Marți, 17 mai, ultima zi de înscriere la concursul de Titularizare 2022. Care sunt celelalte etape

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Ultima zi de înscriere pentru profesorii sau viitoarele cadre didactice la concursul de Titularizare 2022 este marți, 17 mai, potrivit calendarului oficial. Amintim că în unele județe înscrierea s-a putut face online, în timp ce alte centre au solicitat depunerea fizică a „dosarului cu șină”. Spre deosebire de anul trecut, au fost reintroduse adeverința de integritate comportamentală și cazierul.

Candidații la Titularizare 2022 din județul Timiș își depun documentele pentru concursul național într-o aplicație creată în acest scop. „Avantajul pentru ultima zi de înscriere este că această aplicație se închide la ora de 23:59, adică ei au un interval orar puțin mai larg, în care pot să se mai gândească, să mai adune, să încarce documentele”, după cum a declarat inspectorul școlar Timiș, Aura Danielescu, pentru Edupedu.ro. Mai multe detalii aici.

În data de 23 mai 2022 se publică la avizier și pe pagina web a inspectoratelor școlare graficul privind susținerea probelor practice / orale și a inspecțiilor speciale la clasă, potrivit calendarului.

Probele practice / orale și inspecțiile la clasă se organizează și se desfășoară în perioada 24 mai – 30 iunie 2022. „În aceeași perioadă se soluționează și eventualele contestații la aceste probe”, se arată într-o procedură primită de inspectoratele școlare de la Ministerul Educației.

La data de 4 iulie 2022 se vor afișa la avizierul și pe pagina web a inspectoratelor școlare rezultatele la probele practice / orale și la inspecțiile speciale la clasă.

Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2022 are loc în data de 13 iulie 2022.

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Citește și:
Angajarea profesorilor, între digitalizare și dosar cu șină. Cum arată înscrierea la Titularizare 2022, cel mai mare concurs de recrutare din România
DOCUMENT Candidații la concursul de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online. Descarcă fișa de înscriere / Precizările Ministerului Educației: Inspectorii școlari au obligația de a consilia candidații în privința disciplinelor la care se pot înscrie

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version