Managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, atrage atenţia că vacanţa de o lună are urmează pentru cei mai mulţi dintre elevi nu este o perioadă ”de mers încolo şi încoace”, ci o vacanţă ”de stat în casă cât mai mult”, transmite News.ro. Ea menţionează că mulţi dintre cei care s-au infectat au contractat virusul pe durata concediilor.
Vacanța de o lună a copiilor
”Chiar dacă este vacanţă, nu este vacanţă de mers încolo şi încoace. E o vacanţă de stat în casă cât mai mult, că nu avem încotro, şi de respectat regulile în momentul în care se iese în exterior pentru că altfel nu o să terminăm prea curând. Din păcate, este un fenomen foarte complex această pandemie şi nu se termină numai dacă dă cineva ordin să se termine sau dacă cineva nu mai are chef de ea. Pur şi simplu trebuie să punem cu toţii umărul, nu avem cum altfel, nu avem cum”, a afirmat Simin Florescu, manager interimar al Spitalului ”Victor Babeş” din Bucureşti, duminică, într-o emisiune la Digi 24. Aceasta a precizat că mulţi dintre pacienţii care ajung la spital se infectează în concediu.
Citește articolul integral pe G4Media.ro
Amintim că guvernul Cîțu a decis săptămâna trecută ca școlile să se închidă pentru o lună, de pe 2 aprilie și până pe 4 mai, din cauza numărului de infectări cu noul coronavirus. Concret, ministrul Educației a anunțat că elevii și profesorii vor sta în vacanță și în săptămânile dintre Paștele Catolic și cel Ortodox. Singurii care vor continua orele vor fi elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, online, iar de-a VIII-a înscriși la orele remediale vin fizic la școală pentru aceste cursuri de recuperare, în perioada 12-29 aprilie.
Structura inițială a anului școlar 2020-2021, la care se adaugă vacanță în perioada 2 aprilie – 4 mai ( Vacanța de o lună a copiilor )
Semestrul al II-lea (17 săptămâni)
Cursuri: Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021
- Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie
Cursuri: Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021
- Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai
Cursuri: Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.
7 comments
Daca ți copii in casă, in momentul in care se vor intoarce la scoala vor avea imunitatea mai slabă, deci mai predispusi la boli.
Orice medic adevarat stie asta.
În mod normal și logic, elevii în cele doua saptamani dintre vacantele de Paști, nu aveau ce cauta la scoala si prin mijloacele de transport în comun, dar trebuiau sa dacă scoala online cu toții, nu numai clasele terminale.
Cat despre copii sa nu le ducă medicii grija. Mulți dintre ei, ca și pana acum, vor pleca cel puțin în week-end-uri la grămadă la schi cu inconștienții lor părinții.
Unii copii vor fi luați (ca și pana acum) alături de părinții lor anti masca anti covid etc în defilarile in imbulzeala prin centrul orașelor mari.
Asa ca degeaba restricții… Pana nu sunt amendați cei care le încalcă, degeaba sunt puse restricții.
Toti parintii isi vor pune copii in lant si ii vor priponi in casa!
Voi sunteti martieni, cei care propuneti o luna de stat in casa pentru copii, cand tocmai a venit primavara?
Imunitatea nu se dezvolta prin miscare, soare si aer liber? Tinand in casa copii, nu le fragilizam sanatatea?
Domnilor, oamenii nu sunt soareci de laborator, sa stea in custi cat timp cercetatorii isi studiaza tratamentele! Sunt persoane care au dreptul la viata si la normalitate!
Tocmai asta e: ca nu sunt vremuri normale…dar dumneata pari a fi orb la ele! Ma gandesc adesea daca aveam de-a face cu un razboi, clasic…din alea de a tot purtat omenirea cum ieseai tu cu copiii la plimbare…nu e nicio ironie…chiar cred ca erai la promenada in fiecare zi! Bafta!
Bineînțeles ca și eu ieșeam la promenada.I mi pare rău ca trebuie sa te dezamăgesc, dar doamna are dreptate.La urma urmei nu cred ca preferi ca si copii tai sa stea legați in casa!.Sa nu uitam de depresii!
Cred ca ar trebui sa evaluam beneficiile si riscurile!
P.s Dar poate nu ai copii mici în special,și discuția se încheie aicea.
Asa este.. mai ales la țară copiii se pot bucura de aer curat . Mai ales la padure…ei vor sa stea in casa…rusine
Acest medic nu știe ce înseamnă vacanță. Elevii sunt tineri, plini de energie. Măcar posturile TV să prezinte emisiuni atractive:
Documentare, seriale de film, concursuri cu premii, educație comportamentală în toate domeniile, etc. Dar la ce să te aștepți de la o societate încă bântuită de 45 ani de comunism.