UPDATE: Guvernul a anunțat că s-au găsit soluții privind eliminarea inechităților salariale, dar rămâne deschis dialogul în privința majorărilor salariale de la 1 ianuarie, în lipsa legii salarizării. Liderii sindicali care au fost luni la prânz la Palatul Victoria, la întâlnirea convocată de premierul Ciolacu pentru chestiuni legate de salarizarea angajaților din școli, au declarat jurnaliștilor prezenți în fața instituției că angajamentele privind salarizarea personalului din școli vor fi respectate, conform reprezentanților Executivului. Legat de discuția de luni, pe tema inechităților salariale, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educației „Spiru Haret“, a spus că „Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie“.
UPDATE: Anunțul Guvernului după negocieri a fost acela că s-au găsit soluții privind eliminarea inechităților salariale, dar rămâne deschis dialogul în privința majorărilor salariale de la 1 ianuarie, în lipsa legii salarizării.
Atât Nistor, cât și Simion Hăncescu, liderul FSLI, au ieșit de la întâlnire zâmbitori și i-au asigurat pe jurnaliști că „angajamentele vor fi respectate“. Cu toate acestea Hăncescu a spus că Legea salarizării nu se va face în 2023 și că „trebuie să găsim soluții pentru educație de la 1 ianuarie. Încă nu avem soluții clare“. Câteva momente mai târziu, întrebat cum o să se aplice majorările din OUG 57 dacă nu există legea salarizării, Hăncescu a declarat că „sunt soluții, așteptați că o să le aflați“.
Declarațiile făcute la ieșirea de la Guvern de cei doi lideri sindicali:
Simion Hăncescu: „Guvernul va da un comunicat în următoarea oră și o să aflați mai multe.
Reporter: Dar dvs. ce ați cerut, ce ați cerut?
Simion Hăncescu: Ceea ce am cerut și acum 1 săptămână.
Reporter: Și veți primi ce ați cerut?
Marius Nistor: Rezolvarea inechităților salariale, exact așa cum s-a stabilit la întâlnirea anterioară. În momentul de față Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie.
Reporter: Va fi gata Legea salarizării la 1 ianuarie 2024?
Marius Nistor: Deci noi vorbim de inechități salariale, asta s-a discutat la întâlnirea anterioară.
Reporter: Domnule Nistor, concret, asta înseamna salariile pentru directori?
Marius Nistor: Asta înseamnă inechitățile salariale, dar nu este vorba doar de salariile directorilor, vorbim și de personalul didactic auxiliar care ocupă funcții de conducere. Deci sunt mai multe aspecte.
Reporter: De ce majorări au ei nevoie, cu cât ar trebui să crească în cazul lor?
Marius Nistor: Cifrele le veți afla în momentul în care Guvernul va lua o decizie.
Reporter: Deci, deci la 1 ianuarie vor mai crește salariile? Sunt bani pentru majorări?
Marius Nistor: Angajamentele se vor respecta conform Ordonanței 57 și ordonanței 58.
Reporter: Ar trebui să se îngrijoreze profesorii?
Marius Nistor: Noi nu discutăm de promisiuni, noi discutăm de acte normative.
Simion Hăncescu: Deci încă o dată…
Reporter: De ce nu stați să vorbiți cu noi? Când era grevă vorbeați cu noi, nu fugeați.
Simion Hăncescu: V-am spus că lucrurile încă nu sunt tranșate, stimați ziariști. Încă se fac calcule. Legea salarizării nu se face în 2023, se știe treaba asta, trebuie să găsim soluții pentru educație de la 1 ianuarie. Încă nu avem soluții clare“
Reporter: Nu aveți bani de salarii nici acum, ele sunt plătite din fondul de rezervă…
Simion Hăncescu: Bani de salarii se acordă pentru 2023, a spus premierul foarte clar, nu ne interesează de unde, e treaba statului român. Esențial e ca oamenii să-și ia banii.
Reporter: Și de la 1 ianuarie ce se va întâmpla?
Simion Hăncescu: Urmează să discutăm concret pentru 1 ianuarie.
Reporter: Deci nu există o soluție concretă, de la 1 ianuarie ce se va întâmpla cu salariat?
Marius Nistor: Se aplică ordonanța 57.
Reporter: Păi și dacă legea salarizării nu este gata cum se aplică Ordonanța 57? La ce vă raportați?
Simion Hăncescu: Sunt soluții, așteptați că o să le aflați.
Reporter: Se dau prin hotărâre de guvern? Se pot da prin hotărâre de guvern banii?
Simion Hăncescu: Nu, trebuie ordonanță sau lege“.
Inechitățile salariale despre care vorbesc sindicatele înseamnă diferențele foarte mari create între salariile personalului didactic de conducere din școli, directori și directori adjuncți, și personalului didactic auxiliar de conducere – contabili-șefi și cecretari-șefi, după aplicarea în practică a majorărilor salariale obținute de profesori în urma grevei generale din mai-iunie 2023.
Liderul FSE, Marius Nistor, spunea pentru Edupedu.ro săptămâna trecută că rezolvarea inechităților salariale ar putea fi făcută prin majorări serioase pentru personalul din conducerea școlilor: Un director adjunct al unei școli ar trebui să primească în plus 1600 de lei pentru a ajunge la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată.
Reamintim, șeful Guvernului s-a mai întâlnit și în 16 octombrie cu sindicatele din învățământ, fără ca Ministerul Educației să fi prezentat vreo soluție la situația de criză în care se află directorii și personalul de conducere – secretarii-șefi și contabilii-șefi din școli, conform surselor Edupedu.ro.
Articol în curs de actualizare