Marius Budăi: Profesorul debutant va câștiga de la 1 ianuarie 2024 un salariu net de 4.600 de lei pe lună

47.849 de vizualizări
Marius Budai /Foto: gov.ro
Ministrul Muncii a declarat că de la 1 ianuarie 2024 un profesor debutant va avea un salariu net de 4.600 de lei. Declarația a fost făcută la Guvern, după ședința în care Executivul a adoptat ordonanța de urgență prin care au acceptat cererile sindicatelor.

Întrebat de reporterul Euronews România Sonia Teodoriu cât vor câștiga concret profesorii de la 1 ianuarie 2024, ministrul Muncii a spus că este vorba despre o dublă creștere salarială pentru profesorii debutanți – adică grila va pleca de la 4.098 de lei net și tot la 1 ianuarie va avea loc și majorarea cu 50% din diferență, convenită acum cu sindicatele.

Marius Budăi: „Discuția și principiul care este că în următoarea grila de salarizare debutantul va porni în așa fel cu coeficientul de ierarhizare încât salariul mediu brut să fie salariul minim. Ăla este, nu când va ajunge acolo. Discuțiile ulterioare care s-au purtat și ce s-a scris astăzi în ordonanța de urgență și ce s-a scris și în memorandum și în declarațiile liderilor politici, în mai multe acțiuni pe care l-am avut în această perioadă, este că prima tranșă de majorare (…) va fi de 50% la început.

La 1 ianuarie 2024 cât va fi salariul debutantului și cu cât vor creste salariile tuturor celorlalți profesori, in medie?

Marius Budăi: Păi dacă în momentul de față, după această grilă are, 5.398, până la 6.900 jumătate din această sumă probabil… De la 4.098 va fi o creștere până la 4.600 de lei, de la 1 ianuarie, în mână, net”. 

Declarațiile în video de mai jos:

Fragmentul pe tema salariului debutantului:

Reporter: Dincolo de principiul enunțat în ordonanța de urgență, că salariul debutantului se va apropia cu încă 50% de la 1 ianuarie de salariul mediu pe economie, spuneți-ne exact care este care va fi salariul debutantului la 1 ianuarie 2024?

Marius Budăi: Ori n-am explicat noi bine în parcursul acestor zile, ori dvs. ați formulat un pic incorect. Nu. Discuția și principiul este că în următoarea grilă de salarizare, debutantul va porni în așa fel cu coeficientul de ierarhizare încât salariul mediu brut să fie salariul minim, acela este, nu când va ajunge acolo. Discuțiile ulterioare care s-au purtat și practic ce s-a scris astăzi în ordonanța de urgență și ce s-a scris și în alt memorandum și în declarațiile liderilor politici, repet, în mai multe acțiuni pe care le-am avut în această perioadă, este că prima tranșă de majorare între cumulul aflat în plată acum și acea prevedere va fi de 50%, la început de 1 ianuarie 2024.

Reporter: Și nu mi-ați răspuns: cât va fi plătit un debutant la 1 ianuarie 2024?

Marius Budăi: Păi dacă în momentul de față, după această grilă, are 5000 și cât a ajuns brutul?.. aproape 5398. Da, până la 6900, jumătate din această sumă.

Reporter: Adică, în mână?

Marius Budăi: Păi de la 4098, probabil va fi o crește undeva până la 4600, de la 1 ianuarie, în mână.

Reporter: De la 1 ianuarie. Vorbim de sume nete sau brute?

Marius Budăi: Net, noi luăm netul, nu luăm brut.


25 comments
  1. Pentru Ana:
    Cele mai de jos azil are 3600lei/lună, deci pentru cei care nu au fost directori vor plăti copiii lor diferența (pentru minim de condiții), dacă va fi nevoie!
    Acesta e ghidajul salariu-piata !

