipatti

“Toată mobila nouă a fost aruncată, plângea doamna administratoare și mai încerca să mai salveze câte ceva. Pur și simplu banii publici aruncați pe fereastră”, a spus părintele cu care am stat de vorbă. “Nu știm exact dacă a fost afectată acum și sala de festivități, așa mi-au spus profesorii”, a mai spus părintele pentru Edupedu.ro.

În videoclipul postat de primarul sectorului 4, Daniel Băluță pe pagina sa de Facebook se vede mult moloz și clădirea dărâmată aproape complet pe interior. Ba mai mult, un pian dezafectat în mijlocul unei săli pline de material de construcții.

În 2023, primăria sectorului 4 anunța pe site că se vor face lucrări de reabilitare seismică și termică pentru două clădiri, dar nu se preciza care anume și dacă acestea includ sala de festivități renovată în 2019, iar lucrările vor dura un an.

“Timp de un an de zile, intervalul preconizat, de altfel, pentru finalizarea lucrărilor în aceste unități de învățământ, constructorii vor lucra la consolidarea clădirilor, acolo unde acestea sunt încadrate în diverse clase de risc seismic (așa cum este cazul Colegiului de Arte „Dinu Lipatti”, încadrat în RS II), precum și la modernizarea și la reabilitarea energetică a clădirilor. La finalul lucrărilor, toate școlile și grădinițele vor fi dotate cu mobilier nou și cu echipamente informatice de ultimă generație, vor fi autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu și vor putea oferi condiții sigure și moderne de studiu pentru elevii și preșcolarii care învață în ele”, anunța Primăria anul trecut despre lucrările care încă se desfășoară.

Depunerea cererii de finanțare a fost însă adoptată în Consiliul local încă din 2022 și prevede reabilitarea energetică pentru un corp de clădire, C2.

Sursa:Ps4.ro
Sursa: Ps4.ro
Memoriul părinților poate fi descărcat de mai jos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florin Pogonaru, Asociația Oamenilor de Afaceri, către ministrul Educației: Trebuie să vă asumați politic testarea competențelor la elevi și la profesori. Ni s-a spus de către guverne succesive că asta e risc politic

Asumarea testării reale pentru pentru competențe digitale a elevilor și a profesorilor, a fost cerută de Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Monicăi Anisie, ministrul Educației, într-o…
Vezi articolul

Ce se întâmplă cu împrumuturile guvernamentale pentru studii în Marea Britanie. Simon Parker, expert britanic stabilit în România: Sfatul meu pentru elevi este să nu mai încerce să-și trimită aplicațiile, până când nu se face un anunț

În contextul suspendării depunerii de aplicații pentru împrumuturile de studii în Marea Britanie, Edupedu.ro a vorbit despre opțiunile elevilor români, cu un expert britanic stabilit în România și care îi…
Vezi articolul