“Masa caldă în şcoli” e doar pe hârtie. Normele de aplicare, publicate în Monitorul Oficial cu întârziere de un semestru

2.315 vizualizări
FOTO: unsplash.com
Monitorul Oficial a publicat normele de aplicare ale programului “masa caldă în şcoli”, după ce au trecut 5 luni de la începerea anului școlar. Urmează procedurile de licitaţie şi achiziţie, proceduri care ar putea întârzia şi ele mai mult de două luni împlementarea programului. Sunt doar 50 de școli implicate în Programul ”Masa Caldă” în școli. Este tot un proiect pilot, deși este pentru al treilea an la rând când se aprobă derularea lui, iar conform uzanțelor, pilotarea ar fi trebuit să dureze maximum doi ani.

De ce este important Programul ”Masa Caldă” în școli

Pentru că, potrivit notei de fundamentare, s-a dovedit că în școlile în care a fost aplicat, după primul an de pilotare, rata abandonului școlar a scăzut mult. ”Dacă anterior implementării programului în anul şcolar 2016 – 2017 s-a înregistrat o rată a abandonului şcolar de 6,1%, în urma derulării programului-pilot, aceasta a scăzut la 4,3%, ajungând ca la finele anului şcolar 2017 – 2018 să fie de 1,3%”, potrivit documentului oficial.

Care sunt regulile pentru Masa Caldă în școli.

Mâncarea trebuie să respecte un set de principii, potrivit Normelor de aplicare.

  1. Nu se adaugă aditivi alimentari, conservanţi sau orice alt tip de potenţiatori de arome şi gust în cazul mâncărurilor calde, preparate la nivelul cantinelor din incinta unităţilor de învăţământ sau la nivelul unităţilor de tip catering şi care urmează a fi servite preşcolarilor şi elevilor; de asemenea, produsele de origine animală sau nonanimală din care se prepară aceste mâncăruri nu trebuie să conţină aditivi sau alte substanţe acceptate peste limitele stabilite de legislaţia în vigoare.
  2. Uleiul necesar preparării se utilizează o singură dată, fiind un ulei de calitate superioară.
  3. Ceapa pregătită în prima fază a etapei de gătire nu se prăjește ci se înăbușă cu apă.
  4. Sarea iodată utilizată nu trebuie să conțină antiaglomeranți sau orice alt aditiv.
  5. Evitarea asocierii alimentelor din aceeași grupă la felurile de mâncare servite (de exemplu, la micul dejun nu se va servi ceai cu pâine cu gem, ci cu preparate din carne sau cu derivate lactate; în schimb se poate folosi lapte cu pâine cu gem sau cu biscuiți; la masa de prânz nu se vor servi felul 1 și felul 2 preponderente cu glucide – cereale, ca de exemplu, supa cu găluște și friptura cu garnitură din paste făinoase, ci din legume);
  6. Evitarea mâncărurilor care solicită un efort digestiv puternic sau care au efect excitant ori a căror combinație produce efecte digestive nefavorabile (cum ar fi iahnie de fasole cu iaurt sau cu compot);
  7. Nu se vor permite mâncărurile gen tocături prăjite. Ouăle se recomandă a fi servite ca omletă la cuptor și nu ca ochiuri românești sau prăjite;
  8. Se recomandă îmbogățirea rației în vitamine și săruri minerale prin folosire de salate din crudități și adăugare de legume-frunze în supe și ciorbe;
  9. Interdicția folosirii cremelor cu ouă și frișcă, a maionezelor, indiferent de anotimp, precum și a ouălor fierte (nesecționate după fierbere).
  10. Mâncarea livrată trebuie gătită în dimineața zilei în care se servește, păstrându-se în condiții sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și în condiții igienico-sanitare și la temperaturi corespunzătoare, conform legislației în vigoare.
  11. Unitățile de învățământ în care se desfășoară programul au obligativitatea de a păstra 48 de ore probe din alimentele servite copiilor, conform legislației în vigoare.

Ce meniu vor avea elevii

Propunerile sunt avizate de Ministerul Educației și de Institutul de Sănătate Publică.

