Medicii rezidenți care devin specialiști în 2025 se pot angaja în spitale, după ce ordonanța „trenuleț” care bloca inițial angajarea a fost modificată prin OUG – document

3.229 de vizualizări
Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com
Medicii rezidenți care devin specialiști în 2025 se pot angaja în spitale, după ce ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” din 31 decembrie 2024, care le bloca inițial angajarea, a fost modificată după două luni prin OUG publicat în Monitorul Oficial vineri.

Modificarea vine după ce Edupedu.ro a semnalat pe 4 ianuarie 2025 că absolvenții de rezidențiat care devin medici specialiști în 2025 nu vor putea să se angajeze în spitale și instituții publice, conform deciziei Guvernului Ciolacu.

Iată ce prevede OUG 4/2025 care modifică OUG 156/2024:

  • 3. La articolul VII, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: «(4) Prevederile alin. (1) nu se aplică posturilor a căror ocupare a fost deja aprobată de Guvern prin memorandum până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, concursului de admitere în rezidențiat, celor necesare a fi ocupate de medici/farmaciști/medici stomatologi rezidenți care au promovat examenul de specialitate, precum și posturilor vacante aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe rambursabile și plătite din fonduri europene și posturilor aferente proiectelor naționale de cercetare plătite din fonduri publice»”.
Foto: captură OUG 4/2025

În plus, pentru spitalele care asigură servicii medicale de urgență ale căror posturi rămân vacante pe timpul anului 2025, se poate organiza concurs de ocupare a posturilor – s-a adăugat o prevedere explicită:

  • 4. La articolul VII, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4.1), cu următorul cuprins: «(4.1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2025, structurile publice care asigură servicii medicale de urgență, prevăzute la art. 92 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot ocupa, în condițiile legii, posturile care devin vacante pe parcursul anului 2025»”.

    De menționat că este prima serie de modificări la ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025, adoptată la finalul anului 2024. Alte modificări sau clarificări referitoare, de exemplu, la angajări în Educație, nu apar în OUG 4/2025.

    DOCUMENT DESCARCĂ OUG 4/2025 pentru modificarea OUG 156/2024:

    Ce prevedea OUG 156/2024 până să fie modificată pe 21 februarie

    Potrivit ordonanței 156/2024, în forma din Monitorul Oficial din 31 decembrie 2024, nu vor fi blocate posturile „a căror ocupare a fost deja aprobată de Guvern prin memorandum până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, concursului de admitere în rezidențiat, celor necesare a fi ocupate de medici care au încheiat rezidențiatul, medici rezidenți care au promovat examenul de specialitate în anul 2024 (…)”.

    • În forma de proiect a ordonanței de urgență lansată duminică, 29 decembrie 2024, de Ministerul Finanțelor, această mențiune referitoare la anul în care medicii rezidenți susțin examenul de specialitate nu exista.
    Ce este examenul de specialitate la rezidențiat

    Pregătirea în rezidențiat se desfășoară, pentru fiecare specialitate, conform unui curriculum național de pregatire și unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, obligatorii și unice pe țară, potrivit Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

    Etapa ulterioară încheierii pregătirii în rezidențiat o constituie examenul pentru obținerea titlului de medic, medic dentist și, respectiv, farmacist specialist, examen care se susţine în cadrul sesiunilor organizate de Ministerul Sănătăţii (două sesiuni anuale, în principiu, în lunile martie și octombrie), mai notează instituția de învățământ superior. Examenul se organizează de Ministerul Sănătății în centrele universitare în care s-a efectuat pregătirea și se susține în fața unei comisii de specialiști propusă de universitățile de medicină și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale și numite prin ordin al ministrului sănătății, conform precizărilor de la UMF Cluj-Napoca.

    La examen se pot prezenta doar medicii, medicii dentiști sau farmaciștii care au efectuat integral programul de pregătire sau cu derogare din partea ministerului. Examenul poate fi susținut în termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire. După promovarea examenului, ministrul sănătății confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, conform aceleiași surse.

