“Masă sănătoasă în școli” – program național integrat cu buget de 1 miliard de euro pentru următorii 5 ani, propus de ministrul Cîmpeanu / Aproape 700.000 de elevi ar urma să beneficieze de masă

2.790 de vizualizări
Foto: © Erhan Inga | Dreamstime.com
Un miliard de euro ar urma să fie investiți de guvern într-un program ce va fi propus de Ministerul Educației, „Masă sănătoasă în școli”, program ce ar urma să se desfășoare în perioada 2022-2027, a anunțat, luni, ministrul Sorin Cîmpeanu, care a anunțat că a luat „decizia de a propune” o astfel de măsură.

Potrivit acestuia, programul va fi gestionat împreună cu Ministerul Agriculturii. Programul ar urma să „cupleze surse de la bugetul național și fonduri externe, nerambursabile și rambursabile”. Scopul măsurii este acela de reducere a abandonului școlar, care vor fi luate în considerare de către Ministerul Educației când acesta va stabili criteriile de desfășurare.

Declarația pe această temă a ministrului Sorin Cîmpeanu:

“Ìncepând cu anul școlar 2022-2023, la nivelul sistemului național de învățământ se propune instituirea Programului Național Integrat „Masa Sănătoasă în școli 2022-2027” pentru sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor.

Programul „Masa sănătoasă în școli” va fi implementat, în parteneriat, de Ministerul Educației si Ministerul Agriculturii, având surse de finanțare asigurate din bugetul național, fonduri externe nerambursabile și rambursabile.

Includerea unităților de învățământ preuniversitar în program se va realiza pe baza unor criterii aprobate de Ministerul Educatiei prioritizând școlile cu vulnerabilitate mare și medie din perspectiva abandonului școlar. 

Ministerul Educației va monitoriza indicatorii de eficiență și impact pentru „Programul național integrat Masa Sănătoasă în școli”.

Pentru Programul Național integrat „Masa sănătoasă în școli 2022-2027” se constituie un grup de lucru la nivelul guvernului (Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății, Ministerul Finantelor si Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europebe). Se dorește ca masa să fie asigurată folosind produse agroalimentare românești în colaborare cu Ministerul Agriculturii (inclusiv batoane nutritive BIO).

Finanțare Program pentru 5 ani – 1 miliard euro!

Începând cu septembrie 2023, Ministerul Educației va introduce în planul de învățământ al disciplinei „Educație pentru viață” și Modulul Educație pentru alimentație sănătoasă. 

Surse de finanțare Program:

a. 2022 – 2025: ME/ PNRR-PNRAS Runda 1 – 45 milioane euro (190.000 elevi din învățământul gimnazial – 1415 scoli) – selecția este deja realizată și se așteaptă semnarea contractelor de finanțare in iunie 2022 / masa va putea fi asigurată începând din septembrie 2022.

b. 2022 – 2025: ME/ PNRR PNRAS – Program special pentru 100 scoli mici, cu efective sub 50 elevi – 5.000 elevi  (apel iulie 2022/masa va putea fi asigurata începând cu noiembrie-decembrie 2022)

c. 2023 – 2026: ME/ PNRR-PNRAS Runda a doua – 90 milioane euro (număr estimat 380.000 elevi din invatamantul gimnazial) apelul va fi lansat in oct. 2022/ masa va putea fi asigurata începând din februarie – martie 2023

d. 2023 – 2027: ME/ POEO – 212 milioane euro pentru 90.725 elevi invatamantul primar – masa va putea fi asigurată începând din anul 2023

e. 2022 – 2024: ME/ Program ROSE – Banca Mondială: 120.000 liceeni din 615 licee – 3 milioane euro/an pentru masa;

f. 2022 – 2027: Ministerul Agriculturii va transforma  ‘„Programul pentru scoli’’ (100 milioane euro/an) Finanțează hrana pentru copii din grădinițe si clasele 1-8.

g. 2022 – 2027: ME / Bugetul National – Programul “Masa calda” are o finanțare de 68,8 milioane lei/semestrul 2 (14 milioane euro – sem 2 2021/2022) pentru 68.000 elevi din 150 scoli.

Proiectul-pilot “Masa calda” a fost implementat anul acesta în 134 de școli din cele 150 de școli bugetate În 16 scoli/10 județe nu a fost implementat (1 Bacău, 3 Bihor, 2 Bistrița-Nasăud, 2 București, 2 Buzău, 1 Galați, 1 Harghita, 2 Hunedoara, 1 Mureș, 1 Timiş).