  1. Ciorbă de legume
  2. Supă de pui cu legume
  3. Ciorbă de văcuță cu legume
  4. Legume cu piept de pui la grătar
  5. Mâncare de mazăre cu piept de pui
  6. Pilaf cu legume și ficăței de pui
  7. Piure de morcov cu grătar de pui
  8. Piure de cartofi cu piept de curcan
  9. Mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor
  10. Ghiveci de legume cu pui
  11. Orez cu legume și pui la tava
  12. Sufleu de broccoli cu brânză
  13. Cartofi gratinați cu piept de pui la grătar
  14. Tocană de legume cu orez brun
  15. Piure de cartofi cu sfeclă și chifteluțe de legume
  16. Omletă cu legume (ardei, ciuperci, ceapă verde) și brânză telemea
  17. Sufleu de conopidă, broccoli și brânză la cuptor
  18. Dovlecel umplut cu brânză la cuptor
  19. Ciuperci la cuptor umplute cu brânză (pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani)
  20. Macaroane cu brânză
  21. Cartofi franțuzești (la cuptor cu brânză şi ou)
  22. Quinoa cu legume
  23. Sandvici cu unt, şuncă, caşcaval şi legume (roşii, castravete, salată)
  24. Sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude (gogoșar, varză, morcov).
  25. Salată de fructe (măr, pară, caisă, piersică, banană, portocală)

FOTO: Unsplash.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Locurile în plus la Olimpiada Națională de Muzică 2023 au fost suplimentate pe bază de cerere către Ministerul Educației, în cazul Colegiului ”George Enescu” București / Directoare: Tuturor liceelor care au cerut locuri în plus li s-au dat

Doar 18 din 35 de elevi de la Colegiul Național ”George Enescu” din București au mers la Olimpiada Națională de Muzică de anul trecut, nu 30 câți au fost înscriși…
Vezi articolul

Bursele de merit „Ligia Deca” pentru medii școlare de 1, 2, 3 și 4 nu vor mai fi acordate din septembrie 2024. Dispar cele peste 8.500 de burse de merit pentru medii sub 5, pentru care elevii încasează anul acesta 450 de lei pe lună dintr-o gafă a ministrului

Premiera înregistrată de educația din România și semnalată de Edupedu.ro în noiembrie 2023 și-a dovedit falimentul 5 luni mai târziu: este vorba despre bursele de merit „Ligia Deca”, pentru elevii…
Vezi articolul

Tensiuni în alianța PSD-PNL Timiș. Rectorul Universității de Vest, liberalul Marilen Pirtea, răspunde ironiilor legate de cartea lui Ciucă / Fusese sfătuit să-i „împrumute softul anti-plagiat” liderului de partid, pentru „cartea pierdută”

Alfred Simonis (PSD), președintele interimar al Camerei Deputaților și președintele ales al Consiliului Județean Timiș, l-a ironizat recent pe deputatul PNL Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.…
Vezi articolul
Neurostiinta la Clasă - Paul Olteanu, Diana Mișa, Sorin Ion / Foto: GMP PR

Reacția organizatorilor “Neuroștiința la clasă” cu privire la erorile științifice aduse în fața elevilor prin podcastul Mind Architect, greșeli semnalate de 3 oameni de știință: “Împreună putem contribui la educația unei generații care va fi, poate, mai senină, mai blândă cu sine și cu greșelile celor din jur” / Ce spune echipa sa despre lipsa de studii în domeniu în cazul Paul Olteanu

După ce a adus în fața elevilor un program de neuroștiință organizat de nespecialiști, cu sprijinul Ministerului Educației, echipa “Neuroștiința la clasă” le cere specialiștilor să corecteze din mers informațiile…
Vezi articolul

GRAFIC Nivelul digitalizării în România, „sub nivelul mării” – analiză a cercetătorilor de la Universitatea Babeș-Bolyai: Țara noastră are cel mai redus ritm de creștere al indicelui economiei și societății digitale din ultimii șapte ani / Doar o reformă fundamentală poate schimba perspectiva

România rămâne pe ultimul loc în UE în 2022 în privința valorii indicelui economiei și societății digitale (DESI) și în acest an, arătau în urmă cu câteva zile datele Comisiei…
Vezi articolul

Admiterea la liceu și examenul de bacalaureat din proiectul de lege a Educației, criticate în continuare de Federația Națională a Părinților, care remarcă „și completări și modificări benefice”

„Federația Națională a Părinților își menține opoziția față de modul în care se propune desfășurarea admiterii în învățământul liceal și a examenului de bacalaureat”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.…
Vezi articolul