Matematica să fie probă obligatorie pentru elevii de la profilul real, la Bacalaureatul propus în proiectul legii Educației – solicitare către minister din partea Societății de Științe Matematice din România

16.813 vizualizări
Radu Gologan / Foto: Digitaliada
Radu Gologan / Foto: Digitaliada
În cadrul noului tip de Bacalaureat propus de proiectul legii educației, aflat în dezbatere publică până pe 24 august, Matematica să fie probă obligatorie pentru elevii de la profilul real, solicită reprezentanții Societății de Științe Matematice din România care susțin că vor transmite o scrisoare ministrului Educației. Președintele consiliului director al SSMR, Radu Gologan, a publicat textul scrisorii pe pagina sa de Facebook.

Solicitarea este ca pentru cei de la profilul real să fie obligatoriu o probă de Matematică sau Matematică-Informatică la Bacalaureat 2027.

„Urmare a numeroaselor discuții cu membrii Societății de Științe Matematice și a intervențiilor acestora pe mijloacele media, vom trimite Ministrului Educației nota atașată. Ne referim doar la partea din proiect dedicată bacalaureatului la matematică”, scrie profesorul Radu Gologan. Acesta a transmis membrilor SSMR ”să facă observații, dacă vor considera că e cazul”.

Textul scrisorii SSMR:

„Stimate Domnule Ministru Mihai Sorin Cîmpeanu,

​În urma discuțiilor din ultimele săptămâni în cadrul Societății de Științe Matematice din România asupra legii educației, s-a desprins ca propunere unanimă a filialelor noastre următoarea:

Textul legii să afirme concret obligativitatea probei Matematică, respectiv Matematică-Informatica, la examenul de Bacalaureat, Profil Real.

Argumentele noastre sunt:

1. În forma actuală, se va induce în societatea românească ideea marginalizării educației matematice în școală, cu consecințe grave pentru formarea gândirii logice a cetățenilor și a pregătirii universitare;

2. Se va diminua până la dispariție aureola pe care elevii și studenții români o au ca având abilități matematice excepționale la concursurile internaționale și la universitățile de prestigiu, considerăm noi, un lobby important de țară;

3. Exemplul Franței e elocvent: după ce acum câțiva ani au eliminat obligativitatea Bacalaureatului la Matematică pentru majoritatea profilurilor reale, au revenit în acest an, constatând dezastrul produs asupra a câtorva generații de studenți;

4. Realizăm că o variantă de luat în calcul ar fi obligativitatea Bacalaureatului la Matematică, doar pentru admiterea la facultățile de matematică, informatică, de științe exacte și tehnice, dar aceasta ar încălca principiul autonomiei universitare. În plus, am readuce Matematica pe post de știință utilă doar unora”.

Potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, elevii care încep clasa a IX-a în anul școlar 2023-2024 vor susține Examenul de Bacalaureat diferit, dacă se aprobă legile în această variantă. Astfel, elevii de clasa a XII-a vor susține o singură probă ce conține verificarea competențelor pe mai multe materii, vor fi două probe de limbi străine, proba de competențe digitale, iar cea specifică profilului va fi facultativă.

Vezi mai jos structura bacalaureatului, potrivit proiectului legii Educației:

Potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, proba facultativă se va susține astfel:

  • a) pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, o probă scrisă din matematică și informatică cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • b) pentru profilul real, specializarea științele-naturii, din filiera teoretică, o probă scrisă din fizică, chimie și biologie cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • c) pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, o probă scrisă din istorie și științe socio-umane, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică o probă scrisă din limba și literatura română și limba și literatura unei limbi de circulație internațională studiate, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • e) pentru filiera profesională, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire;
  • f) pentru filiera vocațională, o probă specifică profilului sau specializării.

Recent ministrul Educației a anunțat că a acceptat propunerea ca Limba și literatura română să aibă o probă separată, distinctă, în acest Bacalaureat.


15 comments
  1. Eu nu am inteles aceasta propunere. Dar la profilul real MATEMATICA ESTE PROBA OBLIGATORIE . Baiatul meu a dat anul acesta bac..si stiu ce vorbesc. A fost la profil real si a dat obligatoriu M2

  2. ce faci dom’le cu matematica, era buna in secolul trecut, mai bine pun accentul pe programare si inlocuieste matematica cu informatica ca e actuala

  3. Elevii de la MATE-INFO vor examen la INFORMATICA in loc de MATEMATICA (Atestatul se da la INFO), cei de la STIINTE ALE NATURII vor la BIOLOGIE/ANATOMIE sau CHIMIE in loc de MATEMATICA.

