Marius Căldăraru, consilier în Ministerul Educației, condamnat în primă instanță într-un dosar cu diplome false de bacalaureat / Și-a dat demisia după ce presa a solicitat ministerului un punct de vedere

20.214 vizualizări
Foto: Facebook.com/MariusCaldararu
Consilier pentru romi în cadrul Ministerul Educației, Marius Căldăraru a fost condamnat de Judecătoria Caracal la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare de fals material în înscrisuri oficiale, potrivit HotNews.ro. Concret, acesta ar fi fost rugat de un prieten să-i facă rost de o diplomă falsă de bacalaureat pentru soția sa, iar Căldăraru l-a sunat pe un coleg de la liceul unde este profesor, el fiind detașat politic pe postul de la minister în perioada 2019-2024. Colegul la care a apelat Căldăraru pentru diplomă este informaticianul Liceului Tehnologic „Constantin Filipescu” din Caracal, care i-a cerut bani contra actul fals.

Originar din județul Olt, Căldăraru a fost căutat în 2022 de un amic din Caracal, Marin Mușat, care i s-a plâns că soția lui are nevoie de o diplomă de bacalaureat pentru a se angaja la o filială CEC din zonă, pentru care avea nevoie de studii medii. Soția lui Mușat nu avea studii liceale, abandonase școala în clasa a IX-a.

Potrivit HotNews.ro, consilierul din Ministerul Educației l-a contactat pe WhatsApp pe informaticianul Liceului Filipescu din Caracal, căruia i-a cerut să facă rost de o diplomă de bacalaureat pentru soția unui prieten. Neagoe a acceptat, dar a cerut 500 de euro.

Urmare a intermedierii făcute de consilierul din Ministerul Educației, informaticianul Liceului Filipescu s-a întâlnit chiar în fața unității de învățământ cu bărbatul care voia diploma falsă. Acesta i-a adus o fotografie a soției, certificatul de naștere, precum și suma de 200 de euro și 600 de lei. Marin Mușat l-a anunțat pe informatician că diferența până la 500 de euro i-o va da când va primi diploma.

Soția lui Mușat se înscrisese deja la concursul de angajare, fiind programată pentru interviu, însă diploma încă nu îi parvenise. Marin Mușat l-a sunat iarăși pe prietenul său din Ministerul Educației. Căldăraru l-a contactat din nou pe WhatsApp pe informaticianul Liceului Filipescu și i-a cerut să urgenteze eliberarea documentelor promise lui Mușat.

Urmare a presiunilor venite din minister, Mihai Neagoe s-a conformat iar pe pe 18 ianuarie 2023 s-a întâlnit cu Marin Mușat înmânându-i diploma falsificată și o adeverință din care reieșea că soția sa absolvise Liceul ”Constantin Filipescu”. La întâlnirea avută în parcarea unui supermarket din Caracal, informaticianul a primit și restul de bani: 200 de euro.

Potrivit diplomei, soția lui Mușat figura că a susținut si promovat examenul de bacalaureat sesiunea august -septembrie 2005 cu media 7,63.  

Femeia nu a mai apucat să folosească diploma și adeverința școlară din care reieșea că femeia studiase la profilul matematică-informatică pentru că au intervenit polițiștii, scriu jurnaliștii.

Comnsilierul din Ministerul Educației, singurul care nu și-a recunoscut fapta în dosar

Atât Marin Mușat, cât și informaticianul Mihai Neagoe au recunoscut întru-totul acuzațiile. Singurul care nu a recunoscut acuzațiile a fost consilierul din Ministerul Educației.

La audieri, Marius Căldăraru a declarat că îl știa pe Marin Mușat încă din copilărie și că s-a întâlnit cu acesta la o petrecere, organizată într-un sat din Olt în septembrie 2022. A afirmat că a purtat unele discuții cu prietenul său, „fără a mai reține exact dacă priveau eliberarea unei adeverințe sau diplome de bacalaureat pe numele soției lui, întrucât era în stare de ebrietate”.

Hotărârea instanței:

„În temeiul art. 47 din C.p. rap. la art. 320 alin. 1 din C.p cu aplicarea 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Căldăraru Marius, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii instigare de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal şi art. 67 alin. 1 din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe”, potrivit sentinței citate.

De remarcat că pe Portalul Consiliului Superior al Magistraturii pedeapsa din această Hotărâre nr 180/2024 a Judecătoriei Caracal pentru consilierul din Ministerul Educației Marius Căldăraru este de 1 an și 2 luni, în timp ce pe portalul instanțelor, al Ministerului Justiției, aceeași hotărâre conține o pedeapsă de 10 luni pentru același inculpat în primă instanță.

Căldăraru, trimis la muncă în folosul comunității și la un curs de calificare profesională

„În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, în cazul in care se va executa pedeapsa.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a C.p. impune condamnatului să execute următoarea obligație: – să urmeze un curs de calificare profesională organizat de Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Olt, derulat de Serviciul de Probațiune Olt.

În baza art. 93 alin. 3 C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei şi unităților de utilitate publică din Mun. Caracal, jud. Olt, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afara de cazul in care din cauza stării de sănătate nu poate presta aceasta muncă. În baza art. 91 alin. 4 CP atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 CP”.

Ministerul Educației le-a răspuns jurnalișitlor de la HotNews că nu era informat despre cazul în care era implicat consilierul, dar că Marius Căldăraru și-a dat demisia pe 25.07.2024, a doua zi după primirea solicitării.

Marius Căldăraru este profesor la Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” din caracal, județul Olt și în 2021 a obținut Gradul didactic I la Universitatea din București. Potrivit răspunsului Ministerului Educației acesta a fost detașat în cadrul Ministerului Educației în perioada 01.08.2019 – 25.07.2024 în funcția de consilier IA la Direcția Minorități din cadrul Direcției Generale Minorități și Relația cu Parlamentul.


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

Ipocrizie a Ministerului Educației: anunță că sumele pentru 2023 au fost date școlilor din programul de prevenire a abandonului școlar, dar omite să spună ce s-a întâmplat cu banii pe anul trecut. Director de școală: Unde sunt banii din PNRAS pentru 2022, de ce nu se spune nimic concret?

În contextul în care majoritatea școlilor care fac parte din PNRAS nu au primit nici acum banii pentru toate cheltuielile din 2022, după cum a scris joi, 28 septembrie, Edupedu.ro.…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis: Legile și normele de aplicare pentru implementarea proiectului România educată trebuie să reflecte nu doar litera, ci și spiritul său incluziv, în care valorile fundamentale în construcția și practicile sistemului de educație sunt respectate

Mesaj în apărarea proiectului România educată, dat de președintele Klaus Iohannis duminică, la Festivalul „Săptămâna Haferland”, ediția a X-a, din localitatea Criț, județul Brașov. Șeful Statului a subliniat faptul că…
Vezi articolul

Eveniment susținut de BCR

Conferință regională pentru profesori și învățători, la Timișoara, pe 21 septembrie, organizată de Edupedu.ro: Școala de Bani începe școala – discutăm despre educație financiară într-un context transdisciplinar – înscrieri deschise

Elevii și copiii, în general, ar fi indicat să știe noțiunile de educație financiară, dar și mai important este să le aplice și să afle despre bani în cât mai…
Vezi articolul