  2. în învățământ numai profesori sunt . NEDIDACTICUL nu este nicăieri. Nu avem nevoie de bani sunt magazine speciale pentru noi . De la miting nu am lipsit , de la salarizare da . După 27 de ani vechime am 2600 , cam mult . Nu am nevoie, facturile nu le mai plătesc , banca , nimic……

  3. …iar un profesor cu 5 ani de facultate, 35 ani vechime, grade, diploma de excelenta , o perioada director de scoala,etc. are o pensie de 3600 lei

  4. o profa amenință că de acum înainte va da numai note pe merit. deci până acum și-a bătut joc de învățământ.
    toți Profi concediați și angajați pe baza de examen, și numai de la 8, in sus.

    1. Nu știu nici cine sunteti nici cu ce va ocupați dar nu a-ti priceput nimic nici din greva profesorilor nici din ce s-a întâmplat în aceste saptamani.Romanii se spune că se pricep la toate la fotbal , la politica ,etc .Păcat ca doar gura e de noi.

    2. analugojana….daca atat ai inteles…no comment
      sunt sigura ca profa respectiva NU ameninta si nu era vorba ca nu a dat note pe merit…ce sa zic…la profesorii astia pe care i huliti,functioneaza empatia…dar deh…termen greu pentru unii…
      jenant extremismul asta cu: sa i concediem pe toti…bla bla

  5. SUNT VB GOALE SUNT PROFESOR DE 20 DE ANI SI NU PRIMESC 4600 LEI NET, SUNTETI NISTE MINCINOȘII ,PLAGIATORI SI MINCINOȘI IN ACELAȘI TIMP

  6. vezi ca nu ai habar,salariile celorlalti se calculeaza in functie de salariul debutantului.Nimeni nu a intrat in greva pentru niste neica nimeni care nu si au gasit de lucru intr un domeniu mai bine platit,ca de vocatie nici vorba.

  7. Cred că cei mai mulți debutanți care au fost(sunt) în grevă, au fost, de fapt, pentru alții (pentru cei care vor veni, din toamnă, în locul lor).

    1. vezi ca nu ai habar,salariile celorlalti se calculeaza in functie de salariul debutantului.Nimeni nu a intrat in greva pentru niste neica nimeni care nu si au gasit de lucru intr un domeniu mai bine platit,ca de vocatie nici vorba.

  8. Mie, profesor cu câțiva ani până la pensie, celui care a ținut de o viață fiecare oră cu onoare pentru cei ce vor deveni oameni educati- scopul suprem al fiecărei ore fiind ca elevii sa poată apoi cântări toată viața CU CAPUL LOR, ce mi-ați dat?
    M-ați facut una cu cei care mai au multă cunoaștere de dobândit pâna a deveni specialiști in citirea copilului și a nevoilor lui!
    Și imi luați orice șansă de a- mi trăi senectutea la minimul valoric!
    Spitale-praf! Pensie -praf!
    Statul fără onoare de oamenii care au muncit și muncesc credeți că merită ceva?
    P.S.Vreți să ieșim din grevă ca să puteti apoi singuri să suspendați contractul de muncă, așa cum ,,suspendați greva”!
    Totul sa fie suspendat în afară de cei de la butoane!

  9. Sa i-o spui lui Mutu. Si apoi…pana la 1 ianuarie traieste cu aer, nu? Sumele din ordonanta sunt fixe, nu procentuale. Asta inseamna ca de la 1 ianuarie cand creste salariul pe tara, noi iar vom fi in urma din acest motiv. La nregocierile de sambata ni s-a spus 25 LA SUTA, nici vorba de sume fixe. Ca nu suntem tmpiti. Anul trecut era uleiul 4,50 lei, anul asta 9 lei. La ce ne ajuta aaceasta suma fixa daca: 1) avem inflatie; 2) creste salariul pe tara si noi ramanem tot cu ce avem in grila???? Cat despre vouchere, sunt pt.formare(obligatorie prin lege de catre angajator) si sunt din fonduri europene, nu dau ei nimic. Iar ultima transa din marire e la Sf.Asteapta in 2025. Ieri au spus ca se incheie in 2024. Avem 25 in 2023, 50 in 2024 si 25 in 2025. E normal sa accepte liderii asemenea facaturi in numele nostru? Mai oameni buni, e altceva decat s-a oferit ieri.

