Marți, 12 martie, sunt soluționate în ședință de repartizare cererile profesorilor pentru completarea normei didactice, precum și cererile celor în restrângere de activitate, prin transfer, în anul școlar 2024-2025

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Marți, 12 martie, cererile profesorilor titulari pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată și cererile cadrelor didactice debutante sunt soluționate în ședință de repartizare, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025. Vor fi soluționate și cererile cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer.

În metodologia de mobilitate se arată că în perioada 6-11 martie are loc depunerea acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate.

Calendarul pentru completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului școlar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate, conform metodologiei de mobilitate:

m) depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 6-11 martie 2024

n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a restrângerilor; Perioada: 12-13 martie 2024

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar; Termen: 14 martie 2024

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, cu respectarea prevederilor art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 14-18 martie 2024 

Amintim că, în perioada 3-11 aprilie, profesorii pot depune la școală cererea pentru prelungirea contractului de muncă pe perioadă determinată, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025. Este vorba despre cadrele didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei sau mediei de repartizare minimum 7 (şapte), sesiunile 2023 şi/sau 2022, respectiv 2023, 2022, 2021 şi/sau 2020 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar, pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
În perioada 3-11 aprilie, profesorii depun la secretariatele școlilor cererea pentru prelungirea contractului de muncă în anul școlar 2024-2025. Model de cerere
Exit mobile version