Marius Carașol, fostul director Transelectrica acuzat că și-a falsificat diploma de studii, a fost trimis în judecată

901 de vizualizări
Marius Carasol / Foto: Facebook/Transelectrica

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte l-au trimis în judecată pe Marius Carașol, aflat în arest preventiv, acuzat de fals și înșelăciune, potrivit unui comunicat al instituției. O investigație Edupedu.ro a arătat în exclusivitate că Marius Carașol a folosit o diplomă falsă de licență pentru a se putea angaja ca director general al companiei cu capital de stat Transelectrica.

Carașol e acuzat de procurori că a falsificat diploma de inginer seria D nr. 0286614, pe care a pretins că a obținut-o de la Universitatea Politehnica București.

”Inculpatul a utilizat acte false, respectiv documente de studii din care reieșea faptul că a urmat cursurile Universității Politehnica București, Facultatea de inginerie electrică, fiind inginer diplomat, pentru angajarea sa la diferite entități economice”, arată procurorii.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 1 București.

În 19 noiembrie, Carașol fusese reținut de procurori

Acesta este cel mai mare scandal al studiilor de pe piața energetică românească, adus la lumină după o investigație Edupedu.ro.

Foto: Marius Carașol / Facebook/Transelectrica


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Până duminică, școlile trebuie să reactualizeze datele în SIIIR, sistemul informatic al Ministerului Educației, în privința clădirilor cu risc seismic, potrivit unei circulare a instituției

Până duminică, 19 februarie, școlile trebuie să se ocupe de revizuirea și reactualizarea datelor în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) privind destinația clădirilor și încadrarea lor într-un…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Noile salarii ale profesorilor, pe baza majorărilor din OUG 57/2023, nu pot fi calculate cu aplicația de salarizare, pentru că aceasta nu a fost încă actualizată, transmit inspectoratele școlare

Aplicația de salarizare din Învățământ nu a fost actualizată, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. „Statele de personal și plată pentru luna iunie 2023 nu se lucrează în versiunea…
Vezi articolul

Intelectuali, scriitori, profesori și publiciști de stânga din toată lumea cer stângii americane să abandoneze dogmatismul și extremismul ideologic care riscă să sufoce societatea. Printre semnatari: Francis Fukuyama, Malcolm Gladwell, J.K. Rowling, Salman Rushdie

Peste o sută de scriitori, profesori, publiciști și istorici din SUA și întreaga lume, majoritatea cu simpatii de stânga, au publicat o scrisoare deschisă în care cer reprezentanților stângii să…
Vezi articolul