  4. Urmăriți cum se susține examenul de Bacalaureat în GB , Germania , Japonia, China , India , etc și alegeți un model bun !

  5. Câte materii au? 15 -20 …sa dea la toate domne. Din 3 în 3 zile. Sa fie toată lumea fericita… comitetele, asociațiile, comițiile, ministerele, campenii, paznicul de la intrare, bugetarii și cum a spus doamna … dinozaurii.

  6. Eu plec din tara, nu imi voi lasa prada copilul acestor dinozauri. Oamenii astia nu au nicio legatura cu evolutia societatii si au pretentii sa ne educe copiii. Tot ce au in cap este sa ii sufoce cu materii inutile pentru a ne forta pe noi parintii sa le platim meditatii.

    1. Matematica nu este materie inutilă. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre profilul real, despre specializarea matematică-informatică. Și se trece bacalaureatul și fără meditații la fiecare disciplină. Dacă locul copilului este cu adevărat la acel profil și învață constant și serios, nu are nevoie de meditații. O să vedeți că așa funcționează lucrurile și în țara unde o să vă stabiliți.

      1. Toate “skillurile” invatate la scoala dispar in mare parte dupa cel mult 2 ani dupa terminarea acestea. Problema e ca rezumam elevi la cateva profiluri 3-4 si nu ne bazam pe ce e important cu adevarat. Nu ne invata nimeni cum sa platim taxe, nu ne invata nimeni cum sa ne asiguram mancare dar bine macar ca putem sti care este teorema lui Pitagora. In alte tari copiii fac lucruri mult mai usoare, italia, finlanda, america. Ce facem in romania in clasele 7-8 pentru alte tari intra in materia de liceu. Un exemplu bun este anglia care mare parte din clase sunt bazate pe nivelul de inteligenta al unei persoane nu pe varsta acestea. Nu vreau sa arat cu degetul dar privind situatia de paragina in care se afla tara nu inteleg de ce nu vreti sa schimbati nimic. Toata lumea arata cu degetul spre parlamentari dar nici restul de romani nu sunt mai buni. De ce scuipa oameni pe strada, unde e bunul simt ce ar trebui dobandit de la parinti? Oare chiar asa am ajuns sa nu realizam ca important in viata este fericirea si sanatatea? La finalul zilei liderii pe care dam vina sunt alesi de noi asa ca nu are rost sa ne plangem cand sarim simguri in cap.

    2. Daca cititi cu atentie articolul o sa vedeti ca este vorba doar de profilul REAL care inseamna stiinte ale naturii si matematica informatica. Acesti elevi aleg profilul real tocmai pentru o deschidere catre domeniile tehnice si stiintifice: inginerie, informatica, stiinte, medicina, matematica, stiintele economice, domenii care nu se pot dezvolta fara matematica. Un absolvent de gimnaziu poate alege filologie, stiinte sociale sau un liceu tehnologic si atunci nu va da examen separat la matematica la bacalaureat. Optiuni sunt pentru toti, dorinta de a invata este mai putina. Asa merg lucrurile si acolo unde doriti sa va stabiliti. La capsuni, este adevarat, nu aveti nevoie de foarte multa matematica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exmatricularea elevilor, reintrodusă în proiectele legilor Educației, printr-un amendament susținut de minister, PNL și PSD: Exmatricularea poate fi realizată doar în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar

Parlamentarii au votat vineri, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru introducerea unui amendament în proiectele legilor Educației prin care exmatricularea se poate aplica în cazurile grave în care…
Vezi articolul

A rămas o săptămână până la simulările pentru Evaluarea Națională 2023 / Elevii de clasa a XII-a încep probele în data de 27 martie. Calendarul complet și lista conținuturilor eliminate

Simulările pentru Evaluarea Națională 2023 se desfășoară în perioada 20-22 martie, iar cele pentru examenul de Bacalaureat 2023 au loc între 27 martie și 30 martie, potrivit calendarului oficial. Vezi mai jos,…
Vezi articolul