Maria în 2030

Proiectul „România educată”, lansat de președintele țării în ajun de Moș Nicolae, a stârnit o ploaie de reacții negative, majoritatea foarte bine argumentate. Viziunea și strategia președintelui (de remarcat că documentele sunt personale) sunt seci și înduioșător de confuze. Sigur, unele părți sunt cuminți și corecte în sine, chiar dacă sunt formulate sforăitor și pe alocuri ridicol. (La capitolul ăsta cel mai curios aspect mi se pare subtila asemănare de rezonanță cu programele școlare în vigoare.)

În general, mesajul e „ar fi bine să nu mai fie rău”, deși nu pune concret degetul pe nicio rană. Una dintre cele mai mari dureri apare în doar câteva locuri, dar este menționată explicit o singură dată, cu o expresie plăpândă: „rata ridicată a analfabetismului funcțional”. În rest, doar idei subnutrite: materialele de învățare – altă mare durere – o să se rezolve de la sine (deși unul dintre documente menționează că sunt utilizate „manuale și instrumente suport învechite”), abilitățile elevilor o să pice cu hârzobul din cer, metodele de predare-învățare o să fie „moderne” (nu se știe cum) etc.

Dar ce vrea proiectul? Să facă din Maria, Andrei, Damian și Cristina cetățeni funcționali ai patriei. Foarte frumos! De exemplu, „Maria are 6 ani, este absolventă de educație timpurie. Ea este caracterizată printr-o capacitate de auto-reglare astfel încât să ajungă singură la o stare naturală de bine (echilibru cognitiv – socioemoțional). Este un copil creativ, fericit și cu un sentiment de siguranță fizică și emoțională, are noțiuni de bază despre sănătatea corpului și înțelege diferențele de gen. Simultan, Maria are deprinderi elementare de viață, în raport cu tot ceea ce este în jur (igienă, comunicare, socializare). Mai mult, Maria își cunoaște rădăcinile, comunitatea și înțelege modul în care acestea relaționează între ele. De asemenea, Maria are următoarele abilități și competențe…”

Urmează „abilitățile și competențele” – douăsprezece, dintre care nouă sunt dezirabile pentru orice individ rezonabil, iar două sau trei le lipsesc multor cetățeni adulți ai României educate. De menționat că toate sunt periferice și se limitează la sferele socială și cognitivă, iar câteva nu depind de posibilitățile sistemului, adică nu se pot forma prin „activitatea asigurată de educatoare cu studii terțiare”. Așadar, Maria a trecut prin „educația timpurie” repede și cam fără rost. Nici la nivelurile următoare lucrurile nu sunt cu totul diferite.

Ce face Maria azi? Săptămâna trecută a împlinit 8 ani, este inteligentă (încă!) și din când în când vine de la școală convinsă că tocmai a avut „cea mai urâtă zi din viață”. Tot mai des. Cele cinci cărți și șase caiete pe care le poartă în ghiozdan în fiecare zi sunt pline de observații impertinente scrise cu roșu. De pildă, în cartea de „Comunicare în limba română” (sic!) doamna i-a scris cu roșu în capătul paginii:

NU ȘTIE SĂ CITEASCĂ CUVINTELE DE MAI JOS!
SE RECOMANDĂ MAI MULTE EXERCIȚII DE CITIRE ACASĂ!

Maria e disperată, pentru că nu înțelege nimic din ce i se cere, și nici de ce toată lumea e nemulțumită de ea. În momentele de resemnare execută mecanic sarcinile, chiar dacă sunt neclare: „C” mare de mână seamănă cu „l” mic, „A” apare într-un fel în manual, în altul în auxiliar și în altul pe tablă, exercițiile de pe anumite pagini reprezintă o enigmă („nu le-am făcut, am trecut la…”), altele nu au nicio noimă (nu se poate determina ce se cere).

Cărțile sunt urâte, aglomerate și pline de exerciții criptice și plicticoase, care de multe ori îi lasă perplecși și pe părinți. Ca și cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, sunt bogate și în sforăituri fanfaristicoide: „Vei recunoaște”, „Vei citi”, „Vei scrie”, „Vei demonstra că înțelegi ceea ce citești prin”, „Îți vei îmbogăți vocabularul” etc. Demonstrațiile caligrafice sunt oribile și înșelătoare (în principal pentru că respectă liniatura caietului), iar cerințele și explicațiile din cărțile de matematică sunt derutante sau de-a dreptul stupefiante: „Așază rezultatele în ordine crescătoare și vei descoperi comoara vieții”, „La un concurs sportiv, 20 de copii au jucat volei, iar cu 14 mai mulți, fotbal. Câți copii au jucat volei și fotbal?”, „O fetiță și cele cinci gâște merg la baltă. Câte picioare merg la baltă?”, „Soarele (un elev) stă pe loc și luminează cu o lanternă Pământul (alt elev), care se învârte în jurul lui. Soarele întreabă care este rezultatul adunărilor 15 + 15, 25 + 35 etc., iar Pământul răspunde” ș.a.m.d. Creativitate pură!

Titlurile sunt și mai și: „Numere naturale de la 10 la 31. Forme și transfer de energie”, „Numere pare și impare. Rotunjirea numerelor. Vecini. Corpul omenesc”, „Organe majore la animale: localizare și roluri. Scăderea numerelor naturale în concentrul 0-100” sau „Adunarea numerelor naturale formate din zeci și unități. Importanța plantelor în viața omului”. În general totul e gratuit complicat și inutil pretențios. Exprimarea e lipsită de o minimă eleganță, repetă greșeli (ca și cum cineva și-ar fi propus să-i bage în cap copilului că prepozițiile sunt facultative, articolele hotărâte sunt paspartuuri fără semnificație și alte urechisme foarte utilizate de educații contemporani) și pe alocuri devine incoerentă. Iar ăsta e abia începutul.

