“Toate studiile pediatrice de până acum, arată că infecția cu noul coronavirus în familie se produce “one way”, de la adulți la copii, conform dr George Rutherford de la Universitatea de Medicina din San Francisco”, scrie medicul pediatru Mihai Craiu pe platforma de educație pentru sănătate pe care a fondat-o – Spitalul Virtual pentru Copii. El afirmă că “școlile trebuie să se redeschidă, cu toate precauțiile administrative necesare. Dar nu este de anticipat nici un efect semnificativ asupra stării de sănatate a copiilor”.
Mesajul medicului Mihai Craiu, integral:
“Una din intrebările frecvente care mi-au fost adresate săptămâna aceasta, în contextul deschiderii școlilor pentru pregatirea elevilor de clasa a VIIIa, a fost legată de riscul infectării cu SARS-CoV-2 în scoală.
Toate studiile pediatrice de până acum, arată că infecția cu noul coronavirus în familie se produce “one way”, de la adulți la copii, conform dr George Rutherford de la Universitatea de Medicina din San Francisco – link.
9 din 10 copii care au luat boala COVID-19 au luat-o de la un membru al familiei și nu din comunitate.
De ce sunt copiii mai puțin susceptibili decât adulții, deși produc incărcături virale compatibile cu ale adulților (dovedit de prof Christian Drosten de la Universitatea Charité din Berlin – am mai scris despre acest aspect)?
Pentru că au în nas o încărcătură genetică mai mică pentru exprimarea receptorilor ACE2. Au mai puține “porți de intrare pentru virus”. Spune un articol din JAMA.
MESAJ DE LUAT ACASĂ – Școlile trebuie să se redeschidă, cu toate precauțiile administrative necesare. Dar nu este de anticipat nici un efect semnificativ asupra stării de sănatate a copiilor.
Este absurd să ținem școlile închise dacă sunt terasele și magazinele deschise! Riscul de infectare pentru copii este de la adulți și aproape deloc invers (știm acum si de ce).”
- Mihai Craiu este medic primar pediatru, a absolvit studiile medicale la Facultatea de Medicină din București, lucrează de 30 de ani “în același spital, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului”, și este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. În 2017, Craiu a lansat proiectul Spitalul Virtual pentru Copii, prin care le oferă părinților și colegilor medici/asistenți o platformă pentru discutarea temelor de sănătate în pediatrie, cea mai importantă fiind vaccinarea, bazându-se pe informații și dovezi din surse reputate.
3 comments
studiul e făcut în perioada de izolare? că așa s-ar putea explica transmiterea de la părinți la copii…adulții au mai umblat iar copiii nu au ieșit din casă, fiind protejați de părinți…
Dar efectele asupra starii de sanatate a cadrelor didactice ?
Unele cadre didactice au deja boli mult mai grave decât corona: iau cadouri de la copii(părinți), nu-și prea cunosc domeniul, nu prea se pricep la predare …
Celelalte cadre didactice au destulă înțelepciune încât să priceapă că educația are nevoie de oameni dedicați, nu de ,,victime” de serviciu…