Reprezentantele a două asociații de doctori de familie din România se declară preocupate de modul în care se va face întoarcerea elevilor în unitățile de învățământ, în actualele condiții de pandemie. Ele consideră că rămân probleme care ar trebui rezolvate, deși mai sunt doar câteva zile până la începerea școlii, potrivit Sinopsis, citat de G4Media.ro.
- UPDATE: Răspunzând unei întrebări a reporterului G4Media.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății a spus că până acum nu a fost luată în calcul o decizie prin care să se renunțe la aceste adeverințe.
Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Sandra Alexiu, și președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, consideră că ar trebui să se renunțe, în primul rând, la diversele adeverințe medicale cerute de școli și grădinițe, căci hârtiile acestea implică, pe lângă birocrație, și riscuri de îmbolnăvire în vizitele inutile ale părinților și copiilor la cabinetele medicale.
Doctorii de familie vor fi primele cadre medicale apelate de părinți în caz de îmbolnăvire a copilului, de aceea ei subliniază că nu există protocoale clare și că le va fi greu să facă diferența între o gripă și formele medii și severe de Covid-19.
Citește articolul complet pe G4Media.ro
Foto: Pexels.com