    Ce spune „legea” rezidențiatului. Potrivit Ordonanței Guvernului (OG) 18/2009 care reglementează rezidențiatul, articolul 6, alineatul 2, „calitatea de rezident încetează în următoarele situații: a) la data finalizării programului de pregătire în rezidențiat, certificată de către coordonatorul sau directorul de program de rezidențiat, în baza carnetului de rezident și a caietului de monitorizare a pregătirii rezidentului, dar nu mai devreme de prima sesiune de examene organizată în specialitatea respectivă, după expirarea stagiului minim aferent specialității”.

    Potrivit OG 18/2009, etapa ulterioară încheierii pregtătirii în rezidențiat este reprezentată de examenul de specialitate:

    Articolul 15 – (2) Etapa ulterioară încheierii pregătirii în rezidențiat o constituie examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist, cuprinzând o probă scrisă și probe clinice sau practice.

    (3) Examenul prevăzut la alin. (2) se organizează de Ministerul Sănătății în centrele universitare cu facultăți de medicină generală, stomatologie și farmacie acreditate în care s-a efectuat pregătirea. Comisiile de examinare și comisiile de soluționare a contestațiilor sunt formate din specialiști și sunt numite prin ordin al ministrului sănătății la propunerea instituțiilor de învățământ superior publice acreditate, care au facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale.[…] (4) La examen se pot prezenta doar medicii, medicii stomatologi sau farmaciștii care au efectuat integral programul de pregătire și au obținut diploma eliberată de instituțiile de învățământ superior cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie.

    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), la examen se pot prezenta și rezidenți aflați în ultimele 6 luni dinaintea finalizării integrale a pregătirii, pe baza propunerii coordonatorului sau directorului de program de rezidențiat și numai cu aprobarea ministrului sănătății, cu obligația finalizării de către aceștia a programului de pregătire.

    (6) Examenul poate fi susținut în termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire.

    (7) După promovarea examenului, în cel mult 30 de zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizate sau, după caz, în cel mult 30 de zile lucrătoare de la prezentarea dovezii privind finalizarea integrală a pregătirii, în situațiile prevăzute la alin. (4), ministrul sănătății confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic stomatolog specialist sau de farmacist specialist, după caz”.

    Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


      1 comment
      Lasă un răspuns

      Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      You May Also Like

      Ședința în care se va decide eliminarea pragului de infectare din procedura de închidere a școlilor este în desfășurare. CNSU va stabili măsuri suplimentare pentru testarea non-invazivă a elevilor

      Ședința în care se va decide eliminarea pragului de infectare din procedura de închidere a școlilor este în desfășurare, potrivit unei confirmări a Guvernului. Comitetul Național pentru Situații de Urgență…
      Vezi articolul

      Simulare examene naționale 2025. Notele au fost mai mari la Matematică decât la Limba română, pentru că elevii au început să se pregătească în particular mai devreme la Matematică decât la Limba și literatura română, spune profesoara Maria Manea

      Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat că, la simularea examenelor naționale,…
      Vezi articolul

      Eseu la Bacalaureat – argumentați dacă oamenii trebuie să fie sau nu recunoscători față de școală. Lixandru, Ministerul Educației: „Este normal să-mi exprim recunoștința față de sistemul de educație care m-a format”

      Unul dintre subiectele de la proba de limba și literatura română a Bacalaureatului 2023 le cerea elevilor să redacteze un text de 150 de cuvinte prin care să argumenteze dacă…
      Vezi articolul

      Un program pentru perfecționarea forței de muncă în domeniul bateriilor va fi lansat în România / 20 de mii de persoane vor fi instruite, în special în județele Dolj, Gorj, Mureș, Hunedoara, Prahova și Galați

      Astăzi Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, au semnat Memorandumul de Înțelegere cu EIT InnoEnergy pentru dezvoltarea sectorului de baterii, inclusiv pentru formare, recalificare și…
      Vezi articolul