Motive: licitații blocate, lipsa ofertanți sau lipsa buget local aprobat (GL- Tecuci).”

Anunțurile făcute de ministrul Cîmpeanu luni dimineață:

Photo 150793978 © Erhan Inga | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Unde este lista cu gradinitele din program? De ce nu sunt incluse toate unitatile de invatamant ? Toti copii au drepul la masa calda in unitatea unde invata!
    Va plange-yi ca lumea nu face copii!
    Va ganditi la acei patinti de ce nu mai fac alti copii? Poate nu isi permit! Poate nu vor sa faca daca nu le pot oferii un viitor!

  2. Vom face, vom drege…
    Câteva sute de școli din 17.000.

    Nici măcar toate școlile ce au deja cantină funcțională nu au fost integrate in program.

    Sau acolo unde există cantine școlare să poată livra și către școlile vecine și astfel să acopere tot orașul, comuna…

    Asa e când faci proiecte din birourile din str. Berthelot, mai ales vinerea de la 8⁰⁰-14⁰⁰, pe program scurt.

  3. In ziua in care Declic protestează la poarta ministerului pentru masă caldă, ministrul anunță că lansează programul. Ce coincidență, acum l-a scos din sertar🤦‍♀️

  4. „Masă sănătoasă în școli”, iar imaginea e cu 2 nuggets fierte in ulei!
    😄😄😄
    Romania, într-o pagină.
    Priceless!

  5. Domnule ministru,nu aveti idei rele dar vreti sa le aplicati fara pregatire. Chiar credeti ca in septembrie puteti introduce discipline noi ? Pai ,trebuie programe,manuale,profesori…Imi pare rau,dar dovediti ca nu cunoasteti invatamantul preuniversitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoară, despre efecte ale creșterii normei didactice de predare: De 3 ani, avem catedră liberă de matematică, nu vine nimeni pe ea. Acum au găsit modalitatea prin care n-o să se mai vadă lucrul acesta, pentru că profesorul de biologie predă matematică, profesorul de istorie predă filosofie

O profesoară din București, care a participat la protestul național al cadrelor didactice, a explicat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are creșterea normei didactice de predare. „Vă dau exemplul școlii mele,…
Vezi articolul

Elevul eliminat din examenul de Evaluarea Națională cu nota 1, pentru tentativă de fraudă, este un elev cu cerințe educaționale speciale (CES) care uitase să predea telefonul, susține ISMB

Elevul eliminat din examenul de Evaluarea Națională cu nota 1, pentru tentativă de fraudă, este un elev cu cerințe educaționale speciale (CES) care uitase să predea telefonul, susțin reprezentanții Inspectoratului…
Vezi articolul

Aproape 5 mii de elevi de clasele a VIII-a și a XII-a consideră că împărțirea pe module a anului școlar este un avantaj în privința pregătirii pentru Evaluarea Națională și Bac – raport al Ministerului Educației / Ce spun părinții

Peste 2.300 de elevi de clasele a VIII-a și alți peste 2.500 de a XII-a, participanți la un studiu realizat de experți ai Ministerului Educației consideră că împărțirea anului școlar…
Vezi articolul

Material susțint de BCR

VIDEO Ministrul Daniel David, la evenimentul de lansare a platformei Life-lab.ro cu instrumente didactice transdisciplinare: Miza în final nu este câte discipline și câte ore, ci trebuie să dăm atâtea discipline și atâtea ore câte trebuie pentru a transfera corect acele competențe / Concurs pentru profesori

Platforma Life-Lab.ro, un spațiu digital dedicat profesorilor care doresc să integreze educația financiară în lecțiile lor, indiferent de disciplina predată, a fost lansată recent în prezența ministrului Educației și Cercetării,…
Vezi articolul

O profesoară universitară predă la grupa la care e și studentă: „Demult voiam să parcurg această specializare, dar na, vine mintea un pic mai târziu” – Gazeta de Dimineață / Ministerul Educației anunță că a cerut punct de vedere Universității din Petroșani

Mai mulți angajați ai Universității Petroșani sunt colegi de grupă la o facultate din cadrul acestei universități, scrie Gazeta de dimineață. Aceștia au început noua facultate, direct din anul al…
Vezi articolul