Marian Preda, noul rector al Universității din București, ales cu 57,75%: Mi se încredințează funcția cu o misiune precisă, de a o transforma într-un creuzet pentru elitele științifice și sociale ale României

Foto: Facebook Marian Preda

Marian Preda este noul rector al Universității din București, confirmă oficial instituția de învățământ superior. Fostul președinte al Senatului UB a câștigat funcția de rector pentru mandatul 2019-2023 cu 57,75% din numărul de voturi exprimate, în timp ce contracandidatul său, istoricul Laurențiu Vlad, a întrunit 39,25% din voturi. Scrutinul a fost unul dintre cele mai tensionate din sesiunea de alegeri prin care trec universitățile din România, cu un ping-pong de scrisori deschise dure din partea susținătorilor celor doi candidați și cu o inversare a primelor locuri de la turul II la turul I.

Universitatea din București (UB) și-a ales miercuri, 11 decembrie, noul rector, după două mandate deținute până acum de Mircea Dumitru.

Dragi prieteni, Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați sprijinit în campania electorală și celor care m-ați felicitat pentru rezultate. Este o victorie care mă onorează și mă obligă, deopotrivă. Am primit de la colegii mei și de la studenți un vot de încredere și responsabilizare, un vot prin care mi se încredințează una dintre cele mai prestigioase funcții, aceea de rector al Universității din București, cu o misiune precisă: aceea de a conduce procesul de transformare a ei într-o universitate fanion, o universitate europeană, eficientă și echitabilă, orientată spre viitor, promotoare a valorilor științei, cunoașterii și societății deschise, un creuzet pentru elitele științifice și sociale ale României, o universitate pentru generațiile viitoare, o universitate pentru viitorul României. Vă doresc tuturor sărbători fericite și liniștite, belșug, sănătate și multe realizări în Noul An! Să ne bucurăm de această perioadă alături de cei dragi și să privim înainte cu încredere, cu optimism, cu speranță de mai bine. Cu prețuire și cu cele mai bune gânduri, Marian Preda“, a scris astăzi noul rector, pe contul său de Facebook.

Rezultatele votului din turul II pentru funcția de Rector al UB, 11 decembrie, sunt următoarele:

“Având în vedere faptul că numărul minim de voturi necesare a fost întrunit, alegerile vor fi validate în ședința Senatului de miercuri, 18.12.2019”, anunță instituția de învățământ superior.

Primul tur de scrutin s-a desfășurat pe 4.12.2019, cu următoarele rezultate:

Edupedu.ro a anunțat la scurt timp după terminarea votului de ieri, 11 decembrie, că Marian Preda este noul rector al Universității din București, după o “campanie până la ultima secundă”, care a adus la urne aproape 85% din comunitatea universitară, potrivit surselor Edupedu.ro.

Alegerile au fost marcate de tensiuni între susținătorii celor doi candidați intrați în turul doi: președintele Senatului, Marian Preda, fost decan al Facultății de Sociologie, fost președinte al Fundației Mișcarea Populară, pe baza căreia s-a construit Partidul Mișcarea Populară al lui Traian Băsescu, și istoricul Laurențiu Vlad, fost președinte al Institutului de Studii Conservatoare al lui Dan Voiculescu și semnatar al scrisorii de susținere a guvernului Ponta, din 2012.

Universitatea din București este printre puținele instituții de învățământ superior ai căror rectori în funcție termină cel de-al doilea mandat și nu candidează pentru al treilea mandat speculând prevederea din legea educației care statuează că “O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete” (așa cum prevede alineatul 7 al Articolului 213 din LEN 1/2011, modificat în 2014 de miniștrii Remus Pricopie și Mihnea Costoiu, astăzi rectori pentru al treilea mandat consecutiv chiar cu ajutorul acestui articol – n.red.).

CV Marian Preda

Marian Preda este actualul președinte al Senatului Universității din București, a fost președinte al Fundației Mișcarea Populară, pe baza căreia s-a construit Partidul Mișcarea Populară al lui Traian Băsescu.

Preda este din 2004 membru al Senatului Universității din București, iar din 2015 este președintele acestui for. În perioada 2008-2015 a fost Decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, iar din 2000 până în 2008 a fost prodecan.

Marian Preda a absolvit în 1990 Facultatea de Mecanică la Universitatea Politehnică din Bucureşti și în același an s-a înscris la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din Bucureşti, pe care a absolvit-o 4 ani mai târziu. Este, așadar, dublu licențiat, în inginerie și sociologie.

În 2001 și-a obținut doctoratul în sociologie la Universitatea din Bucureşti, cu o perioadă de documentare de trei luni la University of Cambridge, Marea Britanie, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Universității din București.

În 2006 a încheiat un Master of Business Administration (MBA) în Administrarea Afacerilor, la Tiffin University, Ohio, Statele Unite ale Americii.

În 2017 a obținut o bursă FULBRIGHT.

În prezent, predă următoarele discipline:

Din 2006 este conducător de doctorat.

Descarcă de aici CV-ul lui Marian Preda

Citește și:

 

Exit mobile version