Analiză semnată de Marius Andruh, cercetător, profesor de Chimie anorganică la Universitatea din București și președintele Secției de Științe Chimie a Academiei Române, implicat, de peste 30 de ani, în pregătirea lotului olimpic național de chimie:
Nu voi face o introducere la ceea ce vreau să spun, cu lucruri îndeobște știute și, mai ales, dorite de societatea românească (învățământ de calitate, profesori buni, mai ales profesori buni!). Voi începe, deci, abrupt, spunând că în câțiva ani (maximum 10, după socotelile mele, așa cum voi arăta mai jos), nu vom mai avea profesori pentru multe discipline în învățământul preuniversitar și, în special, în cel gimnazial. Lucrurile sunt agravate și de faptul că foarte puțini studenți din universitățile noastre sunt atrași de o carieră didactică (mă refer aici la universitățile generaliste, care, prin tradiție, trebuie sa pregătească și profesori).
Populația școlară a scăzut (o cohortă număra în urmă cu câțiva ani cam 250 000 de copii, acum a scăzut dramatic (în jur de 170 000), prin urmare a scăzut și numărul claselor. În mediul rural un profesor nu își poate face norma la o singură școală și trebuie să alerge între două-trei sate. Mai este el legat de o anumită școală, cu tot ce presupune activitatea unui profesor: contacte strânse cu elevii și părinții, pregătirea suplimentară a elevilor atrași de o anumită disciplină, activități extrașcolare? Va fi tot mai obosit și va transforma vocația (dacă există) și bucuria profesiei (care trebuie să existe!) în rutină, blazare și corvadă.
Învățământul gimnazial (în mediul rural și în unele orașe) încă a mai funcționat pentru că profesorii aveau o dublă specializare: Matematică-Fizică, Fizică-Chimie, Chimie-Biologie, Limba română – o limba străină etc. Aceștia erau pregătiți în așa-numitele IP3-uri (Institute Pedagogice de 3 ani), dar deja sunt toți la pensie pentru că pe la mijlocul anilor ’70 (secolul trecut) IP3-urile au fost desființate. În anul 1981, s-au reînființat secțiile de 3 ani cu dublă specializare în cadrul marilor universități. Primii absolvenți au fost în 1984, se vor pensiona în maximum 7 ani. Aceste secții au funcționat până în anul 1989. O socoteală simplă ne spune când vor ieși și aceștia la pensie. Trebuie subliniat că studenții secțiilor cu dublă specializare știau de la bun început că vor deveni profesori pentru învățământul gimnazial (și cred că mulți își doreau). Absolvenții secțiilor cu dublă specializare puteau preda la liceu numai după completarea studiilor (încă doi ani la „fără frecvență”). Ei erau pregătiți să fie profesori pe parcursul întregii durate a studiilor. În ceea ce privește învățământul liceal, lucrurile sunt, deocamdată, mai puțin grave, profesorii fiind recrutați din rândul absolvenților facultăților de profil din universități (dar, atenție, nu foarte mulți studenți sunt atrași de profesia didactică și, de multe ori, pregătirea lor lasă de dorit!).
Așa stând lucrurile, trebuie să privim cu responsabilitate (și conștienți de gravitatea situației) formarea în universitățile românești a profesorilor pentru învățământul preuniversitar. Aici nu se mai pune problema că este greu sau ușor, complicat sau simplu, ci că trebuie regândită, cât se poate de repede, o parte a învățământului superior, de dragul viitorului țării acesteia!
Punctul meu de vedere este că ar trebui construit un traseu separat pentru viitorii profesori, începând chiar cu anul I. Cei care se opresc la stadiul de licență vor preda numai la gimnaziu și, pentru a acoperi învățământul rural în special, aceștia vor avea o dublă specializare (pentru mai multă flexibilitate, studentul poate avea posibilitatea de a alege combinația de discipline in funcție de abilitățile/preferințele lui). Pregătirile pedagogică și metodică se pot realiza mult mai eficient în acest fel. Studiile se pot continua la forma de master, care va pregăti profesorii de liceu; pentru aceasta, studentul își va alege una din cele două discipline pentru aprofundare prin cursuri de specialitate. Abordările interdisciplinare în procesul de predare vor fi realizate mult mai simplu (și firesc) de către de profesorii cu o astfel de pregătire.
Trebuie să fim conștienți că, oricât de bine am gândi o astfel de filieră, totul este zadarnic dacă nu vom avea studenții interesați să o urmeze. Burse speciale, sprijin din partea autorităților locale acordat tinerelor cadre didactice la instalare (în special în mediul rural) ar putea crește atractivitatea profesiei.
Acest text nu trebuie sa aibă o încheiere, el trebuie să aibă consecințe!
Acad. Marius Andruh
________________________________________________________________________________________________________
Despre autor:
Marius Andruh este academician, profesor de Chimie anorganică la Universitatea din București și președintele Secției de Științe Chimie a Academiei Române. Este membru al Academiei Europaea, membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, membru al European Academy of Sciences și este implicat, de peste 30 de ani, în organizarea olimpiadelor de chimie și în pregătirea echipelor care au reprezentat România la olimpiadele internaționale.