Așa se face că Mariei îi lipsesc o mulțime de competențe pe care le prevede programa școlară pentru un copil de vârsta ei. Dar după ce ne-am jucat împreună zece minute a descoperit „misterul” cadranului ceasului, iar când i-am cerut să rezolve câteva probleme similare cu cele din manual, dar formulate altfel, a obținut 17 puncte din 18! Totuși, are un mare of: deși cunoaște toate literele, nu poate să citească. Aici rezolvarea e mai dificilă, iar materialele potrivite sunt aproape inexistente. Dar se mai poate. Încă!

Ce-o să facă Maria în 2030 (când va da bacalaureatul)? E puțin probabil să se aleagă cu altceva în afară de diplomă de pe urma trecerii prin sistemul educațional românesc, fie el și reformat, după proiectele președintelui sau ale celorlalți politicieni care gestionează ministerul. Părinții ei o să plătească o mulțime de meditații, de pe urma cărora Maria o să se aleagă doar cu chinul (sau, dacă are mare noroc, cu câteva abilități care să o ajute cu adevărat în viață) și cu dreptul de a intra la facultate, pe care se prea poate să o termine cu ajutorul unor eseuri copiate de pe internet. La un moment dat însă va trebuie să învețe să facă ceva. Și o să-i fie foarte greu.

Dacă Ministerul Educației ar fi companie privată, s-ar număra printre primele 20 la nivel mondial ca număr de angajați. Însă cuantificarea economică a rezultatelor l-ar cocoța în vârful clasamentului întreprinderilor falimentare. Există părinți care au senzația că ceva nu e în regulă, există și profesori care simt asta. Avem, desigur, dascăli foarte buni și elevi foarte buni. Dar elevii de rând – Maria, Andrei, Damian și Cristina – o să iasă din sistem cu un set limitat de cunoștințe inutile și cu o gamă destul de îngustă de abilități care le-ar permite să se integreze în societatea pe care o prefigurează cei mai mulți dintre specialiștii contemporani. Și asta în timp ce politicienii lucrează de zor (de trei decenii!) la „reformarea” sistemului.

Întrebat ce trebuie să învețe un copil în ziua de azi pentru a se descurca în societatea viitorului, Yuval Noah Harari, unul dintre propovăduitorii la modă ai societății futurist-misticoide, a răspuns foarte sec: „Nu știe nimeni.” Din fericire, lucrurile nu stau deloc așa.

În fiecare lună apar zeci de cărți și sute de articole științifice care demontează mituri, expun rețete pentru o învățare eficientă, completează panoplia de metode simple și sigure pentru dezvoltarea funcțiilor și abilităților necesare unui copil sănătos fizic, cognitiv, emoțional și social. Kathy Hirsh-Pasek, Ken Robinson, John Hattie, Roberta Golinkoff, Ellen Galinsky și Daniel Siegel sunt doar figurile cele mai vizibile dintr-o largă categorie de specialiști care abordează problemele de învățare în mod științific, de la cele mai fragede vârste.

În tot spațiul anglo-saxon se pompează fonduri însemnate în cercetare și este încurajată orice inițiativă de punere în practică a rezultatelor. Finlandezii au creat un proiect – Global Education Park – în care sunt primiți la specializare profesioniști din toate colțurile lumii. Neuropsihologii ruși lucrează la descoperirea rolului misterios jucat de povești în formarea copilului și a individului uman în general (într-un centru nostim intitulat „Neuronașul”), iar în Singapore copiii (fix cei care peste opt ani o să se claseze pe primul loc la testele PISA) învață geometrie cu câteva bucăți de carton. Majoritatea acestor eforturi urmăresc descoperirea celor mai bune metode de dezvoltare și în particular pregătirea copiilor pentru orice meserie, inclusiv cele care astăzi nu există încă.

Cam cu asta se ocupă lumea civilizată. Unii desființează testele, alții dau jos de pe tron instrumentele digitale și le așază în sertărașul care li se potrivește, câțiva transmit mesaje politicienilor, tot mai mulți încearcă să reformeze profesorii și profesoratul. Cu mici diferențe formale, toți acești exploratori arată destul de clar care sunt abilitățile esențiale pentru omul viitorului și ce metode duc la dezvoltarea lor. Cu toții încurajează încercările cu o anumită orientare, independența, diversitatea de metode, dar recunosc valoarea jocului în formarea acestor abilități și așază la colț mituri metodologice la care noi continuăm să ne închinăm ca la sfintele moaște.

Noi mergem însă înainte: spre eradicarea antrenării gândirii din mai toate domeniile, spre autoritarism și centralizare și – deloc de mirare – spre 50% analfabetism funcțional!

Mariei și lui Andrei le rămâne norocul. Norocul de a se întâlni cu un profesor bun, cu materiale bune (mult mai puțin probabil!), cu momentul fericit în care să descopere ce le place și, foarte probabil, cu șansa de a descoperi o pistă de decolare către o altă țară. O să aibă nevoie de foarte mult noroc. Cam prea mult ca să putem spera că o să scape de verdictul prezidențial preferat: „Ghinion!”

Viorel Zaicu este traducător, editor și scriitor. Are un titlu de doctor în filosofie și a îngrijit sute de cărți, dintre care cele mai multe se adresează copiilor și tinerilor.