Marius Pieleanu părăsește SNSPA, în urma scandalului privind acuzațiile de hărțuire sexuală: „De mâine voi răspunde doar în calitate de persoană fizică” /  El a respins orice acuzație privind eventuale abuzuri și gesturi cu tentă sexuală 

Sociologul Marius Pieleanu a declarat, pentru Rise Project, că părăsește SNSPA, în urma scandalului privind acuzațiile de hărțuire sexuală. El reclamă un „lințaj mediatic” și respinge acuzațiile de abuzuri și gesturi cu tentă sexuală.

„Pentru a elimina orice fel de discuție și asociere cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative, la care țin foarte mult, am luat o decizie astăzi unilaterală. De mâine voi răspunde doar în calitate de persoană fizică. A fost greșeala mea că nu am intervenit de acum patru zile că poate nu ajungem aici. Lucrurile au escaladat. Sunt supus unui linșaj mediatic în sensul cel mai științific și epistemiologic al sintagmei. Deci trebuie să răspund ca atare”, a declarat Marius Pieleanu, contactat de jurnaliștii de la Rise Project.

Pieleanu a respins orice acuzație privind eventuale abuzuri și gesturi cu tentă sexuală: „E adevărat că eu sunt mai puțin convențional, nu e niciun secret, dar asta nu înseamnă că nu sunt normativ. Depinde cum definiți adecvarea, inadecvarea, nu am ce să comentez (…) Acum că cineva spune despre mine că aveam împreună cu niște colegi de-ai mei un limbaj sau un cimportament neadecvat, definiți conceputul, pentru că discuția e lungă. Definiți conjunctura, relația de apropiere”.

Cât privește acuzațiile aduse lui Alfred Bulai, „unele lucruri le cunoaștem, alte lucruri nu le cunoaștem. Eu nu am stat după Alfred niciodată să văd … apropo … el este un tip absolut fabulos din punct de vedere științific. Una-i una, alta-i alta. Asta e societatea post adevăr, în care simpla acuzație ține post de probă. De asta legiuitorul zice – orice afirmație trebuie să o probezi cu niște lucruri.”

Declarația lui Marius Pieleanu, profesor la SNSPA, a venit în contextul în care Alice Iancu, în prezent lector universitar doctor, care a absolvit studiile de licență (științe politice/sociologie), masterat (științe politice) și doctorat (științe politice) la SNSPA, în perioada 2000-2010, susține, într-un articol publicat pe Rise Project, că „pe Alfred Bulai, Ștefan Stănciugelu și Marius Pieleanu îi știam de abuzatori încă din perioada studiilor”. Ea povestește experiența sa din perioada studiilor și ceea ce i-ar fi povestit colegele.

Citește integral pe Rise Project
Exit mobile version