Masca nu va mai fi obligatorie pentru elevii din clasele mari, în Anglia, din 17 mai / Reguli relaxate și în cazul universităților

Foto: © Gpointstudio | Dreamstime.com

Elevii din clasele mari nu vor mai fi obligați să poarte mască în clase sau în zonele comune ale școlilor din Anglia din data de 17 mai, când această națiune intră într-o nouă fază a relaxărilor, pe fondul scăderii ratei infecțiilor cu noul coronavirus, conform unui anunț făcut de autoritățile de la Londra luni, scrie The Guardian. În același timp, sunt relaxate și restricțiile în universități, unde toți studenții pot reveni la cursuri cu predare față în față.

Anunțul a fost făcut în prima zi în care nu s-a înregistrat niciun deces cauzat de Covid-19 în Anglia, Scoția și Irlanda de Nord.

Măsura renunțării la mască în cazul elevilor din clasele mari, vehiculată de la sfârșitul săptămânii trecute, fusese anterior aspru criticată atât de sindicate, cât și de experții epidemiologi, fiind primită cu rezerve inclusiv de către cei care consiliază guvernul în domeniul combaterii epidemiei, care apreciază că este o măsură riscantă, luată prea devreme, chiar și în condițiile unei situații epidemiologice mult îmbunătățite. 

Deși se renunță la mască în mediul școlar, măsurile ce vizează testarea elevilor la domiciliu, de două ori pe săptămână, vor fi menținute. Pe de altă parte, vor fi permise excursiile școlare mai lungi de o zi.

În cazul universităților, toți studenții care nu urmează cursuri practice vor putea să meargă la cursuri față în față, chiar dacă multe facultăți vor fi terminat activitățile de predare din momentul aplicării acestor măsuri. Și aceștia ar trebui să se testeze de două ori pe săptămână, după revenirea în campus, potrivit măsurilor anunțate.

Aceste măsuri au fost luate alături de altele ce vizează eliminarea unor restricții privind apropierea între persoane din familii diferite și în grupuri de prieteni; redeschiderea restaurantelor și barurilor; desfășurarea de nunți și alte evenimente cu până la 30 de participanți; activitățile sportive și culturale în interior, cu limită de participare a publicului; eliminarea carantinei în cazul celor care se întorc din anumite țări.

ID 29221899 © Gpointstudio | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version