Meditațiile cu elevii de la clasă sunt interzise profesorilor, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar / Ce sancțiuni s-ar putea aplica – surse

Foto: © Attila Barabás | Dreamstime.com

Meditațiile cu elevii de la clasă sunt interzise și reprezintă abateri disciplinare pentru cadrele didactice, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, varianta Deca, document obținut pe surse de Edupedu.ro. Menționăm că această prevedere a fost inclusă și în proiectului fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Concret, profesorilor le este interzis să pregătească contra-cost elevii de clasele la care sunt încadrați în anul școlar în curs, conform art. 164 din proiectul de lege Deca. La același articol este menționat că, la nivelul școlilor, o să se constituie Registrul declarațiilor de interese pentru profesori.

„(3) Pentru a asigura echitatea şi obiectivitatea în activitatea de predare-învăţare-evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfăşoare activităţi de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul şcolar în curs, având obligaţia de diligenţă să depună eforturi pentru atingerea competenţelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă şi prin programele de învăţare remedială.

(4) Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor alin. (3) la nivelul unităţilor de învăţământ se constituie Registrul declaraţiilor de interese. Ministerul Educaţiei emite ordinul de ministru privind procedura de declarare a intereselor şi aprobarea modelului Registrului declaraţiilor de interese.”

Activitatea de desfăşurare a meditaţiilor cu elevii de la propria clasă reprezintă abatere disciplinară pentru cadrele didactice, conform art. 204 alin. (2) lit. (d).

Ce sancțiuni disciplinare ar putea fi aplicate, potrivit proiectului Deca

Art. 205 – „(1) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertisment;

b) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 – 6 luni;

c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control;

d) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.”

Acestea sancțiuni disciplinare au fost prevăzute și în proiectul lui Cîmpeanu.

Foto: Captură Proiectul Legii învățământului preuniversitar lansat în dezbatere publică pe 13.07.2022

Amintim că Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, a declarat, într-un interviu pentru Edupedu.ro, că registrul declarațiilor de interese ar urma să fie introdus la nivelul unităților de învățământ și că „are un scop preventiv, dar, în același, avem și o evidență a cadrelor didactice care prestează aceste activități”. – detalii aici

Foto: Captură Proiectul Legii învățământului preuniversitar lansat în dezbatere publică pe 13.07.2022
Informații de context

Secretarul de stat Sorin Ion a spus, la Profit News, că a făcut meditații, dar nu a plătit impozit la stat: „Sincer, nu (nu am plătit – n. red.), dar eu n-am făcut din meditații vreodată o a doua meserie. Și, în general, am făcut-o cu apropiați, cunoștințe, de ani buni – zero”. – detalii aici

Șeful ANAF, Lucian Heiuș a declarat la Euronews că din 2023 și-ar dori ca “instituția să aibă un sistem performant prin care să trimită un SMS către profesorii care oferă meditații, pentru a le atrage atenția că nu este legal și că reprezintă o infracțiune, dacă primesc bani de la părinții copiilor și nu plătesc impozit pe ei”.

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre fiscalizarea meditațiilor: “Dacă profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată, am oarece întrebări în această speță, însă nu se pot accepta excepții”. – detalii aici

În aprilie, Fiscul a publicat un ghid al profesorului care dă meditații. Cei care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat – document.

În luna mai, Sorin Cîmpeanu a anunțat că propune introducerea în Legea Educației a interdicției ca profesorii de la clasă să facă meditații cu elevii lor.

Edupedu.ro a scris, în luna mai, că piața meditațiilor este estimată la peste 120 de milioane de lei pe lună, pe baza datelor publice și a cercetărilor recente. Concluzia a reieșit după ce au fost analizate rezultatele unui studiu la nivel național, în privința sumei pe care o plătește pe lună un părinte pentru meditațiile copilului, și procentul elevilor care fac pregătire suplimentară.

În prezent, profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.

Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

Foto: 35536025 © Attila Barabás | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministrul Educației neagă că elevii ar face meditații, pentru admiterea separată în clasa a IX-a, cu profesorii din liceul la care vor să intre: Eu cred că, atâta vreme cât subiectele sunt elaborate din programa de gimnaziu, nu putem vorbi despre meditații cu profesorii de liceu
Ligia Deca, despre acuzațiile că un examen în plus de admitere la liceu ar încuraja și mai mult meditațiile: Nu facem altceva decât să reușim să testăm potrivirea mai bună a candidaților cu profilul pe care ei și-l doresc
Mihai Maci: De ce avem nevoie de meditații?
Veniturile obținute din meditații declarate de către profesori la ANAF s-au dublat față de 2019 / În București, sumele s-au triplat – analiză
Piața meditațiilor, estimată la peste 120 de milioane de lei pe lună, pe baza datelor publice și a cercetărilor recente – analiză
iulie 2022 – INTERVIU În fiecare școală va exista un registru al declarațiilor de interese pentru profesori. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației: Dacă nu completează acest registru și sunt prinși că dau meditații, se intră în zona de sancțiuni
Secretarul de stat Sorin Ion spune că a dat meditații și nu a plătit impozit la stat: Dar eu n-am făcut din meditații vreodată o a doua meserie
Iohannis, despre anunțul șefului ANAF că va controla profesorii care dau meditații: Dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată am oarece întrebări în această speță / Dacă ANAF-ul va verifica categoriile unde se realizează evaziune pe scară un pic mai largă, atunci colectarea poate să devină mai eficientă
Iunie 2021 – STUDIU: Matematica, disciplina la care fac meditație cei mai mulți elevi / Copiii nu înțeleg informațiile primite la școală, spun părinții / Circa o treime dintre elevii claselor V-XII fac meditații cu 300 de lei pe lună, în medie
Exit mobile version