    1. Nu stiu sa existe vreun salariu (poate al demnitarilor…) legat de salariul mediu/minim pe economie, care sa creasca in fiecare an, odata cu acesta. Cred ca profesorii au inceput sa-si doreasca prea mult. Sau cineva (de exemplu liderii de sindicat, care de 20 ani n-au obtinut nimic, dar tot sunt in functie) i-a convins ca se poate obtine orice. Oricum, incercarea moarte n-are. Totusi, intr-o negociere e ca la poker: ceri mult, mai discuti, fiecare mai lasa de la el ceva, cazi la pace. Profesorii nu prea lasa nimic (exceptand cei 6% din pib, la asta s-a renuntat de la inceput si a ramas doar partea cu salariile din greva asta), deci practic nu prea mai e negociere, e direct santaj: “imi dai ce vreau sau plec!”. Cred ca s-ar putea gasi suficienti oameni care sa ia 6 la un concurs si sa devina profesori, in cazul in care e necesar. Desigur, nu se poate pe loc, dar vara are 3 luni… Asa vad eu problema, ca parinte si salariat cu 20 ani vechime, cu studii superioare, angajat pe post de studii superioare, intr-o fima medie, care are salariul cat va avea de acum un profesor debutant.

      1. Aveți perfectă dreptate, nepalezii de abia așteaptă, nici nu trebuie să se pregătească pentru vreun examen. Toată lumea știe ce trebuie și cum să țină orele un profesor, mai puțin profesorii. Cel mai bine ar fi să-și educe fiecare copii acasă, la toate materiile.

      2. Fara salarii decente, în următoarea generație la catedra vor veni toți nerozii care vor să doarmă la catedră și să lenevească 3 luni de vacanță

        Tinerii inteligenți in niciun caz nu vor opta pt așa ceva

      3. Vasilica, te asteptam pe tine, că ești foarte inteligent(ă). Sigur iei 10 la titularizare. Asta după ce începi să scrii în limba maternă a ta, aia de măgar.

    2. reconversia profesionala va spune ceva? Daca e asa rau,exista varianta privat,unde exista meritocratia. Stiti cat este platit un debutant in orice domeniu privat? Cine vrea mai multi bani trebuie sa ofere calitatea serviciului oferit.

      1. Cred ca e o gluma… nici munca fizica nu e chiar atat de usoara pe cat se crede. Intrebati-i pe cei care stau aplecati cu orele la capsuni, sparanghel sau pe aia de cara cate 50 kg de ciment pe scari. E posibil sa fie platiti mai bine decat un profesor, dar cu un motiv intemeiat: in cativa ani umplu saloanele de ortopedie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Rectorilor va elabora un ghid, cu proceduri și practici internaționale “în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar”, împreună cu experți și reprezentați ai studenților, până la 1 octombrie, anunță președintele CNR Sorin Cîmpeanu

Consiliul Național al Rectorilor a stabilit într-o ședință convocată în regim de urgență miercuri seara, constituirea unui grup de lucru care să elaboreze un Ghid de bune practici privind proceduri…
Vezi articolul

Olimpiadele să fie organizate online de societățile științifice – apelul lansat de Societatea de Științe Matematice din România: “Nu putem lăsa deoparte pregătirea de excelență a copiilor dotați”

Olimpiadele școlare trebuie organizate și anul acesta, iar în condițiile în care Ministerul Educației a renunțat la susținerea lor în formatul prevăzut de legea educației, atunci ele trebuie desfășurate “cel…
Vezi articolul

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu ia poziție înaintea alegerilor prezidențiale de duminică: „Se opune întunericului și obscurantismului generate de extremism” și „susține mai departe calea euroatlantică a României”

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își declară ferm, într-un comunicat emis vineri, atașamentul față de valorile europene și își exprimă „datoria de a se opune întunericului și obscurantismului generate de…
Vezi articolul